Am întrebat parlamentari români despre cum au votat să schimbe internetul și ce-au înțeles din asta

S-a făcut aproape un an de când îți explicam care-i treaba cu drepturile tale digitale. Ca să-ți împrospătez memoria, UE dorește să modernizeze legislația când vine vorba de autor pe internet. Însă, așa cum ne demonstrează practica de la Napster încoace, lucrurile nu-s deloc facile.

Lumea s-a organizat în tabere precum Save Your Internet pe de o parte, lobby-ul marilor firme de tehnologie pe de alta, reprezentanții caselor de discuri și-ai studiourilor cinema undeva în colțul ăla, și tot felul de ONG-uri și politicieni peste tot între ele.

Cele mai controversate articole care au trecut acum două săptămâni la vot sunt, conform Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI), cele cu numerele 11 și 13. Pe scurt, Articolul 11 se referă la taxa pe link, prin care agregatoare precum Facebook sau reddit vor trebui să achite o sumă pentru fiecare știre sau articol pe care utilizatorii le pun pe site. În Germania sau Spania, lucrul ăsta a avut efecte nasoale pentru publicații mici.

Dacă e să vorbim despre Articolul 13, Danny O’Brien de la Electronic Frontiers Foundation susținea că e foarte posibil ca producătorii de remixuri sau parodii să fie afectați. Mai precis, dacă tu urci discursul lui Trump înregistrat de o televiziune americană, s-ar putea ca Trump sau acea televiziune să-l blocheze, deoarece nu deții drepturi de autor pe acel segment. În schimb, dacă îl folosești pentru a critica fie administrația prezidențială, fie calitatea acelei transmisiuni, acest articol din noua lege s-ar putea să blocheze automat în mod eronat la filtru critica ta.

Am pus mâna pe telefon și am vrut să aflu de la câțiva dintre europarlamentarii români care au votat aceste articole ce au înțeles din această nouă legislație, care cred ei că va fi noua față a internetului, precum și ce e dincolo de filtru pentru micii găzduitori de conținut digital.

„Eu am votat împotriva articolului 13. Însă am votat pentru amendamentele din Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor, care creează obligații pentru platforme să obțină acorduri de licențiere, transparență, posibilitatea de a obține despăgubiri pentru utilizatori, dar fără filtrarea obligatorie. Dar a trecut compromisul raportorului Voss, care a fost o cosmetizare a compromisului din iulie. Practic, elimină orice referire la termenul de filtrare, dar păstrează efectul.

Așadar, am fost împotriva filtrării obligatorii. Așa s-a întâmplat și cu Articolele 3 sau 11. Eu am avut o altă linie de vot care, din păcate, nu a fost și a majorității.

Cu toate acestea, e nevoie de o modernizare a legislației. Este o reglementare tehnică, și destul de complexă. De pildă, eu la Articolul 3 am susținut să se facă o excepție mai largă pentru text și data mining, care să permită tuturor cercetătorilor din sectorul public sau privat, care folosesc metode legale, să poată dezvolta noi algoritmi care să lucreze în acest tip de prelucrare. Ăsta este și spiritul în legislația din alte state, cum ar fi SUA, Japonia sau Australia, pentru a încuraja dezvoltarea aplicațiilor de inteligență artificială. Din nou, linia mea de vot nu a trecut, astfel încât controlul activităților de text și data mining rămâne la publisheri, exact cum era și directiva din 2001. Desigur, asta descurajează dezvoltarea de noi algoritmi.

Ăsta este votul democratic și, practic, am rămas cu prevederile din 2001.

Sunt și grupuri care, ideologic vorbind, doresc fie mai multă libertate în piața digitală, fie mai mult control. De explicații din partea experților, însă, am avut parte. Unii au ales să susțină marile platforme, alții autorii, alții publisherii. Dar fiecare tabără a avut ocazia să-și expună perspectivele. Atât companiile americane, cât cele europene, cei din cercetare, de la universități, bibliotecile. Toată-toată lumea!”

„Eu cred că, indiferent despre de ce tip de conținut vorbim, autorii trebuie să fie beneficiarii principali ai venitului. În UE, foarte mult din acest venit revine unor mari companii.

Dacă e să vorbim de Articolul 11, în presă ar crește conținutul în calitate, nu în cantitate. Bine, varianta votată nu a fost exact cea dorită, ci a fost un compromis. În cazul Germaniei și al Spaniei, în care s-a aplicat taxa pe link, nu au crescut veniturile publisherilor, deoarece aceste firme mari au scos din algoritmul lor respectivele publicații. (Background: Axel Springer a înființat în Spania o firmă de agregare de conținut care plătea taxe publisherilor doar ca să arate că funcționează sistemul. În practică, n-a funcționat - n.r.)

Eu sunt în Comisia de muncă, afaceri sociale și libertăți civile. Nu e neapărat domeniul meu, dar am urmărit subiectul protecției datelor pentru că mă interesează. Nu pot să prezic cum va afecta această lege internetul, căci a fost ca un fel de compromis. Nu știu cum va reacționa sistemul sau companiile mari.

