FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cum a produs Universitatea de Construcții din București 30 de ingineri cu diplome false

Poate și cartea funciară a apartamentului în care stai tu a fost făcută de unul dintre inginerii ăștia falși.
universitatea de constructii bucuresti
Conducerea UTCB a anunţat Poliţia şi Ministerul Educaţiei despre diplomele false, dar nu a făcut public cazul

„Clădim educație”, anunță Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) pe site și te invită să te înscrii, „pentru o recunoaștere globală”. Cea mai veche în domeniu din țară, e printre primele pe listă pentru cei care vor o carieră în construcții. După patru ani de cursuri tehnice, opt sesiuni de examene, un proiect de diplomă și un examen de licență, ajungi inginer. Numai că, în ultimii 14 ani, 30 de studenți au ieșit pe poarta acestei universități de stat cu diploma de licență în mână, fără să fi îndeplinit condițiile de mai sus.

Publicitate

Un audit intern de la finalul anului trecut, cerut de conducerea UTCB la Facultatea de Geodezie, una dintre cele șapte ale universității, a scos la iveală că 39 de diplome au fost eliberate pe baza unor situații școlare false, fără ca titularii să fi dat examenul de licență, să fi urmat integral cursurile sau să fi promovat toate examenele de sfârșit de an. Dintre acestea, 30 de diplome au ajuns la titulari și nouă nu au mai apucat să fie ridicate. Falsurile sunt acum obiectul unei anchete penale.

„Nu numai că nu s-au prezentat la licență, dar aveau examene nepromovate”

Într-un număr din 10 decembrie 2018 al Monitorului Oficial, partea a III-a, la capitolul Pierderi de acte, undeva între un anunț despre pierderea unui carnet de muncă și o schimbare de nume, sunt înșirate anunțurile prin care UTCB aduce la cunoștință anularea celor treizeci de diplome eliberate de Facultatea de Geodezie între 2004 și 2017.

Totul a început în vara anului trecut, după ce un student care voia să se înscrie la altă facultate a vrut să-și scoată dosarul de la Geodezie. Aici a aflat că figura pe lista celor care beneficiau de bursă socială, deși nu ridicase niciodată vreun ban de la facultate. În urma verificărilor, conducerea Universității a descoperit că unele dintre dosarele de burse sociale fuseseră falsificate de secretara-șefă a Facultății de Geodezie, Mirela Bunea, care își însușea sumele respective. În urma scandalului, angajata a demisionat, la cererea conducerii, și a înapoiat prejudiciul de 60 de mii de lei. Ea ar fi fost ajutată de soțul ei, Gabriel Bunea, și el angajat la Geodezie în funcția de casier mandatar, adică exact persoana care ridica banii pentru bursele sociale din casieria universității.

Publicitate

Câteva luni mai târziu, conducerea universității a verificat toate diplomele emise de facultate începând cu 2001, anul angajării Mirelei Bunea, ca să caute alte posibile fraude. Și le-a găsit.

Angajata contacta studenți din promoțiile din urmă, care nu aveau situațiile de an încheiate și care păreau să fi abandonat cursurile, mi-a spus rectorul UTCB, Radu Văcăreanu. Suspiciunea este că, în urma înțelegerii cu studenții și în schimbul unor sume de bani, le completa acestora numele în tabelul în care sunt centralizați toți cei care promovează examenul de licență. În fiecare sesiune, tabelul ajunge la Biroul de Acte de Studii de la universitate și, pe baza informațiilor trimise de fiecare facultate, diplomele sunt eliberate și predate absolvenților. În fiecare an, secretara strecura câte două-trei nume în plus, potrivit acuzațiilor.

„Auditul a luat centralizatorul acesta, care ajunsese la Biroul de Acte de Studii vizat de secretara-șefă și de decanul facultății, și l-a confruntat cu cataloagele de licență din sesiunile respective. S-au găsit diferențe: pe catalog erau zece persoane, dar pe centralizator erau douăsprezece sau mai multe. Situația celor în plus s-a căutat în registrul matricol, care are consemnat pentru fiecare student notele de la fiecare examen și numărul de credite aferente”, îmi explică rectorul.

