FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Tipa asta a venit de la capătul lumii ca să te bage într-un trip cu iubire

Princess Chelsea va cânta pentru prima dată în România, în Control.
Foto de Coco Campbell

Te-ai întrebat vreodată de unde vine majoritatea muzicii pe care o asculți? Îți zic eu. Majoritatea pieselor pe care le asculți sunt de la artiști din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România. Că vrei, că nu vrei, tot dai de o piesă autohtonă în taxi sau pe stradă. Dacă nu ești unul dintre organizatorii Outernational Days, cel mai probabil universul tău muzical se învârte în jurul acestor trei țări, pentru că ele dau tonul, ha, ha, ha. Dar din când în când e bine să mai ieși din zona ta de confort. Spre exemplu, să asculți un artist din Noua Zeelandă. Da, muzică de la capătul lumii.

Publicitate

Să știi că nu sună foarte diferit de lucrurile cu care ești obișnuit. Ca să te convingi de asta, trebuie să mergi diseară în Control, unde va concerta Princess Chelsea. Artista neo-zeelandeză, cunoscută pentru experimentele ei în synth-pop și indie pop, va cânta pentru prima oară în București, în cadrul turneului de promovare a noului album The Loneliest Girl. Cred că titlul ăla e un strigăt de ajutor, deci hai să-i fim alături în vremurile astea nasoale.

Înainte de concert, Princess Chelsea ne-a făcut și un mix, pe care-l poți asculta acum în exclusivitate pe VICE. Stai liniștit, nu e o compilație de track-uri despre hobbiți sau All Blacks, echipa națională de rugby, adică cele mai emblematice chestii din Noua Zeelandă. E o selecție de piese îmbrăcate în reverb, care începe cu Bobby Vinton și se termină cu The Cure. Deci e clar, sigur nu e într-o perioadă foarte roz.

De fapt, Princess Chelsea mi-a zis că mix-ul e despre iubire, un sentiment universal, pe care-l simți indiferent de emisfera în care o arzi: „Am vrut să fac ceva diferit, așa că am pus foarte mult reverb peste piese. Am vrut ca piesele să sune ca amintiri sau vise. Tema recurentă e iubirea, pentru că e principalul lucru la care lumea se gândește când visează cu ochii deschiși”.

Așa că pune-ți căștile pe urechi, dă-i play și pregătește-te pentru o sesiune de ASMR cu muzică faină, în care o să te gândești constant la iubire. E modul perfect de a încheia și săptămâna asta.

Tracklist:

Bobby Vinton - Sealed With A Kiss
Ramones - Baby I Love You
Alvvays - Dreams Tonie
The Teddy Bears - To Know Him Is To Love Him
Townes Van Zandt - To Live Is Is To Fly
Vera Lynn - Travellin Home
Elvis Presley - Love Me Tender
The Cure - Lovesong