Ion Iliescu a făcut multe la viața lui. A fost membru fruntaș al partidului comunist, deținut politic, revoluționar televizat, președinte matusalemic al României, expert în țevi și instalații, iar mai nou e inculpat într-un dosar penal pentru crime împotriva umanității pentru măcelul de la Mineriade comis sub ordinele lui.
Dar ce e de apreciat la el, la cei 86 de ani, e faptul că a făcut toate astea cu zâmbetul pe buze. Indiferent ce necaz vine asupra lui, fie că e o problemă la colon, fie că e vorba de un golan care îl lovește cu monede, Iliescu a scos mereu un rictus care l-ar fi făcut pe Joker-ul lui Heath Ledger de rușine.
Videos by VICE
De fiecare dată când te irită un status d-ăla motivațional cu „Zâmbește, fii pozitiv și ți se vor întâmpla numai lucruri bune!”, gândește-te mai bine dacă ăla care l-a postat chiar e atât de prost pe cât crezi. N-ai cum să nu te întrebi dacă fix acest efort pseudoștiințific e ceea ce-l ține în viața an de an pe Nelu, în timp ce o bună parte a cetățenilor țării îi urează de bine an de an.
Pentru că au murit niște studenți români la Mineriade și pentru că-i plin Internetul de clipuri în care Iliescu a chemat acei mineri să curețe hipsterii care protestau în Piața Universității prin anii ’90, e greu de zis dacă va reuși să mențină același zâmbet în 2017. De-asta m-am gândit să-ți fac o retrospectivă a zâmbetelor iliescene din zilele Mineriadelor și până-n zilele noastre.
Citește și 5 pedepse potrivite pentru Ion Iliescu
Zâmbetul de Mineriadă Nouă – 1991
Foto de Emanuel Pîrvu via Mediafax Foto
În 1991, Iliescu încă nu se săturase de Mineriade și asta se simțea și-n zâmbetul său ușor superior. Uite câtă vlagă avea și cât de șugubăț își purta pălăria, nu o să mai vezi un Iliescu la fel de dârz și voinic ca-n acest cadru. E zâmbetul unui om sigur pe controlul său asupra țării. Nu avea nicio străfulgerare, niciun regret, fenomenul început de el continua liber pe străzile României și, dacă purtai ochelari, riscai să-ți iei o bastârcă peste scăfârlie de la clasa muncitoare.
Zâmbetul de Președinte Etern – 1995
Foto de Mediafax Foto
A se observa că ăsta este cel mai zâmbet zâmbet din istoria zâmbetelor. E un zâmbet tectonic care te zguduie ca ființă din cap până-n picioare. Și avea și motive să zâmbească așa. Era un om care luase președinția țării cu forță directă la Revoluție, prin forță indirectă la Mineriadele din 91 și era sigur c-o ia și a treia oară, că doar nu suntem cu toții speriați de PSD degeaba. Să fim serioși, doar nu urma să-l bată un geolog plicticos precum Emil Constantinescu, nu?
Zâmbetul de învins, dar nu de loser – 1998
Foto de Mediafax Foto
Dap, chiar l-a bătut un tip căruia i se spunea ironic „Țapu”, doar pentru că avea barbă. Ah, România anilor 90, ce vremuri să fii în viață. Nici rictusul iliescian nu-și mai păstrase acel savoir faire clasic. E un zâmbet banal, forțat, și-ți dai seama după ochi că nu vrea să fie acolo, lângă tânărul Sorin Oprescu, în prima lui campanie electorală pentru primăria Bucureștiului. Nelu probabil știa că Doctorul urma să piardă copleșitor.
Trebuie să ții minte că pe vremea aia Oprescu nu-și luase consilieri de imagine și nu intrase în rolul de șmecheraș al Bucureștiului, ci vorbea mai crispat ca un elev care dădea corigența la Matematică. Zâmbetul iliescian trebuia să îi confere protecție de la Patriarhul Socialismului în România, dar tot ce a făcut a fost să-l ducă iar și iar spre pierzanie. Mă rog, în arestul Poliției s-a adus singur Oprescu.
Citește și Ion Iliescu – Destinul unui robot de stânga
Zâmbetul de care simți că ești iarăși pe val – 1999
Foto de Ovidiu Radu via Mediafax Foto
Zâmbetul a revenit în forță în 99, iar chipul iliescian și-a recăpătat strălucirea sănătoasă, poate cu o ușoară urmă de viclenie. A învățat din greșeli și era gata să rămână întipărit pe acel chip pentru totdeauna.
PSD, pe vremea aia numit PDSR, că niciodată nu poți avea destule inițiale, revenea în forță. Constantinescu și oamenii lui de la guvernare erau muiți pe toate părțile, înainte să se declare în cele din urmă învins de servicii.
