carte

Cum să oprești distrugerea viitorului

O colecție postumă de scrieri nepublicate ale lui Mark Fisher arată că autorul „Capitalist Realism” este mai important ca niciodată.
translated by Irina Gache
07 Decembrie 2018, 5:00am
corbyn
Corbyn pe acid. Foto: JEP Live Music / Alamy Stock Photo  

Încă nu ne-am revenit după criză. În 2007-08, capitalismul neoliberal părea pe moarte; am fi putut să beneficiem de pe urma oportunității oferite de criza ipotecilor și de căderea Lehman Borthers, ca să instaurăm un sistem mai bun, dar în schimb băncile au fost considerate „prea mari ca să eșueze” și, susținute de guverne, au privatizat eșecurile pe seama indivizilor mai săraci, aruncându-ne într-o decadă definită de austeritate, precaritate și anxietate.

Au fost momente când părea că această reglementare tristă ar fi putut fi învinsă – protestele studenților din 2010, mișcarea Occupy, votul „Oxi” în Grecia. Dar în final, promisiunea lor a fost depășită de regresiile de dreapta ale lui Leave și Trump. Și acum ai destul dezastru nou cu care să te lupți: de la Brexit la intervențiile la limita genocidului din partea lui Trump la granița dintre SUA și Mexic și schimbările climatice.

Astăzi, totul se mișcă foarte repede; știrile online îți oferă foarte mult conținut nou, dar câteodată pare că presa nu are deloc memorie de lungă durată. Știrile fac dificilă câteodată înțelegerea lucrurilor care s-au întâmplat cu câteva ore în urmă. Cum poți să înțelegi istoria din spatele prezentului? Ai putea să o duci mai rău decât să-ți iei o copie a k-punk: The Collected and Unpublished Writings of Mark Fisher (2004-2016).

Fisher a fost un fiilosof și scriitor aflat în mare la granița presei britanice cu lumea academică până când, aproape de finalul vieții, și-a găsit o poziție „adecvată” la Goldsmiths. De la moartea sa din ianuarie 2017, Fisher a fost recunoscut ca unul dintre cei mai importanți gânditori ai timpului său. De aici și noua colecție, care conține peste opt sute de pagini din postări de blog, articole din ziare și reviste și notițe nepublicate anterior.

Ca „k-punk” – un alias pe care îl folosea pe blog – scrierile lui Fisher treceau de la filosofie la politică, muzică, film și critică literară, dar de fapt fiecare bucată era greu de clasificat, din moment ce nu a considerat niciodată politica și cultura ca fiind altceva decât intrisec interconectate.

Articolele scurte amintesc de Leveson Inquiry, efectele după alegerile generale din 2015, campania publicitară „Red” a American Express – amintiri îngropate, capturi perfecte ale momentelor fugitive din politică. A făcut disecții extraordinare pe Drake, Dj Rashad și programul This Week al BBC-ului. Fixațiile pe termen lung – natura socială a sănătății mintale, radicalimsul post-punkului din anii 80, identitatea muncitorilor de rând, necesitatea dogmatismului și antagonismului în gândire – se tot repetă periodic în scrierile sale.

De-a lungul timpului, se conturează clar un sistem de gândire. La baza gândurilor lui Fisher sunt trei idei interconectate. Cea dintâi este și titlul primei cărți a lui Fisher, Capitalist Realism. Asta este „supunerea fatalistă” – promovată de ideologiile neoliberale din media și guvern – „că nu există nicio alternativă la capitalism”. Oamenii sunt destul de conștienți de natura teribilă a capitalismului, dar suportul ideologiei este menținut de mitul că orice deviere de la piața liberă va duce la un dezastru direct. Această credință a avut de a face cu criza financiară din 07-08. Te împiedică să-ți imaginezi o lume mai bună – „o analogie cu perspectiva reducționistă a unui depresiv care crede că orice stare pozitivă, orice speranță, reprezintă o iluzie periculoasă”.

De la publicarea Capitalist Realism din 2009, credința a fost cumva erodată – doar uită-te la entuziasmul pentru politicienii care critică capitalismul cum ar fi Jeremy Corbyn sau Bernie Sanders – dar oricum tot rămâne acolo. După cum identifică Fisher în „Mannequin Challenge” – o postare de blog nepublicată anterior, inclusă în k-punk – și Trump și Brexit au surprins o anume nemulțumire față de realismul capitalist; deși în ambele cazuri, încearcă să păstreze capitalismul în timp ce resping realismul: o poziție care este „rudimentară”.

A doua idee cheie este că viitorul ajunge „încet să fie anulat”. Cultura noastră este sistematic incapabilă să mai producă ceva nou cu adevărat. Din 1960 și până la începutul anilor 90, cultura populară a fost caracterizată regulat și des de revolte uimitoare, spune Fisher. De atunci chiar și cei mai buni artiști s-au bazat pe citate, imitări și nostalgie. Ăsta este un simptom al unui context politic care nu poate să-și imagineze posibilitatea unui viitor mai bun, o lume altfel decât cea de acum.

Și cu toate astea nu putem chiar să renunțăm la ideea unui viitor. Suntem conștienți – când ne uităm la proprietățile imobiliare brutaliste construite în anii 70, de exemplu – că a existat o vreme când oamenii și-au imaginat că lucrurile ar fi putut să ajungă altfel: că anul 2018 nu ar semăna deloc cu cel cu care ne-am pricopsit în final. „Fantomele viitorului pierdut” – observate în arta populară a unei ere apuse – „ceartă... lumea realist capitalistă”.

Comunismul acid ar fi fost titlul cărții la care lucra Fisher când a murit – introducerea neterminată este inclusă în k-punk. Comunismul acid este sintagma lui Fisher pentru promisiunea unei „noi umanități, o nouă perspectivă, o nouă gândire, un nou fel de iubire”, care, spune el, se regăseau în contracultura de la finalul anilor 60 și începutul anilor 70. Comunismul acid anunță posibilitatea a ceea ce numește Fisher „Roșii cei mulți” – „capacitatea noastră colectivă de a produce, a îngriji și de a ne bucura”.

Neoliberalismul s-a născut din rezultatele eforturilor de strivire a experimentelor din anii 60-70 în „socialismul democratic... până la punctul de a-l face de neconceput”. Stânga trebuie astfel să nu se mai considere „anti-capitalistă”. Trebuie să vadă că, „capitalismul, cu toții copoii săi din vizor, cu gazele lacrimogene și toate subtilitățile teologice ale economiei” este anti-stânga – anti-orice ar putea produce un guvern de stânga. „Departe de a fi creația bogăției”, scrie Fisher, „capitalul în mod necesar și întotdeauna blochează producția bunului de consum.”



Ca s-o analizezi altfel: dacă vrei să depășești definitiv realismul capitalist, trebuie să îți recuperezi viitorul. Iar pentru asta trebuie să evaluezi moștenirea contraculturii anilor 60/70 – prin reînvierea promisiunii comunismului acid. Chiar și în forma sa fragmentantă și nepublicată, ideea sa a influențat socialiștii de stânga ca „Acid Corbynism”. Este sigur adecvată grupurilor care caută să reformuleze noi moduri de trăi în fața dezastrului climatic.

Așa că ideea lui Fisher pare din alt timp decât cel în care a fost scrisă, duce mai degrabă spre mișcările partidelor de stânga care au profitat de atenția de după moartea lui. Sunt puțini cei care înțeleg politicile, cultura și modul cum funcționează lucrurile în general, așa cum a făcut-o Mark Fisher. Oricum ar fi, k-punk este un testament frapant despre cât de multă nevoie avem acum de munca lui.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.