Așa s-a descoperit că studenții respectivi aveau situațiile neîncheiate și examene nepromovate.

Publicitate

„Nu numai că nu s-au prezentat la examenul de licență, dar erau situații în care nici școlaritatea nu era efectuată (nu se duceau la cursuri). Nu sunt diplome false, semnăturile de pe ele sunt reale, ci sunt diplome obținute în mod fraudulos, pe baza unor date neadevărate. Un inginer, ca să dobândească toate competențele, trebuie să parcurgă întreg programul de studii. Nu poate să fie altfel”, adaugă rectorul. Acesta a făcut plângere la Secția 7 de Poliție împotriva secretarei și a anunțat Ministerul Educației despre diplomele întocmite în mod fraudulos.

Îl întreb dacă are suspiciuni că secretara nu ar fi acționat singură: „Aștept cu mare interes ancheta Poliției”.

Cele cinci semnături de pe diplomele false

Zâmbitoare și mereu gata să ajute. Adică fix cum nu te aștepți să fie o secretară de facultate. „Mama răniților” și „lapte cu miere”, „disciplinată”, „foarte pricepută”, așa vorbesc foști și actuali profesori și studenți despre Mirela Bunea, secretara-șefă de la Geodezie.

secretara facultate

În imaginea de sus, fosta secretară-șefă Mirela Bunea. Printscreen de pe site-ul Facultății de Geodezie

În prezent, pronunțarea numelui ei încruntă sprâncene și face grimase pe fețele celor pe care îi întreb despre ea, pe holurile facultății.

„Nu știu nimic de ea, i-am șters numărul din memoria telefonului”, îmi spune secretara Florina Pasol, care i-a fost colegă de birou celei acuzate acum de fraudă.

„Toată lumea avea încredere oarbă în femeia asta”, rezumă o doctorandă cei 17 ani de activitate ai fostei angajate. Și ea și alții se întreabă dacă o secretară putea să falsifice diplome timp de un deceniu și jumătate fără niciun ajutor și fără știința conducerii.

Publicitate

Pe diplomele de la Geodezie, inclusiv pe cele false, sunt cinci semnături: pe față - secretarul-șef al universității, decanul facultății și rectorul universității, iar pe verso - secretarul-șef al facultății și, din nou, decanul.

Decanul actual de la Geodezie, Gheorghe Badea, refuză însă dialogul pe tema asta.

„N-am ce să vă spun, e o anchetă în curs”, răspunde el la toate întrebările legate de mecanismele de la nivelul facultății care ar fi trebuit să împiedice o astfel de fraudă. Discuția se poartă pe holul facultății pe care o conduce doar din 2016, dar unde este profesor din 1990.

Nu răspunde la întrebarea dacă își aduce aminte de vreunul dintre cei treizeci de studenți ale căror diplome au fost anulate.

„Nu cu mine trebuie să vorbiți”, spune el și refuză alte întrebări.

Fost decan: „Este foarte grav, oamenii ăștia au ocupat funcții pe care nu le meritau”

„Nu-i bine deloc. Uite ce s-a întâmplat, s-au dat diplome false”, i-a spus însă Gheorghe Badea luna trecută la telefon lui Dumitru Onose, care a fost decan înaintea lui, între 2008 și 2015. Cei mai mulți dintre cei cu diplome false sunt din promoții aflate sub conducerea lui Onose.

Dar în cei șapte ani în care a fost decan, profesorul n-a avut nicio suspiciune legată de activitatea secretarei-șefe care veghea zilnic intrarea în biroul său. Spune că „era o angajată model”, „cea mai bună secretară din universitate”.

„Eu nu dorm noaptea de când m-a sunat decanul actual. Țin după mine lista aia din Monitorul Oficial. O citesc mereu și zic «cine sunt ăștia, de unde au apărut?». Nu-i știu. Dar eu sunt cadru didactic de predare, intram la curs, predam, plecam. Asistenții lucrau cu ei, la seminarii și la proiecte. I-am întrebat și pe foștii mei asistenți și au spus că nu-și aduc aminte de ei. Asta înseamnă că nu prea au venit la școală, sau cel puțin nu la disciplinele pe care le predam eu. Poate au fost la cele unde se putea trece mai ușor”, spune Onose, care a predat la Departamentul de Topografie și Cadastru din Facultatea de Geodezie.

