sarbatori

Cea mai tristă zi din an pentru deținuții din România

Cel mai râvnit cadou este libertatea.

de Andrada Lăutaru; fotografii de Eli Driu
28 Decembrie 2018, 5:00am

Crăciunul în pușcărie înseamnă toba în vid primită în pachetul de acasă, împărțită cu colegii de celulă și îngânatul unei dorințe - liberare. Deținuții spun că în perioada asta încearcă să se apropie mai mult de colegii de cameră, joacă remi și cărți, ca să nu le zboare mintea în altă parte. Adică acasă. Unii aleg să vorbească mai puțin cu familia, să nu își facă rău. Alții fac în așa fel încât vizita din luna decembrie să fie în ziua de Crăciun. Așa petrec și câteva momente cu familia, chiar dacă de față mai sunt și alte familii, despărțite și ele de o masă și niște gratii..

Pentru 18 dintre deținutele închise în regim semideschis, închis și de maximă siguranță de la Penitenciarul de femei Târgșorul Nou - Ploiești, spiritul Crăciunului s-a strecurat printre zăbrele acum câteva săptămâni, când au început să se pregătească pentru piesa de teatru Crăciunul lui Pinochio, pusă în scenă cu ajutorul unui ONG. Ele au jucat într-o zi în fața familiilor, iar în altă zi, în care am fost și eu prezentă, pentru 32 de colege de penitenciar.

penitenciar-targsor-42
Nu e greu să joci un personaj trist, de Crăciun, în închisoare

Au fost dezinvolte și nu s-au încurcat. Aplauzele de la final au fost însă întrerupte de gardianul care venise să le ducă în celule. Câteva dintre ele au avut voie să rămână, ca să-mi spună cum e să petreci Crăciunul în închisoare.

Am fost și la Penitenciarul de la Ploiești, unde, la sfârșitul lui noiembrie, pentru deținuții de acolo Crăciunul era doar o zi îndepărtată în care nu se va întâmpla nimic deosebit. Câțiva mi-au spus că folosesc timpul ăsta pentru a le da sfaturi familiei și celor care sunt liberi - să nu facă ce au făcut ei, să nu facă nimic din ce i-ar putea aduce la închisoare.

detinuta targsor
Pentru Lucia, Crăciunul înseamnă că a mai trecut un an din pedeapsă

„Sărbătorim și noi așa cum putem, departe de familie. Între colege am stabilit acum cine și în ce fel pune (n.r. pe masă), în funcție de ceea ce primește de acasă, pachete: sarmale, cârnăciori, friptură, salată de boeuf. Punem toate acolo câte ceva și vom sărbători în felul nostru. Sărbătorile de iarnă pentru noi înseamnă că a mai trecut un an și asta ne bucură, că mai trece o parte din pedeapsa pe care o avem de făcut. Acum era perioada când mergeam în magazine și făceam cumpărături, aici e altă atmosferă, pentru că nu suntem lângă cei dragi.” (Lucia Groza, 65 de ani)

detinut peniteciar ploiesti
Tudorel o să meargă în permisie acasă anul ăsta de Crăciun.

„De Crăciun ai o stare sentimentală altfel decât în celelalte zile ale anului. De obicei, decurge totul normal, având în vedere situația în care ne aflăm. Ne leagă niște sentimente puternice față de familie și le simțim lipsa, dar tot cu ajutorul lor trecem mai departe.

Acasă am doi copii, o fată de 18 ani și un băiat de 10. E un pic ciudat, la modul că nu prea înțelege, mai ales cel mic îmi simte lipsa. Îi explic faptul că e ceva trecător. La mine în familie aveam un frate mai mare care a murit. Îi spun fetei mele: „E greu, dar uite, verișoara ta nu mai are cui să-i spună tată, el nu se mai întoarce de acolo, eu mă voi întoarce într-o bună zi.

Ne spunem Sărbători fericite între noi, apoi, pe rând, ne sunăm familiile. Afară, când suntem în libertate, poate că nu îl percepem chiar așa intens din cauza vieții agitate și comerciale. Aici revenim la valori. Dragoste, înțelegere, poate sună ciudat, afară sunt mese festive, aici are altă intensitate când spui la mulți ani. Suntem și aici ca în filmele alea de Crăciun, toată lumea e mai bună, să încurajează unul pe celălalt, hai, frate, să mai bem o cafea. Chiar dacă avem trecutul pe care îl avem, vârsta, spiritul Crăciunului funcționează și aici. Și în penitenciar, de Sărbători, mâncarea e mult mai bună.” (Tudorel Dogaru, 48 de ani)

piesa de teatru penitenciar targsor
King Von Bee l-a jucat pe Pinochio în piesa de teatru. Pentru ea, Crăciunul nu există.

„Eu aștept o minune (n.r. o grațiere), nu mă pot obișnui aici, elementul suprarealist al detenției e prezent mereu. Pentru mine e o experiență solitară, într-un mod paradoxal. Timpul s-a comprimat de când sunt aici. Ce planuri poți să ai în pușcărie? Aici, Crăciunul e o zi ca oricare alta. Nu există aici, nu am liniștea necesară.

Anul trecut, de Revelion, la 12 noaptea se simțea un val de energie în toată pușcăria. Nu negativă sau pozitivă. Toate erau la geam și plângeau, râdeau, își strigau durerea:

Hai, libertate!
Hai, liberare!
Scoate-ne, Doamne, de aici!”