Zâmbetul de I’m back, bitches – 2000
Foto de Marius Vasilica via Mediafax Foto
Dap, fraierilor, zâmbetul s-a întors în forță, Iliescu a luat al treilea mandat de președinte în 2000. În esență, e genul de expresie facială care-ți spune că putea să se proclame președinte etern și chiar nu mai conta. Forțele de dreapta ajunseseră mai penibile decât sunt acum, în 2017. În același timp, se simte că nu era un zâmbet complet sincer. Era un zâmbet cu mesaj de forță pentru Oprescu, să nu mai piardă iar Capitala. Dar tot s-a întâmplat, că degeaba îți bagi protejatul monoton la înaintare când bucureștenii vor pe cineva haios la primărie.
Zâmbetul calm de toleranță – 2001
Foto de Marius Vasilica via Mediafax Foto
Puțin oameni l-au vrut pe regele Mihai în țară mai puțin ca Ion Iliescu, care nu i-ar fi permis niciodată să se reîntoarcă aici, dacă n-ar fi pierdut frâiele guvernării în fața lui Constantinescu. Dar asta era, nu avea cum să mai scape de el, așa că a transformat o situație rea într-una care-l avantaja. Zâmbetul ăla ușor viclean era unul al compromisului. Regele era dispus să-și asocieze imaginea cu Iliescu, dacă cel din urmă îi returna câteva din chestiile luate de statul comunist. A fost pactul faustian care l-a distrus pe Mihai I în ochii tuturor care mai aveau speranțe de verticalitate de la el.
Citește și Fotografiile astea îți arată cum Iliescu a votat (și încă votează) de la începuturile TIMPULUI
Zâmbetul de la Academia Națională de Informații – 2002
Foto de Marius Vasilica via Mediafax Foto
O ocazie rară să vezi zâmbetul lui Iliescu din profil. Pentru privitorul neavizat, pare ca și cum i-a intrat ceva în ochi și și-a mușcat buza de jos, dar un expert în mișcările mușchilor zigomatici ai lui Iliescu știe că asta e doar o iluzie. Ăsta e zâmbetul lui sincer. Tocmai felicita un tânăr absolvent al Academiei Naționale de Informații. Știi tu, local ăla unde s-au găsit doctorate plagiate pe bandă rulantă și prin care au trecut destui miniștri din actualul guvern PSD.
Zâmbetul profetic – 2003
Foto de Cătălina Filip via Mediafax Foto
E greu de zis dacă zâmbetul lui Iliescu de aici este unul vesel sau trist. Poate că mirosea de pe atunci cu mintea sa analitică viitorul formațiunii lui George Copos și cum avea să dispară și să se fragmenteze. Cert e că un zâmbet trist de la Iliescu este ca o condamnare pe viață. Norocul lui Copos e că a primit doar patru ani cu executare.
Zâmbetul educativ – 2004
Foto de Cătălina Filip via Mediafax Foto
În caz că te întrebi dacă Institutul Cultural Român a avut mereu imaginea din zilele noastre, de unealtă semi-naționalistă a puterii folosită pentru a-și recompensa apropiații, uite o imagine de la inaugurarea instituției. Dap, Patriarhul Teoctist sfințea locul, în timp zâmbetul lui Ion Iliescu îi dădea o lecție importantă de umilință regelui Mihai, care venise să primească un premiu de la omul care nu l-a lăsat să intre în țară aproape un deceniu
Zâmbetul de rezonanță – 2005
Foto de Bogdan Maran via Mediafax Foto
Deși nici ridurile, nici vârsta nu au diminuat din forța celei mai puternice expresii faciale din Multivers, Iliescu știa că-i va veni rândul să paseze ștafeta mai departe. Adrian Năstase a încercat multă vreme să prindă acel zâmbet, dar mereu i-a ieșit un pic mai arogant decât mentorului său. De-asta au pierdut amândoi șefia PSD-ului în fața unui geniu precum Mircea Geoană în același an. Probabil că Iliescu n-a zâmbit în ziua aia.
Zâmbetul de nostalgie – 2006
Foto de Cătălina Filip via Mediafax Foto
Lista de cadavre ale carierelor politice lăsate în urmă de Ion Iliescu este interminabilă. Petre Roman, fost aliat și dușman a fost unul dintre cei mai puternici la vremea lui. Asta înainte să ajungă vedetă de emisiuni tabloide de pe Antena Stars. Ca o zi a Cârtiței socialiste, zâmbetul lui Iliescu pare să fie semnul care-i anunță pe toți că li se sfârșește cariera. Tot 2006 a fost și anul în care Iliescu a primit funcția inutilă de președinte de Onoare PSD, cu care probabil va și muri.
Zâmbetul morții – 2007
Foto de Răzvan Chiriță via Mediafax Foto
Pentru unii zâmbetul ăsta înseamnă mai mult decât doar moartea politică, e ca un blestem care-ți scurtează din ani. Cam așa a fost și pentru Sergiu Nicolaescu, care și-a atașat imaginea de PSD mai ceva decât o fac în zilele noastre actorii bătrâni disperați.
