Am fost la un curs despre cum să vorbești cu adolescenții vagabonzi

O cameră plină cu boomeri îngrijorați, un „expert al culturii de stradă” în vârstă de 72 de ani și un actor care joacă rolul unui adolescent șmecheraș – o rețetă demnă de o după-amiază mișto.
23.7.18
Actorul Jeroen și expertul în cultura străzii, Hans

Acum ceva vreme am dat peste un workshop cu tema „cum să te comporți cu tinerii vagabonzii”, găzduit de o organizație olandeză de binefacere numită Versa. Orarul serii promitea o recepție cu cafea și ceai, o prezentare făcută de un „expert în cultura străzii” în vârstă de 72 de ani, Hans Kaldenbach, și demonstrații făcute de actorul în vârstă de 59 de ani, Jeroen van Veenendaal. Scopul serii a fost să îi învețe pe cei care îl frecventează cum să înțeleagă tinerii vagabonzi și cum să se comporte cu ei într-o manieră „ludică”.

Probabil că nu trebuie să-ți spun că lucrurile au tendința să ia o turnură dramatică când bătrânii încearcă să înțeleagă fenomenul infinit de complex și cu multe fațete care este cultura tinerilor. Toată ideea acestui workshop, atunci, a părut un pic ilară – dar în același timp, nu m-am putut abține să nu mă întreb ce anume aveau de zis acești bărbați în vârstă despre cum să te comporți cu adolescenții vagabonzi. Urmau să ne învețe mișcări de karate? Metode speciale de pârât? M-am decis să merg la workshop ca să aflu.

Recepția arăta exact așa cum mi-am imaginat-o. Cafea, ceai, biscuiți cu ciocolată și felii de pandișpan sunt prezente pe masa din spațiul care seamănă cu o sală de clasă. Participanții – a căror vârstă medie este de aproape 60 de ani – intră în cameră, încet, unul câte unul. Când îi întreb de ce sunt acolo, bombănesc despre scutere, doze de bere și muzica tare din cartierele lor.

În timp ce se așezau boomerii boșorogi în scaune, văd ceva într-un colț la care nu mă așteptam. Doi tineri fac abțibilduri cu nume pentru vizitatori. Cel mai tânăr îmi spune că numele lui este Mustafa și că are 15 ani. Cel mai în vârstă, Ruben, are 23 de ani. Pentru un moment sunt convins că cineva i-a forțat pe băieții ăștia să vină aici, dar se pare că mă înșel. Mustafa și Ruben îmi spun că amandoi fac un training la Versa Welfare – voluntar. Obișnuiau să-și petreacă timpul pe străzi și parcuri, dar acum ajută organizația la evenimente. „Este un training foarte bun”, spune Mustafa.

După o rundă de introduceri, Hans – expertul în cultura străzii – ia un microfon și face un pas în față. „Viața mea a fost mereu bună și bineînțeles că am crescut în vremuri diferite”, spune el. „Dar mereu m-am ocupat cu găsirea de soluții în situațiile dificile – o ocupație care a rezultat în două cărți despre cultura străzii scrise de mine.” Mă uit la cărțile lui de pe masă: Loitering Youths și Respect! Îmi amintesc puțin de „care e faza, copiilor?” din giful 30 Rock, dar încă sunt curios să aflu ce ne-a pregătit.

Actorul, Jeroen, se alătură lui Hans în fața grupului. A făcut evident tot ce a putut ca să arate cât mai „de stradă” cu putință: poartă șapcă invers și un lanț de aur. Se uită încrezător la cei doi tineri stagiari care acum stau în public și îl aprobă din priviri.

„Am ars-o pe la colț de stradă toată tinerețea mea”, spune el. „Comportamentul meu s-a schimbat, evident, dar obișnuiam să fiu un puști extrem de agresiv.” Își împinge pieptul înainte și imită accentul dur al tinereții lui.