Publicitate
Facultatea de Geodezie

Aproximativ o mie de absolvenți de licență, master și doctorat termină UTCB în fiecare an

Fostul decan, acum pensionat, spune că el verifica după cataloage toate listele pe care i le dădea secretara la semnat.

„Știți ce n-am făcut? N-am barat locurile libere de pe listă și putea să le adauge după ce le vedeam eu. După ce semnam, îi dădeam ei înapoi și ea le ducea la rectorat, unde eliberau diplomele”, spune fostul decan Onose, care are bănuieli că secretara nu ar fi acționat singură și e surprins că listele nu erau verificate și la nivelul universității.

„Este foarte grav, oamenii ăștia au ocupat funcții pe care nu le meritau”, spune el.

Cel care a angajat-o pe Mirela Bunea este decanul dinaintea sa, Iohan Neuner, în prezent președinte al Senatului Universității și fost rector la UTCB. Și din poziția de decan, și din cea de rector, a semnat o parte dintre diplomele eliberate pe baza unor informații false. Acesta nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Până la publicarea acestui articol, nu a răspuns la apelurile și mesajele trimise.

„ANCPI a dispus retragerea certificatelor de autorizare”

Inginerul geodez este acel specialist care face cadastru, măsoară suprafețe, cote, înălțimi și distanțe la construcția de clădiri, drumuri, poduri.

„De la geodezi pleacă toate construcțiile, ei fac ridicările topometrice, foarte importante, fără de care nu se poate ridica nimic”. Dacă se greșesc, pot fi probleme grave ulterior. Studiile topometrice pe care le fac geodezii sunt fundamentale. Dacă se greșesc cote, distanțe, atunci construcția care urmează să fie făcută nu mai respectă chestiuni de genul gabarite de liberă trecere, nu se mai poate circula pe ea sau se intră în alte proprietății. Și instalațiile, și utilitățile depind de studiile topometrice”, îmi explică profesorul Ionuț Răcănel, profesor la UTCB și membru în senatul universității.

Publicitate
Facultatea de Geodezie

Holurile Facultății de Geodezie sunt goale pentru că e vacanță

Diplomele obținute fraudulos i-au ajutat pe falșii ingineri să se angajeze la firme de cadastru, să-și înființeze propriile societăți comerciale sau să lucreze la stat, în oficiile teritoriale de cadastru.

Astfel, pe baza diplomei de la Geodezie, un absolvent poate obține autorizație de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și are astfel dreptul să presteze servicii de cadastru. Cel puțin șapte dintre cei treizeci de falși ingineri au luat autorizație, în urma unui examen, și au avut, în toți acești ani, dreptul să realizeze și să verifice lucrări de specialitate. Odată autorizați, devin persoane fizice autorizate (PFA) și pot face cărți funciare și alte lucrări de cadastru, topografie, geodezie.

O solicitare trimisă de mine instituției a primit următorul răspuns:

„ANCPI a dispus retragerea certificatelor de autorizare pentru persoanele în cauză. Totodată, conducerea a dispus verificări suplimentare cu privire la existența altor certificate de autorizare emise în baza acestor diplome”.

Inginer cu diploma anulată: „Bani? Cum adică să dau bani?”

Cei pe care i-am contactat din lista cu diplome anulate neagă acuzațiile. Unii refuză dialogul pe subiect, alții amenință UTCB cu avocați și spun că numele lor au apărut pe acea listă dintr-o eroare.

„Eu nici nu știam lucrurile pe care mi le spuneți”, îmi zice, prin telefon, Vasile Ciprian Sava, din promoția 2011, a cărui diplomă a fost eliberată în 2015. I-au fost anulate și diploma, și autorizația de la Cadastru.

