Când Statele Unite ale Americii i-au oferit președintelui Volodimir Zelenski, 44 de ani, șansa de a pleca din Ucraina și din fața invaziei Rusiei, el a glumit și a spus că are nevoie de de muniție, nu de o plimbare.
În dimineața zilei de 26 februarie, sâmbătă, Zelenski a publicat pe Twitter un video în fața unei clădiri guvernamentale din Kiev ca să-i asigure pe ucraineni că este încă în capitală, după trei zile de atacuri din partea Rusiei. „Sunt aici”, a spus el. „Nu depunem armele.”
Videos by VICE
E doar unul dintre exemplele de cum este Zelenski, un fost comediant și actor ales președinte în 2019 și care a comunicat cu restul lumii și mai ales cetățenii săi prin astfel de declarații video scurte. El a subliniat că Ucraina a rezistat de la sine împotriva puterii armatei Rusiei.
El a criticat și SUA, și alte țări NATO că au întârziat să vină în ajutorul Ucrainei, în special vineri când a spus că țara sa a fost lăsată „de una singură”.
Astfel de momente virale l-au transformat pe Zelenski – care a jucat în trecut rolul unui profesor de istorie ajuns din întâmplare președintele Ucrainei – într-un erou de război care îi îndeamnă pe ucraineni să-și apere țara și pe ruși să iasă în stradă pentru a cere pace. De asemenea, acestea i-au adus și un capital mare de admirație în străinătate.
Totuși, la fel ca majoritatea celor din Ucraina, Zelenski rămâne în mare pericol. Oficialii NATO au avertizat că președintele rus Vladimir Putin încearcă să cucerească Kiev și să-i aresteze sau ucidă lideri lideri ucraineni de rang înalt, de unde și îndemnul de-a părăsi țara. Dar până acum Zelenski a rămas pe poziții, deși chiar el a recunoscut că și el, și familia lui sunt ținte de top ale Rusiei.
Zelenski provine dintr-o familie de evrei din sudul Ucrainei și, în 2019, a fost ales cu peste 70 la sută din voturi. L-a ajutat și că nu are legături cu clasa coruptă a oligarhilor – ruși și ucraineni deopotrivă – care a dominat politica țării după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991. Votanții au considerat că lipsa de experiența politică e un atu.
Președintele Volodimir Zelenski n-a avut deloc un mandat ușor. Apoi Rusia a invadat Ucraina
Mandatul a venit și cu presiuni din partea fostului președinte SUA Donald Trump care l-a amenințat că oprește ajutorul militar în cazul în care Zelenski nu deschide o investigație asupra afacerilor familiei lui Joe Biden, în special a fiului său Hunter.
Totodată, Zelenski a avut în aproape doi ani de mandat de luptat cu: corupția, pandemia de Covid și cum o gestionează guvernul său, dar și de purtat războiul, intrat în 2022 în al optulea an, cu separatiștii din est susținuți – din aceleași zone folosite de Putin ca argument pentru invazie. Lucrurile s-au schimbat odată cu atacul Rusiei asupra Ucrainei, după cum a spus un oficial al serviciilor secrete NATO care lucrează la Bruxelles.
„[Fie și doar pe baza] curajului fizic, [Zelenski] s-a remarcat drept un adevărat lider și o persoană pe care te poți baza”, a spus oficialul. „A reușit să mențină calmul oamenilor, în timp ce înainta iscusit cereri către comunitatea internațională pentru ajutor. Oamenii și armata luptă pentru el și pentru țară. Putin sigur e un pic nervos din cauza asta, dacă și-a dat seama deja, dar asta nu înseamnă că lucrurile vor avea neapărat un final fericit.”
„Reversul curajului este că deseori te poate ucide”, a spus oficialul despre avertismentul din SUA cu privire la siguranța lui Zelensky. „A făcut o alegere foarte curajoasă și bună din punct de vedere leadership, dar Kiev s-ar putea transforma într-un iad.”
Pe 27 februarie, după încă o noapte în care Kiev a fost apărat, Zelenski a anunțat că Ucraina înfiinţează o legiune străină internaţională pentru voluntari din străinătate. „Dacă aveţi experienţă de luptă […], puteţi veni în ţara noastră pentru a apăra Europa”, a transmis Zelenski. Totodată, a vorbit și despre negocieri. Situația e simplă la capitolul ăsta: nu în Belarus, cum a propus Rusia.
Înainte de declarațiile președintelui ucrainean, autoritățile de la Kremlin au anunțat că delegația rusă a sosit în Belarus pentru discuții și include oficiali de la ministerele de Externe și al Apărării și de la biroul președintelui Vladimir Putin. Îi așteaptă pe omologii lor ucraineni în orașul bielorus Gomel.
„Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia în orice ţară în care nu zboară rachete de pe teritoriul său spre Ucraina, dar nu în Belarus. Varşovia, Bratislava, Budapesta, Istanbul, Baku – asta am oferit părţii ruse”, a mai spus Zelenski. Recent, și președintele Franței Emmanuel Macron i-a cerut președintelui Belarus să nu mai permită trupe ruse în țara sa.
Urmărește VICE România pe Google News