Zâmbetul declinului – 2008
Foto de Andreea Balarua via Mediafax Foto
Când suntem victorioși, cu toții zâmbim. Dar numai despre Ion Iliescu s-ar putea scrie un tratat cu zâmbete din perioada declinului său. Ușor ignorat de oameni, Iliescu a ajuns să meargă la conferințe în Club A, să se bage în seamă cu golanii ăia de care a fugit de ani buni.
Zâmbetul Sufletului – 2009
Foto de Attila Szavuj via Mediafax Foto
Schadenfreude este cuvântul german pentru plăcerea care rezultă din neplăcerea altuia. Și pentru că este o formă specifică de bucurie, vine la pachet cu propriile ei expresii faciale. Mai sus este probabil singura instanță în care vezi acest sentiment întipărit pe fața lui Nelu. PSD-ul tocmai le spulberase bucile celorlalte partide în alegerile europarlamentare din 2009. PSD-ii luaseră asta ca un semn că Geoană o să-l spulbere și el pe Băsescu la prezidențiale. Iliescu știa că nu mai are nicio șansă să facă jocurile în partid, dar măcar avea bucuria că dușmanul său politic purtător de șuviță o să piardă.
Zâmbetul Lansării Literare – 2010
Foto de Ovidiu Micsik via Mediafax Foto
Deja nu mai rămăsese nimic din rictusul viclean de politician care face toate jocurile sau ăla de patriarh politic care-și crește ciracii să ia puterea în numele lui. Aici era doar Ion Iliescu, autorul pe care-l huiduie puștanii la Gaudeamus.
Zâmbetul de Bine, coaie, nici nu-mi mai pasă – 2011
Foto Răzvan Chiriță via Mediafax Foto
Vine o vreme în perioada fiecărui bărbat când nimic nu mai contează. Aspectul fizic? Oricum sunt bătrân, ducă-se. Partidul? L-au luat șacalii ăștia mici și te-au lăsat pe afară. Să stai lângă un exemplar superb al speciei umane precum Marian Vanghelie și să-l garantezi ca lider pe onoarea și prestigiul tău? Sigur, ce mai contează, oricum murim cu toții. Cam asta e logica din spatele acelui zâmbet aproape plâns.
Citește și Întrebarea zilei: Ce îi urezi lui Ion Iliescu de ziua lui?
Zâmbetul după Operații la Colon – 2012
Foto de Silviu Matei via Mediafax Foto
Oare cum te simți în momentul în care ai o problemă medicală, să zicem un polip la colon, cum avea domnul președinte Iliescu, și știi că o bună parte din țară se pregătea să deschidă șampania ca să-ți cinstească moartea? Numai Ion știe ce forță interioară a adunat ca să mențină acest zâmbet în acele condiții vitregre.
Zâmbetul de ce-am fost și ce-am ajuns – 2013
Foto de Tiberiu Crișan via Mediafax Foto
Abia a mai rămas o umbră din ce era zâmbetul iliescian. Parcă ieri era acolo, mare și larg, lângă cel al lui Adrian Năstase. Acum uite-le pe ambele în 2013. Lupul tânăr se simte pe val, crede că ăsta-i anul în care devine animalul alfa în partid. Nici nu știe că urmează condamnarea la închisoare cu executare.
Zâmbetul aproape fără zâmbet – 2014
Foto de Silviu Matei via Mediafax Foto
Dap, un zâmbet care avea propria sa viață, care înfuria dușmanii și asigura aliații de succes, devenise doar o glumă. O glumă precum exercițiul ăsta de imagine în care Iliescu se pregătea deja să-i predea ștafeta lui Liviu Dragnea.
Zâmbetul Sfârșitului 2015
Foto de Dragoș Savu via Mediafax Foto
Așa dispare un zâmbet, așa moare un gest, an de an e erodat și transformat în nimic. Tăriceanu ar putea să fie ultima victimă a cea mai rămas din șarmul Iliescian, sau ar putea doar să fie martor la declinul final al rictusului.
Zâmbetul Ultimei Sclipiri – 2016
Foto de Alexandra Pandrea via Mediafax Foto
Doar rezultatele alegerilor parlamentare din 2016 au reușit să-i redea splendoarea acestui zâmbet. Uite-l, refăcut ca și cum ar fi trecut prin Fântâna Tinereții Eterne, uite bucuria aia reală pe care n-ai mai văzut-o pe chipul lui Nelu de cinci scroll-uri încoace. Uite-l cum jubilează la faptul că PSD iar controlează absolut fiecare instituție a statutului, că poate schimba orice om din funcție și deja o face. Sper că ești mulțumit că i-ai readus zâmbetul lui Iliescu la ultimele alegeri. Și putem spera doar că va menține acest zâmbet și după verdictul final legat de crimele împotriva umanității. Ar fi nasol să-l ținem minte ca un om care a comis ceva care se apropie de genocid, nu?
