FYI.

This story is over 5 years old.

Bani

Am întrebat tineri pe ce ar sparge câteva mii de euro dacă i-ar avea

Pe avocado, evident, și o mulțime de alte prostii.
Credite imagini la sfârșitul articolului

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Incubatorul de idei și afaceri Resolution Foundation a sugerat că toți milenialii ar trebui să primească niște bani de la stat când împlinesc 25 de ani, pentru a echilibra „discrepanța dintre generații”, mai exact dintre milleniali și baby-boomers.

Sună bine, nu? Cam 11 mii de euro ca să te pui pe picioare, pe care să-i poți cheltui, conform raportului întocmit de Resolution Foundation, doar pe locuință, educație, startup-uri plănuite de tine sau pensie. Totuși, sunt suficienți bani pentru oricare dintre variantele astea? Unsprezece mii de euro ar acoperi doar o mică porțiune din gaura pe care mi-a lăsat-o educația, iar suma e mai mică decât avansul mediu pentru un apartament în Londra, unde locuiesc și unde mi-ar plăcea să îmbătrânesc.

Publicitate

Însă asta e doar părerea mea, așa că am mai întrebat câțiva milleniali de prin Londra ce ar face cu suma asta ipotetică primită de la stat.

Coco, 25 de ani

VICE: Pe ce ai cheltui 11 mii de euro, dacă statul ți-ar oferi acum suma asta?
Coco: I-aș investi pe toți în muzică. Eu cânt într-o formație, așa că aș plăti să înregistrăm un album. Poate și o vacanță.

Ce părere ai despre ideea ca guvernul să ofere generației milleniale 11 mii de euro?
E grozavă. Așa ar fi trebuit să fie din totdeauna. Oferă tuturor o șansă să evolueze în viață, o șansă egală. Deoarece oamenii vor să facă atât de multe lucruri, dar nu am banii necesari. De exemplu, e greu să fii creativ când muncești 23 de ore pe zi.

Deci pentru tine ar face diferența 11 mii de euro?
Desigur. Dacă reușești să investești în tine însuți, îți schimbi radical viața.

India, 26 de ani

Ce părere ai de ideea de a primi 11 mii de euro din partea statului?
India: Sună absurd și minunat, dar nu înțeleg justificarea.

În scopul de a echilibra inechitatea financiară dintre generații.
Și cum ar testa asta? Cum știu cui să dea bani? Deoarece unii oameni deja au o grămadă de bani și nu merită. Poate să fie destinat oamenilor cu un anumit venit minim pe economie.

Un plan bun. Pe ce ai cheltui banii?
Aș investi într-o locuință. Probabil că ți-ai dori să-i cheltui pe o grămadă de rahaturi, dar trebuie să te gândești responsabil. Noi stăm în chirie momentan, dar mi-ar plăcea să am propriul apartament, deși pare imposibil.

Publicitate

Ayo, 27 de ani

Ce-ai face cu 11 mii de euro?
Ayo: Poate sună superficial, dar am un Mini Cooper care e pe moarte, așa că mi-aș cumpăra o mașină nouă. Apoi aș pune deoparte și aș mai oferi vreo două mii părinților mei.

Consideri că generația millenială merită să primească 11 mi de euro?
Nu pot spune că suntem defavorizați financiar, în comparație cu alte generații, dar simt că suntem privați de multe oportunități, în ceea ce privește dezvoltarea personală. Nimeni nu-ți sprijină auto-dezvoltarea, și trebuie să arăți că ai potențial ca alții să investească în tine. Dar dacă pari ca și cum ți-ar lua mai mult timp să te dezvolți, atunci ești lăsat în urmă.

Crezi că ar schimba situația 11 mii de euro?
Da, cred. E ca și cum ai oferi o șansă egală tuturor. Astfel poți calibra mentalitatea unei întregi generații. Majoritatea oamenilor i-ar cheltui pe lucruri superficiale, dar unii i-ar investi în propria dezvoltare.

Jason, 34 de ani

Ce ai face cu banii ipotetici din partea guvernului?
Jason: Chiar acum? Păi, sunt în punctul de a deveni tătic.

Felicitări!
Da, merci. Așa că urmează să ne mutăm. E al naibii de greu să-ți găsești un loc, în situația actuală, să pui bani deoparte ca să-ți cumperi o locuință, așa că aș cheltui banii pe o casă pentru copilul meu.

Crezi că ar fi corect ca toți să primească 11 mii de euro pe ochi frumoși?
Da, de ce nu. Deși, cunoscând guvernul, probabil că ar avea niște obligații ascunse, gen trebuie să-ți vinzi sufletul.

Publicitate

Cum crezi că ne-am descurcat financiar, în comparație cu alte generații?
Păi, am fost cam defavorizați. Sincer, nu am avut niciun control asupra destinului nostru, pentru că niște boi din America au vândut prea multe credite și ne-au futut pe toți.

Tom, 25 de ani

Ce-ai face dacă te-ai trezit cu 11 mii de euro în cont, din partea statului?
Tom: Ei bine, eu sunt regizor, așa că i-aș investi în mai mult echipament și m-aș gândit cum aș putea să-i reinvestesc. Știi, 11 mii de euro nu înseamnă atât de mult zilele astea, așa că m-aș gândi cum să acumulez mai mult capital. Nu cred că i-aș fitui, pentru că aș vrea să-i fructific.

Crezi că 11 mii de euro e o sumă potrivită?
Cred că e decent, dar nu mi se pare ok că am ajuns în punctul în care trebuie să primim pomană. Ar fi ca și cum te-ai pișa împotriva vântului, în fața neoliberalismului, a pieței imobiliare care ne dictează viețile. Atitudinea față de bani trebuie să se schimbe, iar asta e o chestiune de educație.

Deci, crezi că ar face vreo diferență?
Nu, cred că ar schimba doar viețile unora, dar consider că alții i-ar considera doar bani de buzunar, și ar fi cam degeaba.

Stephanie, 22 de ani

Ce ai face cu 11 mii de euro din partea statului?
Stephanie: Aș investi cel puțin jumătate și mi-aș plăti niște datorii.

Poate și o vacanță?
Aș fi tentată. Cu siguranță mi-ar trece prin gând să ies și să-mi cumpăr o grămadă de rahaturi. Dar de ce m-aș mulțumi doar cu 11 mii de euro, când aș putea să-i transform în o sută de mii.

Publicitate

Consideri că meriți suma asta de bani? Sau cei din generația ta?
Cred că ar trebui să se distribuie în funcție de venituri, da poate într-un cadru mai informal.

Adică, cei bogați nu sunt incluși?
Păi da, gen dacă ai trăit toată viața în puf, atunci nu ar trebui să primești, dar dacă încerci să faci ceva cu viața ta și nu te descurci, atunci ar trebui să fii eligibil.

Crezi că ne-ar fi mai bine dacă am primi 11 mii de euro de la stat?
Cred că unora le-ar fi mai rău. Cum sunt persoanele care câștigă la loterie și îți fut mai tare viața. Ar putea fi un scenariu.

@tom_usher_

Imagini: Background: Images Money, via; Camera: Sony, via; Mini: Freepng, via; Avocados: Pixabay, via; House: geograph.co.uk, via.