Am răspuns celei mai căutate întrebări de pe Google: „De ce mai suntem încă aici?”
Craniul unui strămoș al omului. Fotografii de Jack Nelson
Stiinta

Am răspuns celei mai căutate întrebări de pe Google: „De ce mai suntem încă aici?”

„Încă” este cuvântul care te pune pe gânduri.
18.4.18

Bine ai venit la seria noastră de articole, Lasă-mă să caut eu pe Google pentru tine, în care încercăm să găsim răspunsuri la întrebările existențiale. Sau mai exact, în cadrul căreia răspundem la cele mai căutate întrebări de pe Google.

În data de 26 septembrie 1983, un locotenent sovietic pe nume Stanislav Petrov monitoriza spațiul aerian rus pentru a observa posibile rachete inamice, în momentul în care a auzit o alarmă. Potrivit radarului, o bombă nucleară se îndrepta spre Uniunea Sovietică, cel mai probabil dinspre Statele Unite.

Publicitate

Acel moment era deosebit de tensionat în timpul Războiului Rece, și Petrov avea ordine să răspundă instant oricărei amenințări nucleare. Dar Petrov nu a facut-o. S-a gândit că nu ar fi logic ca SUA să inițieze un atac (începând astfel al Treilea Război Mondial) cu doar o singură rachetă, așa că a ignorat ordinele și a așteptat sa vadă dacă bomba ajunge, ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai târziu, s-a dat vina pe un radar defect pentru acest incident și Petrov a fost lăudat pentru că a evitat dezastrul. Astăzi este recunoscut drept cel care a salvat de unul singur întreaga rasă umană, ferind-o de apocalipsa nucleară.

Istoria este presărată cu astfel de momente, momente pe care le putem controla sau nu. În ciuda războaielor, a ciumelor, a meteoriților și a determinării noastre de a otrăvi planeta, ne agățăm de firul vieții. Asta ne face să ne punem următoarea întrebare: de ce mai suntem încă aici?

Ca să am șansa să răspund unei asemenea întrebări, am contactat trei profesori din trei domenii diferite – un istoric, un om de știință și un filosof. Mi-au povestit cum și de ce a supraviețuit rasa umană până acum.

Istorie

Rolf Schmidt îmi arată niște mostre la Muzeul din Melbourne.

Doctorul Rolf Schmidt este un paleontolog și expert în dispariții în masă la Muzeele Victoria. După spusele lui, motivul pentru care am supraviețuit până în 2018 – și de asemenea motivul pentru care suntem aici în primul rând – este norocul.

„Este adevărat că avem un creier incredibil de complex și mâini pe care le putem mișca în orice fel, și da, asta a ajutat. Dar foarte mult din supraviețuirea noastră a avut la bază norocul”, explică Rolf.

Publicitate

El a explicat că istoria noastră este plină de perioade când populațiile dispersate de oameni au ajuns la mai puțin de 10 000 de indivizi, dar cumva am reușit să supraviețuim. Ca argument, îmi povestește despre erupția vulcanului Toba, care a avut loc acum 75 000 ani.

Acest super vulcan a explodat în locul unde azi se află Lacul Toba, în Sumatra, și a dus astfel la una dintre cele mai mari erupții din istoria planetei. Explozia a aruncat praf și reziduuri la trei mii de kilometri distanță și a lăsat suficient de mult sulf în atmosferă cât să creeze o iarnă ce a durat zece ani. Multe plante au dispărut în întunericul nesfârșit, urmate îndeaproape de animale, înfometându-i astfel pe mulți dintre strămoșii noștri. Aproape zece mii de oameni au supraviețuit, ceea ce se pare că a fost de ajuns.

Foarte tare

Totuși, după cum explică Rolf, abilitatea noastră de a rezolva problemele ne-a influențat norocul. „Speciile flexibile sunt puține la număr”, spune el. „Chiar și speciile inteligente, cum ar fi câinii, ciorile sau caracatițele nu au funcții cerebrale sau corporale atât de versatile”.

El crede că una dintre cele mai importante unelte pentru supraviețuirea noastră a constat în abilitatea de a comunica – ceea ce ne-a oferit oportunitatea de a împărți cunoștințe și de a asimila alte specii umane, cum ar fi Neandertalii. „Asta ne-a asigurat succesul în ceea ce privește migrațiile”, spune el. „Și ne ajută să explicăm cum este posibil să locuim în orașe cu milioane de locuitori în era contemporană.”

Publicitate

Se pare că sociabilitatea, adaptabilitatea și norocul chior s-au contopit pentru a le oferi oamenilor ocazia de a domina planeta. Dar Rolf nu e convins că am scapat de pericole. El crede că civilizația modernă atârnă de o ață subțire, care o să cedeze într-un final. „Luxul civilizației va dispărea la un moment dat și o sa avem de suferit. Dar o să existăm în continuare. Ne vom întoarce în Epoca de Piatră pentru câteva mii de ani, dar o sa continuăm să existăm ca specie.”

