Toate crizele prin care o să treci la 20 și ceva de ani

Felicitări, ai împlinit douăzeci de ani. Sau poate ai trecut de ceva vreme de douăzeci, totuna. Ideea e că probabil nu te simți cum te-ai așteptat. Poate îți imaginai că o să ajungi un regizor de geniu și că o să locuiești într-o casă imensă cu ferestre mari și plante exotice. Poate sperai că până la vârsta asta vei fi învățat să fierbi un ou moale sau cum să-ți sufleci blugii ca să arate cool.

Dar nu așa funcționează viața, nu? Într-o clipă ești cu diploma de Istoria Artei la subraț și în cealaltă locuiești într-un apartament plin de mucegai pentru care plătești o chirie exorbitantă, cu același cercel în nas pe care îl ai de la 17 ani și o ușoară dependență de droguri.

Nu te stresa. La douăzeci de ani înveți o grămadă de lecții dureroase care te vor defini și te vor forma mai târziu. O să fie și momente frumoase, și unele nașpa, și să sperăm că vei ieși din acești zece ani o persoană sigură pe sine și fără griji. Sau cel puțin așa am auzit că se poate. Dar până atunci, iată toate crizele prin care vei trece la douăzeci de ani, de obicei la ora două dimineața, când o să zaci în pat cu ochii în tavan sau în vreo budă de club.

Te uiți la fotografii cu părinții tăi îmbrăcați în tricouri Lacoste, în care seamănă cu tine și cu prietenii tăi, și ai o revelație. Părinții mei aveau vârsta mea când m-au făcut sau când au absolvit facultatea sau când și-au cumpărat o casă. Eu ce naiba fac cu viața mea? Oare o să am toate lucrurile astea până la vârsta de 29 de ani, ca influencerii?

„Pielea îmi strălucește, creierul îmi merge brici”, te gândești cu mândrie vineri seara, în timp ce te înfigi într-un bol de salată cu macrou, în fața unui videoclip cu exerciții de yoga de pe YouTube. Dar în loc să dai play la clip, te uiți la Instastories și realizezi că toată lumea în afară de tine e în club, râde și se distrează. Ce alegi?

Îți dai seama brusc că ai ales facultatea în funcție de influențele tale din adolescență, iar acum trebuie să te debarasezi de așteptările societății și de mizeriile pe care ți le-a băgat în cap capitalismul. Ce ai face dacă ai avea de ales? Dar, căcat, e prea târziu, și orice job ai alege nu faci decât să răspunzi la e-mail-uri. Lucrezi la portofoliul tău plin de entuziasm, dar începi să te gândești cu groază că probabil acest an din viața ta se va repeta la nesfârșit.

Din păcate, salariul mare e în continuare o condiție presantă pentru bărbații hetero care vor să-și găsească o parteneră. Din fericire, așa cum o să-ți spună orice femeie de vârsta ta, nici nouă nu ne ajunge salariul ca să ne distrăm, să ne injectăm buzele, să ne epilăm la salon, să ne cumpărăm sticle de Prosecco, să ne hrănim cățelul. Așa că toți ne scăldăm în aceeași mizerie. Avem o șansă să supraviețuim dacă ne unim forțele cu un amărât în aceeași situație cu noi.

Vezi și: alte crize existențiale. Parcă celelalte crize par nesemnificative dacă te gândești că o să ardem cu toții în curând din cauza încălzirii globale.

Te-ai mutat în alt apartament pentru a noua oară în șapte ani și începi să te întrebi: oare ar trebui să mă mut cu iubita mea și să împărțim chiria, deși suntem împreună doar de trei luni? Oare ar trebui să mă mut la marginea orașului ca să-mi permit și eu chiria? Oare ar trebui să fac orice îmi stă în putere ca să evit să locuiesc cu turiști care sunt în trecere prin oraș?

În adolescență, nu făceai decât să bei bere în parc cu prietenii, să vă copiați temele între voi și să vorbiți despre cine vă place și cine nu vă place. Dar acum ai 25 de ani și trebuie să contribui la grupuri de WhatsApp și să mergi la brunch-uri și să plătești două sute de lei pentru un Airbnb în Lisabona, unde nici nu mai știi când ai fost de acord să călătorești. Poți să continui așa, să te ții din inerție cu dinții de relații moarte sau să găsești oameni care chiar îți plac.

Te uiți la tricoul vintage cu Metallica și nu mai știi când l-ai cumpărat și în ce condiții.

„Țâțele mele n-o să mai arate niciodată la fel de bine”, îți spui și te învârți în fața oglinzii. Dar știi cum se zice: dacă un copac cade în pădure și nu-l aude nimeni, face vreun sunet? Nu uita că asta va fi cauza măcar uneia dintre despărțirile prin care vei trece. Și foarte bine! Pentru că răspunsul e nu.

Ai citit undeva online că orice persoană are trei iubiri mari, iar a treia se presupune a fi sufletul-pereche. Dar stai puțin, ai 25 de ani și ai avut deja șapte? Chiar opt, dacă o pui și pe femeia cu care te-ai sărutat în Uber, sau nouă, dacă pui și persoana cu care ai început să ieși de curând. Deci ori e stricată formula, ori tu ești stricat.

Deodată îți dai seama că toată treaba cu căsătoria e o vrăjeală, că monogamia e ideală, dar greu de pus în practică și că toată lumea e muritoare și condamnată să repete greșelile părinților. Sau, na, că sufletul-pereche e un concept inventat de preoții catolici pedofili.

Fie ești unul dintre ei, fie nu. Ai între cinci și opt ani să te hotărăști. Alege cu atenție.

Mai am ani buni la dispoziție ca să-mi împlinesc visurile, te gândești, în timp ce zaci pe canapea în chiloți și te uiți la Netflix. Dar apoi realizezi că, dacă ai fi la emisiunea X Factor, ai fi în categoria „terminaților” – prea bătrân ca să mai fii model și nici măcar nu știi ce înseamnă TikTok.

Ai încercat atât de mult să te realizezi pe mai multe planuri în viață. Ți se stinge beculețul și te lovește depresia: n-o să ai niciodată o carieră, o casă curată, un corp sexy și o relație stabilă. Dar e ok să nu le ai pe toate.

Ai ajuns înapoi la început, ești tot un Tom Hanks milenial care nu știe ce să facă mai departe și așteaptă un răspuns de la o clarvăzătoare. Ești un bebeluș mare, csf, dar măcar acum există articole intitulate „Oamenii de știință susțin că nu suntem adulți până la treizeci de ani” și stai pe un scaun ergonomic, mănânci un Oreo și scrii o postare pe blog despre asta.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.