Pe Articolul 13, foarte multă lume împotriva acestui articol a folosit argumentul cenzurii, adică unul destul de extrem. În general, acest raport a fost tratat dintr-un punct de vedere al extremelor. Eu personal cred că e un articol bun, dar nu pot să-mi dau seama cum va fi pus în practică. Cei mari vor avea capacitatea să respecte noile reguli prin resursele pe care le au, iar cei mici nu.

Iar pe partea de conținut nou, în momentul în care pui un clip de la o zi de naștere cu o melodie pe fundal, aceasta nu va fi oprită de filtre (asta deja s-a întâmplat și sistemele automate de filtrare au dovedit că nu pot ține pasul - n.r.). Iar la remixuri, un producător sau DJ poate să contacteze platforma respectivă (cum ar fi Trilulilu, în România) și să achite drepturile de autor de la original. Sau să discute cu deținătorul operei originale, ca să stabilească dacă e remix sau o copie.

Noi am avut o dezbatere în grupul S&D. Dacă e să vă uitați pe votewatch.eu, noi am votat pe aceste diferite compromisuri. Votul final l-am dat pentru aceste articole, pentru că e un pas înainte și e o evoluție în domeniul copyright.”

„Nu se va schimba peisajul ăsta internautic de care spuneți. M-am străduit să tot explic că nu există filtre, decât în situația în care există un autor cu o operă. Nu se vor filtra conversațiile și datele (încă nu e cert dacă asta se va întâmpla sau nu - n.r.).

Dar mi se pare esențial ca dreptul de autor să fie respectat. Imaginați-vă că există creații care mergeau pe YouTube și nu ajungeau nimic autorilor. Însă ideea a fost ca nu la platformele mici să se aplice, ci la platformele mari. Am avut foarte multe întâlniri cu asociații, și nu doar din România.

Eu m-am întâlnit și cu o parte, și cu cealaltă. Le-am spus că așa voi vota, nu m-am ascuns. Eu pot să fiu mic, dar dacă vreau să difuzez o operă de artă precum film sau muzică, trebuie să am acceptul creatorului, care să-și primească partea lui.

Eu vin din lumea afacerilor și pe mine mă speria orice modificare legislativă. De aceea, mi se pare normal ca artiștii să fie recompensați pentru operele lor. Căci ideea Comisiei a pornit tocmai de la ideea de a avea o reglementare în acest sens.

Dar să știți că mai este o cale lungă, așa că nu se știe care va fi legea finală. Evident că se poate, în decurs de un an, să intervină altceva.”

„Bună ziua! Ce lege? A, cu drepturile de autor. Știu că a fost votată. Vă rog să încercați cu cineva care e-n domeniu, că nu e domeniul meu. E importantă pentru că asigură protecția pentru cei care livrează, creatorii de produse. Ei nu erau protejați. Drepturile autorilor, care lansau produse. Bine, sănătate, mulțumesc!”

„Nu, la mine a fost o eroare la mașina de vot. Desigur, la fel ca-n multe alte parlamente, în Parlamentul European există o fereastră de două zile în care se poate face corecție.

Să știți că a fost un vot foarte confuz. Multă lume nu înțelegea ce articole se votează și la ce se referă. Dar, vă pot spune, ca temă de principiu, că raportul a fost foarte stufos. Iar poziția mea e că orice atingere adusă formelor de expresie liberă nu trebuie blocată sau împiedicată.

Mi se pare că suferim mult prea mult din cauza drepturilor de autor. Nu cred ca oameni mici (economic vorbind) de pe net să plătească drepturile de autor. Eu sunt indignat de prețul uriaș plătit de consumatori pentru un CD, un film de cinema sau vreo carte. Agenți, autori sau artiști sunt multimilionari. Casele de discuri nu sunt atât de sărace pe cât se vaită, în comparație cu industria siderurgică din România, de exemplu.

Da, poziția grupului EPP era pentru aceste prevederi. Eu, personal, am avut o opinie diferită. Asta nu e interzis, deoarece recunosc piețele din România comparativ cu Europa de vest. Nu înseamnă că dacă am votat așa trebuie ca ceilalți colegi români să mă urmeze pe mine.”

Ca să am și unghiul unui expert din societatea civilă i-am prezentat declarațiile acestora și Valentinei Pavel, ApTI, care mi-a spus așa: „ApTI a trimis tuturor europarlamentarilor români, înainte de votul din 12 septembrie, o scrisoare prin care am subliniat încă o dată impactul disruptiv al propunerii de reforma copyright – pentru cetățeni, pentru artiști, pentru editurile independente, pentru mediul educațional – pentru oricine în afară de marile companii de tehnologie și marii editori de presă.

Nu vom mai putea distribui liber informație, ne vor fi puse bariere la creație, iar Internetul nu va mai arăta așa cum îl știm astăzi. Mai mult, din punct de vedere juridic probabil, este cel mai prost text adoptat vreodată – și nu o spunem noi, o spun doi dintre cei mai mari profesori de drept și internet.

Această directivă este în discuție încă din 2016, iar în ultimii doi ani ApTI a tras constant semnale de alarmă despre efectele negative ale directivei pentru drepturile utilizatorilor de internet, inovație, mediul de business online, jurnaliști, profesori, cercetători, bibliotecari. Din păcate majoritatea europarlamentarilor români au ales să ignore mesajele noastre și să acorde atenție parțială înțelegerii implicațiilor unui dosar așa de important.”