Știință

Bill, în biroul lui, înconjurat de cutii

Apoi m-am întâlnit cu doctorul William P. Hall, cunoscut ca „Bill”. Are un doctorat în biologie evoluționistă la Harvard și în prezent lucrează la o carte ce explorează cum, în comparație cu alte primate, evoluția noastră, în tandem cu tehnologia, are un efect benefic asupra viitorului.

Bill este de părere că am continuat să existăm pentru că am prețuit mai mult supraviețuirea decât competiția, dar și pentru că avem grijă unul de altul. „Oamenii care sunt astăzi în viață sunt membrii acelor grupări care au câștigat competiții cu alte grupuri și care au fost, de asemenea, capabile de cooperare”, spune el. „Selecția naturală la nivel genetic tinde să favorizeze abilitatea indivizilor de a coopera într-un mod social și altruist în interiorul grupurilor.”

Bill vine cu o imagine a strămoșilor noștri la vânătoare în Savana Africană, când ne poziționam undeva la mijlocul lanțului trofic. Dar evoluția noastră către vârful acestuia nu a fost o călătorie simplă. Uneltele noastre s-au îmbunătățit cu o viteză mai mare decât cea a competitorilor noștri, fie ei oameni sau animale, oferindu-ne șansa de a ne înmulți. Au mai fost și alte tehnologii, precum roata sau bărcile, care ne-au permis să ne răspândim pe glob. Și asta ne-a pregătit pentru anihilare, doar pentru că eram prea mulți în prea multe locuri diferite pentru a putea dispărea ca specie.

„Utilizarea uneltelor, limbajul și moștenirea socială s-au dezvoltat în asa fel încât au creat tehnologiile necesare pentru a domina întreaga suprafață a planetei Pământ”, explică Bill. „Atât numărul populației, cât și tehnologia au început sa crească în explozii mai mult sau mai puțin exponențiale, mai ales de la Revoluția Industrială încoace.”

Având în vedere că supraviețuirea noastră se bazează pe faptul că suntem mulți, ai crede că atât timp cât continuăm să ne reproducem, am putea avea un viitor înfloritor. Dar, după cum spune și Bill, asta ar fi posibil doar în cazul în care ecosistemele Pământului ar rămâne intacte, iar asta deja nu mai este posibil.

Publicitate

„Cred că am devenit un cancer”, spune el. „Am studiat mai mult de trei miliarde de ani de evoluție și simt că nu avem cine știe ce viitor. Pământul nu poate regenera resursele limitate cu aceeași viteză cu care le consumăm noi, și planeta nu ne va mai putea susține dacă o să continuăm așa.”

Filosofie

Matthew Bishop, alături de cărți și de cutia de șervețele

Ralf si Bill au teoretizat despre cum oamenii și-au susținut existența, dar a rămas o întrebare fără răspuns: de ce nu am privit vidul în ochi și nu am decis sa renunțăm?

Matthew Bishop este un consultant care a studiat filosofia în Melbourne. În fiecare săptămână, Matthew ajută oameni să-și găsească un sens în viață, așa că am considerat necesar să aflam părerea lui despre motivul pentru care rasa umană încă își mai bate capul cu asta.

Dupa cum spune Matthew, caracteristica care ne definește ca specie este conștiința. Aceasta ne oferă capacitatea de a înțelege trecutul și viitorul, dar mai ales ne ajută să dezvoltăm conceptul pe care îl numim „speranță”.

„Este ideea asta de speranță, speranța că vom crea un viitor mai bun, un concept foarte semnificativ”, spune el. „Ideea că-mi voi sacrifica aspecte personale curente pentru un potențial „Eu” din viitor sau pentru generații viitoare, face speranța un sentiment foarte puternic.”

După spusele lui Matthew, speranța nu doar că ne oferă o senzație plăcută, dar ne stimulează de asemenea să alegem comportamente care ne prelungesc existența. „Avem potențialul ăsta – atât pozitiv, cât și negativ – pentru societate și pentru noi înșine, iar speranța lucrează ca un magnet pentru aceste posibilități. „Speranța este cea care ne definește, pentru că în lipsa ei, oamenii și-ar pierde interesul, după cum putem observa în temerile existențiale sau în bolile mintale.”

Deși Matthew recunoaște că viziunea lui despre speranță este intrinsec optimistă, atitudinea lui în ceea ce privește viitorul nu este nici pe departe așa.

„Avem șanse 50/50 de supraviețuire în viitor. Pentru că, după cum sublinia Freud, avem o tendință către moarte, distrugere, conservare. Nu cred neapărat că o să ne distrugem pe noi înșine, dar mi-e teamă că o să distrugem societatea din care facem parte.”

Deci, de ce suntem încă aici?

Dacă ar fi să aleg două chestii pe care le-am învățat din discuția asta, una din ele ar fi faptul că creierul nostru și predilecția către coabitare ne-au ajutat să prosperăm, cu toate că sunt aceiași factori care ne amenință acum supraviețuirea. Dar m-au și întristat. Pentru că toți cei trei profesori sunt de acord cu ideea că asistăm la o reîntoarcere în Epoca de Piatră.

Urmărește-l pe Sam pe Twitter.

Toate fotografiile au fost făcute de Jack Nelson.

Acest articol a apărut inițial în VICE Australia.