Cel mai bun serial de anul ăsta

The Americans a fost unul dintre serialele care mi-au bântuit viața reală. Știi când vezi un film de groază care chiar te prinde și te afectează după? Sau te uiți la ceva foarte suprarealist – asta mi s-a întâmplat cu Sorry to Bother You – și lumea pare dezechilibrată pentru un timp? Așa a fost pentru mine The Americans. M-am implicat atât de mult în poveștile lui Philip (Matthew Rhys) și ale lui Elizabeth Jennings (Keri Russell), spioni ruși sub acoperire din 1980 din Washington, DC, încât îi și visam câteodată.

Acum, înainte să ridic în slăvi finalul serialului The Americans - acel „START” care a fost difuzat în mai – aș vrea să bag Dire Straits „Brothers in Arms”.

Muzica a fost mereu o parte importantă a serialului, până la punctul în care nu-mi mai pot imagina acele scene cu urmăriri de mașini cu nimic altceva în afara de Fleetwood Mac. Piesele din final nu au fost o excepție, dar prima parte muzicală nu a apărut decât pe la jumătatea episodului de 90 de minute. Când a intrat într-un final sunetul de chitară de jale de la începutul piesei „Brothers In Arms”, după scena aia din garaj, a fost devastator. Probabil că a fost primul moment când am plâns în timpul lui „START”, deși am ajuns să mă uit la ultimul episod de două ori și de fiecare dată m-am înecat cu lacrimi.

Așa cum știm cu toții sau cel puțin ar trebui să știm după șase sezoane de spionaj, exista un singur mod prin care putea să se termine The Americans: cuplul Jennings trebuia să fie prins. Fix asta s-a întâmplat în „START”. FBI-ul este pe urmele lor, așa că Philip și Elizabeth fug în URSS prin granița canadiană și iau o decizie care-ți frânge inima, ca spioni care sunt și părinți, să ia un copil cu ei (pe fata cea mare, Paige, pe care o învață spionajul) și să lase unul din copii în America (pe cel mai mic, Henry, care e la cămin oricum).

Trec pe la blocul lui Paige ca să o ia și atunci intră cea mai importantă scenă: familia Jennings dă nas în nas cu vecinul, agentul FBI Stan Beeman, în garajul din parcare. Până atunci, Stan și-a dat deja seama de lucruri și i-a urmărit pe Philip și pe Elizabeth special ca să-i confrunte. Dacă ar fi fost alt serial prestigios de TV, scena ar fi putut fi așa cum te-ai aștepta: cu împușcături macabre și însângerate. Sau, cel puțin, o ambuscadă a unei echipe SWAT care duce la o condamnare serioasă la închisoare. În schimb, scena din garaj este o capodoperă actoricească de 11 minute. Matthew Rhys îl face pe partenerul lui să fie submisiv cu un monolog. Până ajung spionii ruși la mașina lor și-și iau tălpășița, Stan este stupefiat. Jocurile mentale ale lui Philip sunt ca un act final psihologic al unui magician; clipești și puf, a dispărut.

Următoarea scenă devastatoare din final vine pe fundalul „With or Without You” al lui U2. Philip, Eizabeth și Paige sunt acum pe tren spre Canada, la o stație distanță de graniță, și singurul lucru dintre ei și evadare este o patrulă de la graniță care le verifică pozele de pașaport comparându-le cu schițe cu cei mai „urmăriți” spioni ruși. Scenariștii au făcut în așa fel încât să pară drama centrală a scenei. Vor fi prinși? Dar polițiștii îi lasă să treacă, trenul pleacă de pe platformă și o vezi pe Paige care alege să rămână în America și să-și ia la reveledere pentru totdeauna de la părinții ei. Fața lui Russell în timp ce se uită pe geam m-a făcut să plâng.

Mai sunt multe alte momente mișto în „START”. Scena finală este cu Philip și Elizabeth care se uită la oraș în Rusia, reasigurându-se în limba lor maternă că împreună pot învinge orice va urma. Totul a părut foarte Cehovian. Ultima scenă a lui Paige, după plecarea trenului, este cu ea la un adăpost din DC cu shoturi de vodcă – care a devenit GIF-ul meu preferat. (Și apropo, povestea ei este singura care nu prea se rezolvă. Nu ar trebui să o trimită FBI-ul la închisoare fiindcă este un spion în devenire?)

Toate ca toate, dar modul cum s-a terminat The Americans, fără nicio o scenă de violență fizică, dar cu mult măcel emoțional, a fost perfect. Nu trebuia să fie cu sânge ca să fie brutal. Chiar am ținut doliu după finalul serialului. Personajele erau ca niște prieteni, dovadă a scenariului atât de bine scris, și devine cumva amuzant și trist când îți aduci aminte că sunt sociopați criminali.

Într-o notă mai pozitivă, urmează sezonul premiilor, unde Rhys și Russell au o ultimă șansă să fie aplaudați pentru munca genială din cele șase sezoane din The Americans (deși ambii au fost nominalizați la Emmy și Golden Globes, numai Rhys a câștigat, la ultima categorie). Cel puțin fanii pot aștepta cu nerăbdare ca cei doi să arate adorabil împreună pe covorul roșu.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.