De ce erau gay cele mai tari personaje din desenele copilăriei tale

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Probabil nu ți-ai imaginat vreodată că melodia „The Mob Song” din filmul animat Frumoasa și Bestia a fost o cale prin care scenograful și textierul Howard Ashman a luptat împotriva bigotismului. Mulțimea țipă: „O să ne hăituiască în noapte/ Să ne sacrifice copii ca să-și potolească apetitul monstruos”, referindu-se la Bestie. Însă versurile au și o conotație despre stereotipurile calomnioase împotriva bărbaților gay și queer.

Howard, documentarul biografic despre Don Hahn, producătorul original al animației, subliniază asta prin juxtapunerea cântecului cu imaginile protestatarilor religioși. Apare un portret convingător cu Ashman, în care răposatul a inserat dorința de vizibilitate a comunității LGBTQ în desenele Disney.

Howard, care a avut premiera mondială la festivalul Tribeca Film Festival la începutul acestui an, este o odă adusă lui Ashman, care a murit în 1991 din cauza complicațiilor legate de SIDA. Filmul prezintă cariera lui relativ scurtă, de la regizarea muzicalelor din curtea lui din Baltimore până la crearea celor mai memorabile versuri din film și teatru. Acestea includ vocile membrilor familiei sale, partenerului său Bill Lauch, Jodi Benson (vocea lui Ariel din Mica Sirenă) și a colaboratorului său de-o viață, compozitorul Alan Menken.

Filmul este platforma perfectă pentru publicul tânăr și în vârstă, pentru a experimenta munca sa. Am auzit melodiile sale de un milion de ori, dar ceea ce este unic este modul în care filmul prezintă experiența queer, pe care Ashman a exprimat-o subtil prin muzica lui.

Succesul lui din 1982, Little Shop of Horrors, este unul dintre cele mai bune exemple ale narativei lui Ashman, care trece dincolo de scenariu. Într-o adaptare a unui film din 1960 regizat de Roger Corman, despre plante canibale, Ashman a făcut o parodie a filmului muzical american și o satiră din visul american. În esență, Little Shop este o poveste despre dorința de a trăi propriul adevăr.

În versiunea lui Ashman, devine o parabolă despre natura distructivă a oprimării și dorinței unei vieți domestice heterosexuale, emblematică politicii lui Reagan (nici nu mai menționez cum sângele în sine a alimentat ce mai târziu avea să devină o epidemie).

În 1986, Ashman a colaborat cu Menken la versurile din Mica Sirenă, un basm animat de Disney, care se baza pe scrisorile intime ale lui Hans Christian Andersen adresate unui alt tânăr. Ashman a compus „Part of Your World” și „Under the Sea", în timp ce comparațiile dintre personajul negativ, Ursula și legenda drag Divine, sunt mai mult decât superficiale. Asta era viziunea lui Ashman, în starea lui cea mai exuberantă, fabuloasă și încrezătoare.

Când „Part of Your World” aproape a fost exclus de către Jeffrey Katzenberg, președintele companiei Disney, pentru reacții slabe în testul audienței, Ashman a luptat pentru cântecul ăla, comparându-l cu „Somewhere Over the Rainbow” din filmul The Wizard of Oz, un alt imn gay care imploră un loc în care „visele pe care le ai […] chiar devin realitate.”

Chiar dacă natura queer din melodiile sale era în mare parte subtextuală, Ashman a vrut să se înțeleagă în melodia „Sheridan Square” de la începutul anilor '80. Cântecul a fost creat în memoria unor oameni care mureau de SIDA, inspirat de diagnosticul fostului iubit al lui Ashamn, Stuart White. Cu referință la un parc micuț din cartierul West Village din New York, un rai pentru comunitatea LGBTQ, Ashman a întrebat: „De ce încă e atât de liniște seara în Piața Sheridan?”. El a fost martorul din prima linie a crizei, iar această melodie emoționantă a însemnat atât un omagiu, cât și un strigăt de ajutor.

Apoi, a fost rândul lui. În 1988, în timp ce producția pentru Mica Sirenă era aproape gata, Aladdin de abia intra în studio, iar Frumoasa și Bestia era în derulare, Ashman a fost diagnosticat cu virusul HIV. El a păstrat asta secret față de majoritatea oamenilor, iar asta nu l-a oprit din a munci, nici când trebuia să se interneze. El nu a fost prezent la câteva dintre sesiunile de înregistrare pentru Frumoasa și Bestia, și primea telefoane și lucrări din pat, un semn de cât de multă nevoie era de el.

Deși el pare că a ezitat să implice o mare parte din viața personală în lucrările sale, identitatea lui Ashman a ieșit la suprafață. Câțiva dintre cei intervievați pentru documentar au făcut un efort pentru a sugera că munca lui Ashman nu era politică și că simțul său pentru empatie și spirit uman a fost ceea ce a făcut munca sa memorabilă, deși aspectele personale ale operelor sale au fost inevitabil evidențiate. Deși a murit pe 14 martie 1991, el a câștigat un premiu Oscar postmortem pentru piesa originală din Frumoasa și Bestia, primul Oscar care a fost acordat unei persoane care a murit din cauza complicațiilor de SIDA.

Moștenirea lui Ashman, așa cum atestă documentarul, se bazează pe dorința sa de a afirma experiența LGBTQ în munca sa. El glumea pe seama faptului că nu credea niciodată că Disney ar permite o scenă de cinci minute în deschiderea producției Frumoasa și Bestia în care e descrisă Belle și „viața provincilă" cu detaliu, răbdare și frumusețe. „Mă tem că este destul de ciudată / Foarte diferită de ceilalți", cântau sătenii în „Belle.". Înainte de candelabru fermecător și gloata furioasă, înainte ca Disney să lanseze produse comerciale Pride și Elsa Frozen să se prezinte lumii drept gay, Ashman a înțeles și a exprimat dorința comunității LGBTQ de a fi vizibilă.

Urmărește-l pe Kyle Turner pe Twitter.