La Bruxelles am văzut smardoieli între politicieni mai rele decât aia din România

După ce marele strateg al PSD (și autoproclamat „mascul alfa") Mirel Palada a pocnit un politician în urma unei dezbateri TV, am vrut să-l invit pe Facebook să vină să mi-o tragă și mie… Ah, dar uitasem că nu-l pot convoca printr-un tag și cu martori. Marele expert în comunicare Palada m-a blocat deja pe Facebook acum mulți ani.

Da, așa cum blochează toți criticii, pentru că în realitate masculilor alfa nu prea le reușește cu vorba. E ușor să crezi că ucizi printr-un click pe unul care cunoaște mai multe cuvinte decât tine, ba mai și practică autoderiziunea, știind că narcisismul neputincios e doar pentru nevolnici.

Că doar Palada e cel care a spus:

„Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este… Ce plăcere să-i execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi."

Politica este, desigur, metaforic și simbolic, un pugilat. Au existat însă întotdeauna politicieni care au practicat politica bătându-și chiar fizic adversarii. Unii ar zice că este un comportament primitiv. Ei bine, este, da, el a fost analizat în detaliu în primul mare studiu antropologic, Creanga de aur a lui Frazer. (Cum? Nimic de-a face cu Ion Creangă, aia era doar o fantezie ocultistă a lui Vasile Lovinescu.)

În acel monumental studiu sunt analizate nenumărate cutume primitive atestate în istorie, literatură și studii antropologice prin care un șef de trib, de pildă, era bătut sau ucis de un hain care îi dorea locul. În multe cazuri atestate în antropologie, amenințarea era permanentă. Șeful trebuia să fie, pur și simplu, cel mai tare fizic, chiar dacă era cel mai nătâng. Ciomagul sau securea țineau loc de ideologie.

Internetul e plin de clipuri cu trosneli între parlamentari turci sau ucraineni sau armeni sau macedoneni. Sunt un deliciu, chiar filmate prost, cu telefonul. Cel mai desfătător, însă, este să vezi lucrul cu ochii tăi, de aproape. L-am observat astfel în acțiune, acum foarte mulți ani, pe ultranaționalistul rus Vladimir Jirinovski, pe vremea când era membru al delegației Moscovei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg.

Unii din acești politicieni-gorilă lovesc și în ziariști când nu le convine o întrebare. Hărțuit acolo de o mare de microfoane și camere de filmat și întrebări incomode, Jirinovski s-a urcat pe zidul ambasadei, a scuipat spre ziariști și a smuls un ghiveci de flori pe care li l-a aruncat în cap. Recent, într-o ceartă în parlamentul de la Moscova, Jirinovski a bătut o deputată cu care nu era de acord.

Acolo, la Strasbourg, m-am întrebat și de ce Jirinovski nu a urinat de sus pe jurnaliști, cum făcea Alice Cooper în concert pe fanii săi extatici (de-aia n-am stat niciodată în primele rânduri).

Sigur, violența poate fi și doar verbală, dar la fel de înspăimântătoare. Ca ziarist la Bruxelles, l-am văzut de câteva ori pe Putin de foarte aproape, în conferințe de presă la NATO sau UE. E foarte mic, tern și cu privirea lipsită de orice lumină sau expresie. Vorbește moale și tărăgănat… Afară de o singură dată când și-a pierdut cumpătul și a amenințat un jurnalist că-i taie mădularul.

Am văzut atunci o uluitoare și înspăimântătoare transformare. Era în 2002, în momentul unei vizite a lui Putin la NATO, în plin război de nimicire în Cecenia. Putin era omul care promisese că îi va „lichida pe ceceni până și în toaletă". În conferința de presă, un ziarist l-a întrebat pe Putin ceva formal despre drepturile omului în Cecenia.

Deodată, fața lui Putin s-a descompus într-un rictus metalic, ochii i-au devenit o fantă șerpească, iar el a sâsâit (în rusește desigur), făcând să înghețe și traducătorii:

Sunt convins că acel ziarist nu a cerut o viză pentru Rusia, nu va vedea niciodată biserica Vasili Blajenîi și nici momâia îmbălsămată a lui Lenin.

Dar nu doar la Moscova, Kiev, Skopje sau Ankara vezi bătăi între parlamentari, sau nu doar acolo politicieni își dau scatoalce pe platouri de televiziune. Se întâmplă și în Parlamentul European.

Acum aproape exact un an, în octombrie 2016, când se discutau efectele Brexit, ale deciziei Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, ziariștii și eurodeputații care erau prin Parlament au putut asista la o ceartă înfierbântată între doi europarlamentari din UKIP, din partidul condus pe atunci de Nigel Farage, care a fost una din principalele forțe anti-europene.

Eurodeputații UKIP Steven Woolfe și Mike Hookem se certau în legătură cu consecințele Brexit provocate în parte de propaganda mincinoasă a propriului lor partid. Hookem (un fost militar, membru al Royal Air Force încă de la 17 ani) l-a izbit cu pumnul în față atât de tare pe Woolfe, încât acesta a făcut două crize de epilepsie și a trebuit dus de îndată la spital.

Palada este așadar un amator chiar și în caft, însă politica rămâne o meserie periculoasă și primitivă când e condusă de masculi alfa (a căror anagramă este „lafa").