O tipă cu autism îți spune de ce ar trebui să ți se rupă de ceilalți

Sunt autistă, antisocială și reacţionez urât la minciuni. Adesea nu există niciun filtru între ce gândesc și ce fac. Deși autismul se poate manifesta diferit de la persoană la persoană, există o calitate care ne unește pe toți: trăsăturile antisociale.

Sunt persoana care stă cu ochelari de soare în supermarket, se sperie când „apari brusc” neanunțat și nu poartă lenjerie intimă fiindcă n-are sens.

Am fost apostrofată când am vorbit despre problema pe care o are cu drogurile o rudă, fiindcă aparent dacă discuți despre asta ai putea „să-i compromiţi situația de la muncă” și să schimbi modul în care este percepută de ceilalți. Altă dată am fost chemată între patru ochi în bucătărie după ce am întrebat ce făcea în pușcărie fratele vitreg al cuiva, pentru că „nu știi că familiei nu-i place să discute despre asta?”.

Asta nu înseamnă că nu mă tem de judecăți sau de ridicol. A trebuit să învăț cu greu că anumite subiecte și comportamente sunt adecvate doar pentru anumite contexte și că oamenilor nu le place să le fie compromise măștile sociale făurite cu grijă. Prin faptul că am autism, am și șanse foarte mari să enervez oamenii cu adevărul.

Îmi amintesc când o prietenă se chinuia cu alcoolismul, aşa că i-am spus „cred că ai nevoie să cauți ajutor profesionist”, la care ea mi-a răspuns „mulțumesc, ești o prietenă grozavă” și n-am mai văzut-o de atunci. Oamenii de care era apropiată atunci aveau un obicei să o compătimească în timp ce o bârfeau, îi încurajau comportamentul și erau îndeajuns de aroganți ca să creadă că o puteau ajuta. Eu nu, iar asta m-a costat prietenia noastră.

Natura mea antisocială m-a costat multe prietenii, fiindcă mai am și tendința să fac ce vreau, când vreau. Există atâta presiune să te prefaci că totul este ok și să faci lucrurile pe care nimeni nu vrea să le facă doar ca să îți păstrezi un statut.

La un moment dat am ratat petrecerea unei prietene apropiate și apoi nici că m-a mai invitat la vreuna. Cu altă ocazie am fost prima care a plecat de la o petrecere a burlăciţelor și apoi una dintre ele mi-a spus să nu mai judec atât consumul de droguri.

Lumea pare să fie definită de așteptări sociale nerealiste fiindcă majoritatea spune „da” când „nu, mulțumesc” ar fi fost mai adecvat. Sau când exclami „super, mă bag!” când „de fapt, asta mă face să mă simt inconfortabil” ar fi fost mai potrivit. Apoi intervin eu și cine știe ce se va întâmpla.

Dacă vreau să te întreb despre despărțirea ta, operația de mărire a sânilor sau accidentul pe care l-ai avut, probabil că o voi face, indiferent cine este de față sau în ce situație ne aflăm. Și dacă mă simt obosită sau copleșită, probabil că voi pleca, pentru că de ce aş sta?

Ăsta ar putea fi unul dintre motive: de teamă că voi fi exclusă de cei la care țin.

Am fost recent la o petrecere și am cunoscut un tip care avusese o săptămână plină la muncă. Ieșise în fiecare noapte, în timp ce încerca să se lase de fumat și părea epuizat. I-am zis că nu-mi puteam imagina ceva mai rău și a râs, înainte să-mi spună cât de foame îi era. L-am întrebat de ce nu se duce să-și ia ceva de mâncare, la care el a zis „Ce? Nu pot să plec pur și simplu”.

Nu mi-a venit să cred. Era un bărbat matur și nu era ținut acolo cu forța. Era la o petrecere. „Păi, eu ies la o plimbare”, i-am spus. „Deci poți să vii cu mine și să-ți cumperi niște mâncare dacă vrei.”

„De ce ieși la plimbare?”

„Am nevoie de o pauză de la vorbit și socializat.”

„A, ok”, mi-a spus. „Atunci poate ies să-mi iau un sandviș.”

„Ok.”

Așa că am ieșit, eu în jurul blocului și el spre mâncare. Când mă pregăteam să intru din nou la petrecere, l-am văzut în vârful scărilor cu un kebab pe jumătate mâncat în mână.

„Cred că eu o s-o întind”, a spus încet.

„Ok.”

„Sunt un prieten rău?”

„Nu. Ei sunt prieteni răi dacă se poartă ca dracu cu tine.” După asta, a dispărut în noapte, către siguranța patului său.

Socializarea poate să pară o închisoare câteodată și să fii antisocial este echivalentul eliberării. Deci încetează cu „o, nu, nu pleca, hai mă, încă un pic, încă o bere”. Nu. Gata! Nici măcar nu glumi despre asta. Știi bine că nu e o glumă. Știi de fapt cât de multă presiune se pune pe tine să fii prezent şi să participi în situații sociale. Nu face plecarea și mai dificilă pentru tine sau ceilalţi. Când o petrecere se termină, aia e.

N-am regretat niciodată că am plecat dintr-o situație socială când eram pregătită să o fac, chiar și atunci când alte persoane au încercat să mă facă să mă simt nasol. Mereu a fost alegerea potrivită. Ai încredere în cuvântul cuiva care a ales mereu calea logică fără teama de pedeapsă socială. Uită de FOMO. Dacă socializezi când mai degrabă n-ai face-o înseamnă că dai cu piciorul unei oportunități să ai grijă de tine și să te cunoști. Iar relaţia pe care o ai cu tine este cea mai lungă, genul de relație „până-când-moartea-ne-va-despărți”.

Şi pentru că săptămâna asta a fost și Ziua Autismului, te încurajez să-ți îmbrățișezi sinele antisocial, pentru că nu știi niciodată. Dacă faci asta, s-ar putea să te eliberezi atât pe tine cât și pe ceilalţi.

Articolul a apărut iniţial pe VICE AU.