​Ce au învățat cercetătorii după ce le-au dat droguri păianjenilor

FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

​Ce au învățat cercetătorii după ce le-au dat droguri păianjenilor

Păianjenii care iau droguri construiesc niște pânze foarte speciale.
5.11.15

Înainte de marijuana (stânga) și după (dreapta). Ilustrațiile autorului, după fotografiile originale.

Prin 1995, instructorul meu din programul de prevenție al consumului de droguri D.A.R.E. a folosit într-o lecție o serie de fotografii vechi. În prima era o pânză de păianjen normală, iar în celelalte diverse pânze cu forme cam de căcat. Explicația: Păianjenul era pe droguri când a făcut pânzele urâte! Bineînțeles că cel care era spart cu marijuana (mai sus) și-a pierdut șirul gândurilor pe la jumătatea pânzei și a început să se holbeze la cele opt picioare pe care le are , m-am gândit eu.

Din când în când, fotografiile apar din nou pe undeva pentru a ilustra altceva: cum cafeina are, dintre toate drogurile, cel mai nasol efect asupra procesului de construire a pânzei, lecția nu mai e atât de mult despre ororile drogurilor, ci despre efectele psihoactive surprinzător de puternice ale cafeinei.

Un păianjen înainte (stânga) și după (dreapta) cafeină.

„Pe lângă regula de bază de a evita să cumperi droguri de la necunoscuți de pe stradă, ar fi isteț din partea ta să renunți la a doua cană de cafea de dimineață", a concluzionat un redactor al revistei Relevant.

S-ar putea să ți se pară surprinzător, în acest caz, că scopul original al acestui experiment n-a fost un studiu asupra efectelor drogurilor – sau un studiu de orice alt fel. Persoana care l-a făcut a vrut să drogheze păianjenii în scopuri personale.

În 1948, zoologul german Hans Peters a vrut să documenteze felul în care își construiesc păianjenii plasele, dar n-a reușit, pentru că n-a vrut să stea treaz până după 2 dimineața ca să prindă momentul. Peters l-a rugat pe colegul lui farmacist Peter Witt să construiască un sistem prin care să le dea păianjenilor droguri în apă cu zahăr, în speranța că aceștia o vor lua razna și vor face pânzele la ore normale de lucru.

Dar în loc să se întâmple așa, Peters a obținut cele mai nasoale rezultate posibile: păianjenii drogați au continuat să-și țeasă pânzele în miez de noapte, dar le făceau groaznice. Peters a trebuit să-și întrerupă proiectul fotografic.

Dar Witt a fost intrigat. Proiectul a devenit o pasiune pentru farmacist, care s-a aliat, de-a lungul timpului, cu mai mulți oameni de știință, printre care și chimistul canadian David Peakall, care a devenit interesat de efectele drogurilor asupra calității mătăsii.

„Chimia nu era atât de avansată ca acum", a zis Linda Rayor, entomolog la Universitatea Cornell care studiază comportamentul păianjenilor. „Witt s-a gândit că putea hrăni păianjenii cu sânge de oameni care luaseră droguri și că păianjenii respectivi vor construi niște pânze foarte speciale."

Pe lângă sânge, Witt le-a mai dat păianjenilor urina unor persoane care sufereau de schizofrenie. Pe atunci circula ideea că schizofrenicilor le curge prin vene un compus halucinogen. Unii dintre contemporanii lui Witt, care lucrau într-un spital de psihiatrie din Elveția, au făcut un experiment similar, dar nu au găsit nicio legătură între urina schizofrenicilor și pânzele de păianjen ciudate. Singura lor concluzie clară a fost că păianjenii urăsc gustul urinei persoanelor schizofrenice. Conform raportului lor, „după ce au primit doza, subiecții au părăsit pânza, au curățat orice stropi de pe cadrul pânzei, și-au curățat bine de tot gura și n-au putut fi convinși să mai ia vreun strop de urină."

Se pare că Witt și-a imaginat o lume în care toate departamentele de poliție și spitalele au un fel de laborator cu păianjeni. Când un pacient sau un deținut s-ar fi purtat ciudat, i s-ar fi preluat o picătură de sânge și i-ar fi fost dată unui păianjen care ar fi fost lăsat toată noaptea să-și țeasă pânza. Dimineața, analiza pânzei păianjenului ar fi oferit răspunsul. „Aha! Pânza indică faptul că deținutul e dependent de laudanum sau că suferă de schizofrenie", ar fi putut concluziona un tehnician al laboratorului.

„Evident că nu funcționează chiar așa de bine", mi-a zis Rayor. Până la urmă, progresele tehnologice precum spectrometria de masă au făcut experimentele cu păianjeni ale lui Witt inutile.

Dar fotografiile lui Witt există în continuare pe tot internetul. Fiecare dintre ele arată o pânză de păianjen diformă alături de numele unui drog, ceea ce îl face pe privitor să creadă că a învățat o lecție importantă despre efectele drogurilor. Dar Rayor mi-a zis că nu sunt informații foarte valoroase.

Nu putem presupune că există o conexiune puternică între efectul unui drog asupra mecanismului de construire a pânzei din creierul unui păianjen și acest efect asupra unui creier de mamifer cum e al nostru. De exemplu, anumite doze de cafeină pot ucide animalele care au nevoie de un hormon numit octopamină – o categorie care îi include pe păianjeni, dar nu și pe oameni.

