Cine a fost Mircea Ionescu Quintus, PNL-istul acuzat c-a colaborat cu Securitatea

Când ajungi la un secol de viață, chiar dacă n-ai făcut ceva marcant, oamenii te iau în seamă, că sigur ai făcut tu ceva bun, dacă tot ai ajuns la așa vârstă. Quintus n-a fost chiar așa, a mai fost în câteva controverse, a fost președinte de onoare, s-a identificat cu PNL, chiar și când PNL nu avea vreo direcție în politică și era un fel de invitat de vază la emisiuni TV. Ce mai găsești în biografia lui sunt acuzații că a colaborat cu Securitatea și că s-ar fi dus nițel spre mișcarea legionară.

De astea ultimele două a scăpat prin declarații ulterioare și prin faptul că a ajuns suficient de bătrân, cât detaliile din tinerețe să nu mai fi fost arhivate atât de bine. Altfel, nu prea aveai de unde să afli despre el, că nu s-a bătut prin platouri de televiziune și nici nu s-a certat cu alții public. Ba chiar, poate prin vârstă, poate prin momentele în care s-a întâlnit cu oameni care au rămas în istorie, a reușit să-și creeze un cult al unui tip cool, care să te binedispună sau care să-ți povestească toată istoria României moderne.

Până la urmă, țara asta nu există decât de 99 de ani, iar cu unul mai mult a reușit s-o preceadă. Ba chiar a și fost în război pentru ea, așa că și-a atras câteva simpatii.

Treaba cu Securitatea începe în 2000, pe când era președintele Senatului României. CNSAS a decis ca a colaborat cu serviciul de informații. El a dat în judecată consiliul și a câștigat în 2002, dar nu pe fond, ci pe viciu de procedură. În 2006 și-a și dat demisia din funcția de preşedinte onorific al PNL, ca urmare a acuzaţiei de colaborare cu Securitatea. A spus că nu vrea ca adversarii politici să terfelească partidul cu acuzațiile astea.

Și-a nuanțat cumva poziția într-un interviu din 2012, când a spus că era deținut politic și-l tot luau la întrebări. „Mă chemau o dată pe lună şi mă întrebau diverse lucruri. Dintre persoanele care au apărut acolo, şi sunt multe, niciuna n-a venit vreodată la mine să mă critice. Mă întrebau despre situaţia politică, despre cum merg treburile printre avocaţi. Iar apoi despre cutare şi despre cutare. Şi eu le spuneam că sunt oameni cumsecade. Ceva în genul ăsta. Aveam o relaţie filatelică cu un evreu din Viena. Jumătate din întrebări erau despre evreul ăsta."

Ce e ciudat aici e că se leagă de cei care ar fi putut să vină să-i reproșeze ceva. Nu știu cât i-ar fi ajutat pe ei, sau pe el, dar lui i-a mers bine și așa, cu toate acuzațiile. În același interviu susține că, în 2000, lumea din Prahova l-a ales. Ba chiar a fost aplaudat de vreo 800 de membri de partid. Ține cont că abia doi ani mai târziu avea să fie cât de cât spălat numele. Și am mai reținut răspunsul ăsta din interviu: „Astăzi, puțin le pasă oamenilor dacă ai fost sau nu colaborator. Nu-i mai interesează. Iar la țară, habar n-au ce a fost asta."

Pentru un om jignit că a fost numit colaborator, pare o detașare destul de mare. Când și-a dat demisia, Ticu Dumitrescu, membru CNSAS, a spus că Quintus a semnat 188 de note informative și că astea ar fi doar cele păstrate. În fine, a obținut, în 2002, decizia că n-a făcut poliție politică. Nici Marian Munteanu n-a făcut așa ceva, dar tot a fost sursă. În 2006, a zis că n-a avut puterea să refuze, dar rău n-a făcut.

Dacă cu Securitatea e cumva lămurită treaba, mai rămâne un citat pe care l-am găsit cât căutam informații despre el și e despre ceilalți extremiști: legionarii. „[…] tinerii din vremea aceea care stăteau deoparte erau priviţi cu neîncredere sau, ştiu eu, erau consideraţi filosemiţi, mai puţin patrioţi. Pe mine nu mă deranjează deloc să spun acest lucru: mă atrăgea Mişcarea Legionară, ca pe orice tânăr." Urăsc generalizările și asta pare dintre cele mai grosonale: dacă erai tânăr, un pic intelectual, te cam atrăgea. Păstrând proporțiile, e ca ce zic torționarii: au făcut ce-au făcut, că așa erau vremurile.

De legionari s-a îndepărtat când a fost amenințat cu moartea și a plecat în război. În 1933, a ținut un discurs la dezvelirea bustului lui Ion Gheorghe Duca, asasinat de legionari, iar după momentul ăsta doi foști colegi de liceu i-au spus că nu e bine văzut. La mijlocul a picat fratele lui, el era cu regimentul în Moldova. Dar da, legionar n-a devenit.

Episodul cu Securitatea a început în 1954, când a fost eliberat de la canalul Dunăre - Marea Neagră. Cum el s-a înscris în partidul liberal de tânăr, comuniștii l-au luat la grămadă cu alții. A fost închis o perioadă la Penitenciarul Ploiești și a muncit la canal. Ca avocat în comunism a revenit printr-un prieten cu care a fost în război. Acela i-ar fi asigurat reintrarea în lumea bună, chiar dacă pe-o poziție inferioară, după cum a declarat el.

Altfel, a activat până în 1987 și a mai fost profesor de drept constituțional între 1991 și 1993. Iar între 1993 și 2001 a fost președintele PNL. De fapt, tot ce-i perioadă de după Revoluție a însemnat politică într-unul dintre partidele care au avut și n-au avut o direcție sau o ideologie pe care s-o respecte. A fost, cel puțin în ultimii ani, a treia roată a alegerilor prezidențiale și într-o bâlbâială constantă în ce privește alegerea președintelui și a unui lider. Ce-i drept însă a dat președintele României de-acum.

Încă din '90, când a devenit vicepreședinte PNL și deputat de Prahova ales pe listele aceluiași partid, au urmat 27 de ani în care a mai fost ministru al Justitiției, senator de Prahova și vicepreședinte de Senat. Ce a reușit însă în cei 100 de ani e ca un sfert din ei să fie o voce a seniorității pe care unii s-o asculte și să dea titluri în presă. Poate asta e și pe seama faptului că într-o țară cu atâta traseism politic, un om a rămas câteva decenii fidel. Și un fapt divers: a fost decorat de ultimii trei președinți ai României. Ultima dată în martie 2017, de Iohannis.