18+

Povestea bordelurilor de lux din Paris, care au fost cândva legale

Între 1920 și 1930, lumea bună a Franței se lăfăia în alcool, dans și multe altele.

de Alexandre Dupouy
13 Februarie 2020, 5:00am

Fotografii via Capitale du plaisir

Capitala Plăcerii - Parisul în perioada interbelică e o carte nouă publicată în franceză de istoricul în erotism Alexandre Dupouy. Mai jos găsești un capitol despre epoca de aur a bordelurilor pariziene.


Între Primul și Al Doilea Război Mondial, atmosfera încărcată sexual a dus la o explozie a industriei sexului. Ceea ce înainte era cunoscută ca „Epoca de Aur a bordelurilor” nu mai e o realitate în prezent. Dar pe vremea aia, emanciparea femeilor și prostituția mergeau mână-n mână. Două femei ambițioase, Marthe Marguerite și Camille Fernance „Dinah” Alfrédine, au dominat scena de sex din Parisul interbelic și au fost opusul exploatării de tip bărbat-femeie.

Camille a început să lucreze la bordelul de lux Le Chabanais la 20 ani. Casa apăruse în 1877, dar zilele sale de glorie apuseseră. Prostituția nu mai atrăgea același grup de burghezi ca pe vremuri, iar clienții nu mai doreau să intre în bordeluri. În schimb, preferau să se distreze cu fetele în spații intime. În contextul ăsta a preluat Camille Palais de Cristal de pe Rue Taitbout, ajutată de iubitul ei Marcel Jamet, cunoscut ca Fraisette. A numit locul Dinah, după porecla ei. „Casa asta de familie” i-a depășit treptat ambițiile. În 1927, Dinah și Marcel au cumpărat One-Two-Two, cunoscut ca „Alesul”. Se numea așa pentru că clădirea se afla pe Rue de Provence numărul 122 și făcea parte dintr-o rețea internațională. Dinah și-a schimbat porecla în Doriane. Casa era stilată și de aceea a intrat rapid în cercul „Caselor Pariziene Extraordinare”. În 1931, s-a întâmplat ceva revoluționar în viața de noapte a Parisului: a apărut Sphinx pe bulevardul Edgar-Quinet, chiar în mijlocul sectorului Montparnasse.

1574435356239-1003a160
MARTOUNE, o matroană la One-Two-Two, pozează între două fete

Sphinx nu era chiar un bordel, era un bar iubit de elita pariziană. Fetele puteau pleca din local când doreau și niciuna nu era forțată să „meargă sus” cu clienții. Spre deosebire de alte spații concentrate pe plăcerea consumatorului, cuplurile legitime și ilegitime puteau să se afișeze împreună. Localul se prezenta ca un magazin cu vitrină discret pentru cei din medii luxoase.

Sphinx a fost ideea lui Marthe „Martoune” Marguerite și Georges Lemestre. Ea voia să scape de jobul în vânzări. „Bărbatul ei”, cam dur, dar iubitor, a protejat-o și a susținut-o în tot ceea ce a făcut. Spre deosebire de majoritatea care lucrau în industrie, cei doi au decis să călătorească împreună.

Când s-au întors din SUA, Martoune avea un obiectiv: un bordel al ei. Dar nu unul oricare. Voia o oază în spiritul a ceea ce văzuse de-a lungul Atlanticului: destul spațiu pentru petreceri fără sfârșit, cu șampanie, lumini, muzică, mai ales jazz, fete libere și frumoase. Visa la o casă stilată, diferită de bordelurile tradiționale franceze care se năruiau sub greutatea cortinelor roșii.

1574427797222-1003a143

Martoune a avut o idee genială în privința localizării. N-a cumpărat o dărâmătură cu reputație periculoasă. În schimb, a achiziționat o clădire nouă, construită de la zero, la câțiva metri distanță de stația Montparnasse, într-un cartier mișto cu aer internațional: sectorul artiștilor și al vieții de noapte. Lansarea Sphinxului a avut loc în vara lui 1931. Toată lumea bună a Montparnasse petrecea cât era noaptea de lungă, absorbiți de noutate.

Pentru că Sphinx nu era un bordel adevărat, veneau acolo vedete din lumea politică, a cinema-ului, muzicii și artei, inclusiv Clark Gable, Errol Flynn și Cary Grant. Desigur că și Martoune, care era familiară cu oamenii din Montparnasse, era un membru activ al comunității ei. Artiștii îi creșteau reputația.

1574427818766-1109v313
Camera „Renașterea" din ONE-ONE-TWO

Între timp, la the One, cuplul Jamet nu părea descurajat de succesul competitorului. Au realizat că pentru a atrage lumea celebrităților, trebuiau să schimbe ceva: obiceiurile indivizilor, locația sau măcar să renoveze. Așa că s-au apucat de transformări majore. În 1935, cuplul Jamet a angajat pictori talentați și decoratori de interioare.

The One avea acum un bar, un fumoar, câteva „saloane” (Miami, Muschetarilor, Japonez, Arțarilor, cu mobilă autentică din mahon), un restaurant și în jur de 20 de camere tematice: Barbă Albastră, Indiile Galante, Piratul, Camera Adormită, Coliba Africană, Transatlantică, Orient-Express, Porumbar, Iglu, Provincială, Casa la țară, camera Egipteană, Romană, Greacă, Renașterea, Muzeul Oglinzilor și Camera Torturilor. Ca și la Sphinx, fetele erau alese în funcție de frumusețe. Locuiau în altă parte, aveau o zi liberă pe săptămână și acces la coafor, pedichiură, manichiură, spălătorie și 12 dușuri. Fabrica plăcerii funcționa la capacitate maximă.

1574435454062-MEP06
La al doilea etaj din CHABANAIS.

La finalul anilor 1930, Marcel s-a căsătorit cu Fabienne chiar în timpul ocupației nemțești, într-o orgie cu șampanie. Doriane și-a găsit un iubit și a renunțat la The One. La o zi după eliberarea Franței, parizienii au votat împotriva bordelurilor, așa că povestea cuplului a luat sfârșit pe șapte octombrie 1946. Legea Marthe Richard a însemnat finalul unei perioade de toleranță față de prostituție. Toate bordelurile pariziene trebuiau să se închidă. Petrecerea se sfârșise.

Articolul a apărut inițial pe VICE FR.

Tagged:
bordeluri de lux
bordeluri din Paris
prostituate de lux din Franta