Cei doi bărbați cheamă o femeie cu mutră acră din public. Are o problemă, spune ea: un grup de adolescenți aruncă gunoi în mod regulat pe peluza de pe strada ei, și-i distruge priveliștea. Expertul își ajustează ochelarii și se uită în jur. Apoi îi observă pe Mustafa și Ruben, stagiarii. „Voi doi, de ce nu vă alăturați nouă? Sunteți tineri, deci vă puteți juca de-a șmecherașii care o ard chill și discută despre gagicuțe si chestii de genul.” Mă înroșesc, în interior și pe din afară. Stagiarii nu – sau, cel puțin, se pricep să-și ascundă rușinea de mâna a doua. „Sigur, nicio problemă”, spune Mustafa.

„Hai să punem în scenă situația”, spune Hans. „Doamnă, vă rog să vă comportați cum ați face-o de obicei.” Femeia se preface că strânge gunoiul, chiar de față cu puștii. „Ei bine, acum arată mult mai bine nu, domnilor?”, spune ea. Actorul întrerupe scena, încruntat. „Asta pare foarte condescendent”, spune el. Ruben este de acord: „Mi se pare jenant.” Actorul are o idee mai bună: „Încearcă să spui Bună când începi și lasă baltă comentariul condescendent.”

Pun în scenă din nou situația. Femeia se apropie de băieți și spune „Bună” și se preface că strânge gunoiul în fața lor. Expertul îi întreabă pe băieți cum se simt cu noua abordare. „Tot mi se pare puțin inconfortabil, dar cel puțin acum pot simți puțină simpatie, pentru că ne-a salutat”, explică Ruben. Mustafa aprobă. „Da, asta merge pentru mine. Mă face să vreau să o ajut.” Expertul pare satisfăcut. „Acum e mult mai bine, nu? Întâi, să încercăm să stabilim un contact cu băieții, să fim prietenoși și să nu-i luăm de sus.”

Mai multe scenarii sunt jucate și se reflectă asupra lor. Lecția fundamentală pentru boomeri este simplă: Nu te enerva, rămâi prietenos și nu fi prea serios. Tinerii stagiari, care încă stau între cei doi bărbați mai în vârstă, clarifică asta. „Uite care e faza, dacă cineva începe cu la dracu și du-te-n mă-ta mă va face să mă gândesc: Cine ești tu să-mi vorbești așa? Ce vrei? Ești rasist sau ce?”, spune Mustafa. Ruben este de acord: „Toată lumea este mereu împotriva ta. Sau cel puțin așa se simte. Dar dacă dintr-o dată cineva e prietenos cu tine, te simți mai binevoitor să-l asculți.”

Oamenii din public dau din cap aprobator, șoptind „da” și „au dreptate”. Disconfortul meu mistuitor face loc unui sentiment mai cald; se pare că imensa prăpastie dintre bătrânii feroce și copiii care o ard pe străzi a devenit un pic mai mică.

Ruben, Jeroen și Hans

Workshopul se apropie de final după jocul de roluri. Mustafa iese ca să se ducă în încăperea de fumat cu un grup de prieteni, unde sunt acompaniați de câteva femei de la curs, care dau din cap fascinate în timp ce Mustafa le explică ceva. Peste prăpastia dintre generații s-a făcut din nou un pod!

Acolo, Ruben dă mâna cu actorul și expertul. „Ești un puști mișto”, spune expertul. Ridică o copie a cărții sale Respect! și i-o înmânează lui Ruben. „Poftim, ca semn de respect.” Disconfortul meu roșu ca focul iese din nou la suprafață, dar Ruben pare împăcat. „Multumesc. Și ție, respect! Să ai o seară frumoasă!”

Înainte să plec, vorbesc cu tipul din public. Îmi spune că numele lui este Frans și că are 52 de ani. „Este pur și simplu ridicol!”, spune el. „Tinerii se poartă mizerabil, și noi cetățeni civilizați trebuie să mergem la un curs despre cum să ne comportăm cu ei. E de-a dreptul absurd!”

În timp ce Frans bodogăne, realizez că boșorogii care încearcă să înțeleagă tinerii s-ar putea să nu fie un lucru așa de rău până la urmă.

Articol apărut inițial pe VICE NL.