Publicitate

„Nu este adevărat, doamnă”, răspunde el la întrebarea dacă și-a cumpărat diploma și evită să spună dacă și-a dat examenul de licență sau nu.

„Nici eu nu știam lucrurile astea. Eu trebuie să îmi văd situația clar, că nu știu lucrurile astea”, adaugă el.

Un alt nume de pe lista din Monitorul Oficial este cel al lui Adrian Marian Rotaru, din promoția 2010, a cărui diplomă a fost eliberată în 2013. Un an mai târziu, se angaja la Oficiul Județean de Cadastru din Giurgiu, ca șef al Biroului Înregistrare Sistematică, unde supraveghea munca unor inspectori de cadastru.

„Păiiiii… aceste acuzații eu nu le cunosc, dumneavoastră mi le spuneți acum pentru prima dată. De unde spuneți că sunteți dumneavoastră? Nu știu nimica. Numărul meu de unde l-ați obținut, vă rog? Nu am niciun comentariu”, spune Rotaru, a cărui soție deține o firmă de cadastru în Giurgiu.

Rotaru nu mai lucrează la Oficiul de Cadastru Giurgiu din decembrie 2018, luna în care i-a fost anulată diploma universitară, potrivit directorului instituției, Vasile Ilie.

Facultatea de Geodezie

Intrarea spre Facultatea de Geodezie din UTCB

„Bani? Cum adică să dau bani?”, îmi spune și Dan Dumitrescu, din promoția 2011, care are diplomă la Geodezie din 2015, potrivit listei publicate de universitate în Monitorul Oficial. Insistă că e vorba de o eroare, că și-a înghețat studiile mai mulți ani din cauza unei probleme medicale.

„M-am trezit cu diploma anulată fără să mă întrebe nimeni nimic. Mi-au comunicat și de la OCPI (Oficiul de Cadastru) că au anulat autorizația, tot, toate examenele pe care le-am dat ulterior. Tre’ să vin musai la facultate. Nu înțeleg de ce nu am fost chemat până acum”, spune fostul absolvent.

Publicitate

În anul 2011 primea diplomă și studentul Carol Vivi Papuc, din promoția 2010.

„Nu am făcut așa ceva. Nu știu ce au făcut alții, dar la mine sigur este o eroare, nu corespund nici anii. Eu am fost plecat o perioadă în străinătate. Mă gândesc dacă îi dau în judecată sau nu, am dat documentele la avocat. Eu cu doamna secretară n-am avut nicio înțelegere”, spune fostul student, și adaugă că lucrează în străinătate și are „un business în construcții”.

Dar la UTCB nu e nicio urmă de dubiu: „Nu este nicio eroare, conform evidențelor noastre”, repetă rectorul Văcăreanu.

„Sunt indicii că au fost și alte persoane implicate”

La UTCB, nimeni nu știe unde e Mirela Bunea în prezent. Conducerea universității a întrerupt orice legătură cu ea din momentul în care i s-a cerut demisia. Unele cadre didactice spun că s-ar fi mutat într-un sat dintr-un județ de lângă București, dar nimeni nu știe unde exact.

În ciuda mesajelor, apelurilor și mailurilor trimise ei și familiei, Mirela și Gabriel Bunea au evitat un dialog pe tema diplomelor pe care fosta secretară este suspectată că le-ar fi falsificat.

Ancheta, în lucru la Secția 7 de Poliție din București, este abia la început.

„Se fac audieri, expertize. Nu știm încă, dar sunt indicii că au fost și alte persoane implicate”, spune o sursă apropiată anchetei.

După demararea investigației, poliția a anunțat și procurorii.

„Da, este la noi un dosar pe numele Mirela Bunea, ca făptuitor. Faptele sunt delapidare, fals în înscrisuri, fals intelectual. Nu vă pot spune mai multe în momentul de față pentru că nimeni nu are încă calitate de suspect”, mi-a spus purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, procuror Rodica Nițescu.

Surse apropiate anchetei spun că dosarul va fi probabil preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru că există suspiciunea existenței unor fapte de corupție.

Editor: Ioana Moldoveanu