M-am plimbat prin Sinaia și am dat de nunta fiului rătăcitor al Casei Regale din România

Românului să-i dai nuntă, botez sau înmormântare și-o să-i faci duminica mai frumoasă. Bine, dacă în povestea asta mai este încurcat și-un prinț de sânge, chiar și-unul renegat de ce-a mai rămas din casa regală românească, e și mai mișto.

Am fost și eu la Sinaia pe 30 septembrie, când s-a căsătorit fostul principe Nicolae, care acum își spune Nicolae al României, cu o fetișcană drăguță, pe numele ei Alina Binder. Nu m-am dus special, dar, dacă tot am avut chef de-o escapadă la munte, am zis să îmbin chestiile și să arunc o privire și la versiunea mioritică și mai săracă a nunții Prințului Harry cu Meghan Markle.

O nuntă care m-așteptam să rupă, că na, e pe eleganță și parfum, pălării și redingote, adică toate chestiile alea aristocratice care ar trebui să-l ungă pe suflet pe românul sătul de paranghelii organizate de Firea. Dar ce să zic, cam același număr de oameni poate fi scos în stradă și de o fiică de vrăjitoare care se mărită c-un prinț din altă dinastie de vrăjitoare, pe undeva pe la Mogoșoaia. Se putea mai mult, mai barosan.

Primul episod s-a consumat la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia. Opțiunea mea ca turist gură-cască era să privesc sosirea alaiului de pe trotuarul de vis-a-vis, înghesuită cu toți și fără cea mai bună vedere. Noroc că legitimația de presă m-a băgat într-un loc mai bun, în curtea bisericii, astfel încât să observ cine vine și cine pleacă.

Au venit oameni îmbrăcați așa cum au văzut ei că se poartă pe la curțile regale d-afară: ele cu pălării, ei cu redingotă de zi. Sau o fi fost un cod vestimentar prestabilit, cine știe! Eleganța ca eleganța, dar parcă nu se pupa cu faptul că invitații ăștia la țol ales descindeau în fața bisericii din niște microbuze grosolane. Parcă altfel cobori din niște limuzine BMW, cum au făcut-o nașii, socrii, mirii, popii. Omul cu organizarea, același general care s-a ocupat de înmormântarea Regelui Mihai, nu simțea aceeași presiune la nunta asta semi-regală (așa cum ți-am mai spus, prințul e certat cu Palatul). Avea timp și de o țigară și se amăra cu presa că intră oamenii în cadrul televiziunilor și nu se văd bine aranjamentele florale.

Nunta este despre oameni. Iar oameni care aveau sau nu treabă cu evenimentul au fost destui duminica asta în Sinaia, deși se putea mai bine. Și pentru că se venea la viță nobilă, au fost mulți care au fost siguri că vor ieși din anonimat dacă vin dotați cu steaguri monarhiste, un costum popular aruncat pe ei, ba chiar o pălărie-fascinator la doamne sau o ținută compusă din polar și pantaloni de fâș.

Unii dintre participanți scandau „Trăiască viitorul rege!", alții au făcut figurine din carton în mărime naturală cu mirii, pe modelul Harry și Meghan din UK, alții fluturau stegulețe. O dată se însoară un prinț, fie el repudiat de familie. Bine, o reprezentantă a Palatului tot a fost: soră-sa, Karina, care a fost unsă domnișoară de onoare.

La concurență cu mirii a fost gașca aia de 50 de oameni veniți cu microbuzul din Brașov, îmbrăcați în costume săsești de ceremonie, care-și spuneau chiar așa, Junii Brașovului. Oamenii ăștia au furat privirile mai ceva decât mirii și caleașca lor din lemn.

Când am vrut să iau pauză de la festivități și să mănânc o ciorbă de fasole în pâine, am avut parte de o surpriză neplăcută. În unele restaurante se terminase „ciorbița". Chelnerii de acolo n-au știut să-mi spună dacă asta avea legătură cu afluxul de oameni ieșiți în oraș la nunta regală. Eu am ales, până la urmă, să mănânc la un local de lângă rondul de pe bulevardul principal, ca să am vedere bună atunci când trece alaiul nuntașilor. Iar când ăsta a trecut, să nu crezi c-a mai rămas cineva în restaurant. Toți, de la consumatori, la chelneri și bucătari au avut aceeași preocupare: să iasă în stradă cu telefonul pregătit. Bine, mai erau și câțiva care habar n-aveau pe ce lume trăiesc, dar ăștia erau turiști străini. Un cuplu a intrat în vorbă cu mine, iar eu le-am explicat treaba cu prințul. „Wow!", a fost reacția lor scurtă și sinceră, după care și-au văzut de drum.

Nu vreau să fiu eu hateriță și să zic că toată treaba asta mi s-a părut o copie românească a nunților regale britanice. Dar cam asta a fost. Minus soborul de preoți și Înaltpreasfințitul Calinic, că britanicii n-au din astea. Bine, chiar mirele e pe jumătate englez, bașca născut și crescut acolo, așa că e normal să se bucure și el să fie un Harry mai mic. Și când zic de copie, mă gândesc la întreaga desfășurare a nunții. Caleașca model vechi folosită să facă turul de onoare, salutul ăla princiar din încheietură, un alt salut de la balcon, sărutul, masa și felicitările.

Mulțimea și-a jucat bine rolul în toată povestea asta, aia de admiratori săraci de la distanță, pe modelul „mânca-l-ar mama de prinț, că frumos mai e!". Evident că majoritatea erau doamne și domni trecuți de prima tinerețe, monarhiști din tată-n fiu cu tricolorul regal în piept, care ar putea oricând să-ți povestească ceva frumos despre defunctul Rege Mihai. Și când zic asta mă gândesc mai ales la doi seniori în baston, care s-au alăturat reporterilor din curtea bisericii în care s-au căsătorit prinții, foarte siguri pe ei și strigând în gura mare: „Suntem de la presă, avem acreditare!". Poate de la Răcnetul Carpaților.

P.S. Casă de piatră și de la mine, c-așa e creștinește!