Benzedrină (amfetamine)

„Când predau lecția despre păianjeni și droguri, prezint experimentele lui Peter Witt, care au valoare doar în contextul comportamentului înnăscut al unui păianjen. Deși biologilor nu le place cuvântul ‚înnăscut'", a zis Rayor.

Dar în cazul acesta, pare un termen potrivit. Păianjenii nu învață acest comportament, ci se nasc cu el. Mama unui păianjen e deja moartă când se naște păianjenul, așa că trebuie să învețe singur să țeasă pânza. „Nu-i iese perfect din prima, dar după două-trei încercări se descurcă perfect", a zis Rayor.

Deci nu e atât de important ce efect are un anumit drog asupra unei pânze de păianjen, ci faptul că acel drog va avea același efect asupra tuturor pânzelor de păianjen. „E foarte interesant faptul că drogul le modifică păianjenilor comportamentul într-un mod atât de specific. Iar acesta nu e un comportament învățat pe parcurs", a explicat Rayor.

Pânza unui păianjen care a primit hidrat de clorină, comparată cu pânza pe care o țese în mod normal.

Oamenii de știință abia încep să înțeleagă felurile în care acest comportament se manifestă în țeserea pânzelor. „Dacă există o alterare a chimiei creierului unui păianjen, asta nu pare să-i afecteze păianjenului simțul despre cum ar trebui să arate o pânză ", a zis Rayor.

„În mod normal, cel de-al treilea picior al păianjenului ține mătasea în timp ce păianjenul se mișcă în feluri foarte caracteristice, iar a patra pereche de picioare se mișcă și ea caracteristic, ca să tragă mătasea și s-o așeze unde trebuie." Iar aceste mișcări specifice sunt alterate de o schimbare în chimia creierului păianjenului.

Acesta e un exemplu care nu are nicio legătură cu drogurile. Viespile Ichneumonoide își plasează larvele pe spatele păianjenilor. „Inițial, un păianjen cu o larvă de viespe pe spate se comportă normal, dar cu cât parazitul se apropie de maturitate, cauzează schimbări în creierul păianjenului și acesta începe să construiască pânza altfel, ca pe un adăpost pentru parazit", a zis Rayor. Acest adăpost protejează viespea de ploaie în timp ce aceasta mănâncă păianjenul care l-a construit.

Larva de viespe face păianjenul să-i țeasă un adăpost. „Și atunci, ce fel de substanță chimică puternică și oribilă injectează viespea în păianjen? N-am văzut nicio analiză concludentă", a zis Rayor. „Am observat abia recent acest tip de comportament. Dar, la fel ca și în cazul drogurilor, de vină pentru schimbările drastice ale pânzei sunt câteva mici schimbări în mișcările musculaturii. "

Mai multe studii pe acest subiect ar putea dezlega unul dintre cele mai mari mistere legate de păianjeni – cel care apare într-o îndrăgită carte pentru copii, Charlotte's Web .

„De fiecare dată când se dă la televizor ecranizarea cărții", mi-a zis Rayor, oamenii îi sună pe entomologii din muzee și universități să le spună că păianjenul din garajul lor le scrie mesaje. După ce entomologul îl calmează pe cel care l-a sunat, îi explică acestuia că a asistat la un comportament tipic de păianjen numit stabilimentum.

Un păianjen îi trimite un mesaj unei persoane MAA. Fotografie de pe Wikimedia Commons.

Cunoscut sub numele de „ornament al pânzei", stabilimentum e felul în care un păianjen uitilizează o mătase mai groasă în câteva puncte de pe plasă. Poate arăta ca niște A-uri, M-uri, V-uri și W-uri, dar nu reprezintă niciun mesaj, sunt doar niște zigzaguri oarecare. Nu se știe exact de ce le fac păianjenii, dar deocamdată se presupune că ar avea scopul de a atrage prada sau de a-I ține la distanță pe prădători și de-ai ajuta pe oameni să evite pânzele, pentru că le pot repera mai ușor.

Dar astea sunt doar presupuneri. Rayor m-a avertizat că n-ar trebui să trag prea rapid concluzia că ar fi vreo mare schemă în felul în care își țes păianjenii pânza și mi-a explicat că nu e nevoie să-i alterezi unui păianjen chimia creierului ca să-i schimbi felul încare funcționează.

Pânza unui păianjen pe LSD.

Păianjenii vor repara liniile radiale (cele care arată ca spițele unei roți) dacă i le strici în timp ce-și construiește plasa, mi-a zis Rayor. Dar, în mod ilar, dacă aștepți până când trece la construirea liniilor spiralate, păianjenul o să țeasă o plasă ciudată și deformată, în loc să repare liniile radiale. „Nu se pot întoarce, nu au flexibilitatea necesară ", mi-a zis ea.

Așadar, drogarea unui păianjen e doar o posibilă întrerupere a unui proces din creierul lui, care ne e necunoscut, la fel cum ne sunt toate creierele non-umane. Nu putem presupune că știm de ce a țesut o arahnidă pânza într-un anumit fel. Totuși, Rayor vorbește cu entuziasm despre fotografiile lui Witt, pe care pare că le-a folosit de nenumărate ori ca exemplu în cursurile ei.

„E un exemplu mișto", a zis cercetătoarea.

Urmărește-l pe Mike Pearl pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe experimente cu păianjeni:
Cum navighează păianjenii pe apă
Cercetările despre sex asupra păianjenului Văduva Neagră sunt mai periculoase decât par