(King Von Bee, nu a vrut să își spună vârsta)

detinut-penitenciar-ploiesti-28
Costea are o singură dorință: să scape de aici

„Primul Crăciun după gratii l-am petrecut în ‘99, eram minor. E greu, pentru că nu ai familia lângă tine. Afară, Crăciunul însemna o întâlnire cu familia, că atunci ne strângeam toți. În alte dăți, unul era într-o țară, unul în altă parte, dar în general de sărbători ne strângeam toți, chiar dacă stăteam uneori doar o zi împreună. Aici, încerc să nu mă implic așa de mult în ziua aia, să fie o zi ca oricare alta, să nu îmi fac mie rău.

Sărbătorim în cameră, în familie - punem o masă, nu sarmale, dar din astea vidate, tobă, șuncă presată, un cozonac, fiecare ce are. Te gândești că poate familia acasă se lasă, poate nu își ia doi cozonaci, ci unul, să îți lase și ție unul.

Anul trecut am făcut cerere să îmi fac brad, dar nu mi-au dat voie, că e spațiu mic. Se organizează Colinde, cine e în cor, merge din cameră în cameră și cântă. În 25 decembrie e și ziua mea de naștere, singura dorință e să scap cât mai repede. Crăciunul aici e o șansă de a mă gândi mai bine ce fac când ies afară, să nu mai ajung aici, să nu mai am regretele astea.” (Costea Paul Cristian, 35 de ani)

detinuta-penitenciar-targsor-54
Maria vrea acasă

„A fost frumos ce am făcut pentru alți copii (n.r. copiii ei nu au putut să vină) cu spectacolul. Cum să mă pregătesc? Ca acasă, în familie, nu e. Crăciunul e foarte fain, dar nu aici, acasă. Cina de Crăciun o să fie ca la țară, cu de toate. O dorință de Crăciun? Libertate, la familie.” (Maria Grancea, 41 de ani)

detinut-penitenciar-ploiesti-26
Dumitru și-a sfătuit copiii, de Crăciun, să nu facă niciodată ce a făcut el. Ei au plâns.

„Pe 12 decembrie sunt șapte ani de când am fost arestat. A doua mea fiică a făcut 18 ani în ziua în care m-au arestat. Am ajuns aici din nevoia banilor și din cauza lăcomiei. Primul Crăciun a fost dezastruos. Înainte să fiu aici, sărbătorile erau literă de lege cum s-ar spune, să stau în sânul familiei.

Când eram la Rahova, am avut brad adus de familie și ornamente în limita legii - în loc de globuri de sticlă, de plastic și fără instalație. Aici, spațiul e mic și nu avem voie.

Am atâția ani de când sunt aici, am îmbătrânit, mi-au crescut copiii, mi-au crescut nepoții. Nu merită pentru nimic în lume să ajungi pe aici, pentru tot aurul și pentru toți banii din lumea asta. Anul trecut m-a vizitat familia de Crăciun și de Revelion. Am vorbit. Eu mi-am sfătuit copiii să fie cuminți și să nu facă niciodată ce am făcut eu. Ei plângeau. De Crăciunul ăsta așteaptă să vină o amnistie, o grațiere, dacă tot este an centenar.” (Dumitru Florian. 51 de ani)

detinuta-penitenciar-targsor-63
Emilia spune despre „Deschide ușa, creștine” că este colindul ei preferat, pentru că poate fi spus în orice moment

„Am fost închisă pe 12 decembrie 2017. Crăciunul a fost frumos, eram în perioada de carantină (n.r. 21 de zile în care persoanele proaspăt private de libertate sunt trecute prin mai multe proceduri, un fel de acomodare de la libertate la închisoare), eram entuziasmate. Ne rugam, țineam post.

Anul ăsta avem un concurs - cea mai frumos decorată cameră, iar mulțumită familiei o să avem pe masă ce aveam și acasă.

Când eram mică, cel mai frumos lucru din preajma Crăciunului era primirea cadourilor. Pe traseu am aflat care e adevărata taină. Acum îmi doresc să rămân același om liniștit și să mă întorc în sânul familiei.” (Emilia Bocioancă, 53 de ani)

detinut-penitenciar-ploiesti-21
Andrei nu este căutat de familie, de sărbători

„Eu am avut și o experiență solitară, când am fost închis singur, mai demult. În colectiv este altfel. Am decorat camera cu diferite ornamente pe care le-am confecționat: brăduți, origami. Plus folii de aluminiu, beteală de afară.

Pe mine nu mă caută familia, am aerul ăsta de amintiri din copilărie. Afară, colindele s-au devalorizat. Eu când eram mic colindam, cu Moș Ajun, cu Steaua, cu Plugușorul. Sunt niște amintiri frumoase care mă bucură sufletește. Și în penitenciar, îți amintești în perioada asta, poate involuntar.

Am pictat biserici la penitenciare. Când am ieșit, am vrut să fac asta. Am fost marginalizat din cauza cazierului, pentru că am fost sincer, nu m-am angajat ca pictor la o biserică. De Crăciun îmi doresc să trec cu bine sărbătorile, să continui aici cu pictura în penitenciar și o comisie de liberare anul viitor pe vremea asta.” (Andrei Valeriu. 53 de ani)

Am decis să nu vorbesc despre faptele pentru care intervievații sunt închiși, scopul acestui articol fiind prezentarea sărbătorilor de iarnă după gratii, așa cum sunt percepute de cei închiși. Interviurile au fost editate pentru acuratețe.

Editor: Ioana Moldoveanu