Instagram

Toate modurile scârboase în care halești la metrou

„Ca să mănânci la metrou, ai nevoie de auto-suficiență și de lipsa penibilului, lucruri pe care le respect cu adevărat.”
5.8.18
Toate fotografiile din partea Hannah La Follette Ryan. 

Articolul a apărut inițial pe Munchies.

Probabil că observarea oamenilor este activitatea preferată a navetiștilor din New York. Expresii colorate ale umanității în metrouri și autobuze, care au inspirat un artist să captureze multitudinea variată de forme de viață, într-un moment împărtășit cu ceilalți, din transportul în comun. Hannah Ryan, o dădacă de 28 de ani și fotografă pasionată, face parte din numărul ăla de artiști care încearcă să imortalizeze natura efemeră a vieții urbane. În ultimii trei ani, de când merge cu metroul, ea a inițiat proiectul Subway Hands, un cont de Instagram cu peste 40 de mii de urmăritori, care documentează o colecție de mâini care i-au atras atenția.

Publicitate

Uneori, mâinile sunt capturate într-un moment de contemplare, alteori într-o strângere amoroasă cu o altă pereche, iar câteodată simbolizează doar o metaforă a străduinței de a supraviețui în oraș: mâini care se țin de bare în aglomerație, ce cară sacoși grele sau decojesc o banană, pe post de mic dejun.

Nu e surprinzător că multe dintre imaginile lui Ryan prezintă călătorii de la metrou cum mănâncă sau țin alimente în mână. La fel ca alte acte minute de răgaz din transportul public (un pui de somn rapid sau niște muzică care să estompeze agitația), hrana e mereu prezentă, indiferent de ce indică semnele autorităților locale. Am vorbit cu Ryan despre proiect, părerea ei despre mâncărurile mirositoare din metrou și am rugat-o să selecteze imaginile ei preferate cu mâncare la metrou, care ilustrează aceste fațete ale vieții urbane.

MUNCHIES: Povestește-mi despre tine. Care sunt originile tale și ce job de zi ai?
HANNAH RYAN: Eu sunt o dădacă/fotografă din Amherst, Manchester. Am 28 de ani și am fost la facultate în nordul New York-ului, iar după absolvire m-am mutat în oraș. Jobul meu mă forțează să merg zilnic cu metroul. Eu locuiesc în Brooklyn și lucrez prin tot Manhattan-ul (pentru câteva familii). Fotografiile de pe contul Subway Hands sunt făcute pe rutele mele obișnuite.

Care a fost scopul acestui proiect? Ce anume căutai în aceste imagini sau ce doreai să realizezi?
Am înființat contul Subway Hands la o lună după ce m-am mutat în oraș, acum trei ani. Eu admir misiunea de fotografie stradal și mă inspiră foarte mult. Contul de Instagram încearcă să ilustreze viața urbană, printr-o abordare diferită. Artistul Jason Polan are un proiect în care încearcă să schițeze fiecare new yorkez.

Această dorință rezonează mult cu ale mele. Să încerci să capturezi New York-ul într-un singur cadru sau imagine e ca și cum ai încerca să ții apă în mâini, se scurge printre degete. Mă încântă ideea unui mozaic din fotografiile mele, pentru a obține o imagine mai amplă și mai completă cu New York-ul.

Ce anume îți atrage atenția ca fotograf?
Suspecții obișnuiți. Lumini, culori, gesturi, emoții, geometrie.

Deoarece nu prezinți fețe, spectatorul își imaginează sexul persoanelor din imaginile tale. E ăsta un lucru de care ești conștientă sau de obiectele din mâinile oamenilor care-ți atrag atenția, care dezvăluie o pare din identitatea persoanelor, fără să le arăți fețele?
Da, eu conceptualizez fotografiile ca niște portrete. Într-un curs de Istorie a Artei am văzut niște fotografii elegante cu mâinile lui Georgia O'Keeffe, capturate de partenerul ei, Alfred Stieglitz. Într-una din fotografii, fața ei e vizibilă, însă mâinile denotă emoția și domină imaginea. Acea fotografie a fost printre prima mea sursă de inspirație pentru Subway Hands, și mi-a schimbat perspectiva asupra portretelor. Mă gândesc deseori la poza aia când fotografiez.

Se supără oamenii dacă te observă când îi fotografiezi?
Se întâmplă mai rar, dar da. Mie îmi place să cred că sunt mai șireată decât sunt de fapt. Să fii fotografiat într-un oraș mare, fără un context anume, a devenit o experiență ostilă, care e de înțeles, din păcate. Oamenii care se supără cred că le-ai fotografiat fața. Atunci când le explici proiectul, se mai relaxează.

Ca fotograf care documentează oamenii din transportul în comun, care sunt lucrurile pe care le-ai învățat, teme recurente sau obiceiuri comune observate la oameni?
Când încerc să capturez un cadru și din greșeală fac contact vizual cu persoana respectivă, primul lucru pe care-l face e să-și repoziționeze mâinile.

De ce mâncarea la metrou e un concept atât de controversat? Ce părere ai despre mâncatul în metrou? Ce anume îți atrage atenția la mâncarea din mâinile oamenilor, în comparație cu alte imagini care nu conțin mâncare?
Ca să mănânci la metrou, ai nevoie de auto-suficiență și de lipsa penibilului, lucruri pe care le respect cu adevărat. Și eu sunt o persoană mereu în mișcare și impacientă, așa că mai gustăresc și eu în tren. Țin minte când am fost certată de un bărbat care citea ziarul financiar, pentru că mâncam un covrig. El mi-a spus că ce făceam era ilegal!

Când văd pe cineva care mănâncă la metrou sunt atrasă automat. Eu sunt extrem de curioasă de povestea din spate (poate are glicemia scăzută?). Micul dejun la metrou e preferatul meu. E ceva adorabil la oamenii care mănâncă micul dejun pe drum. Eu chiar cred că existe motive bune de a mânca la metrou, dar ăsta mereu va fi un subiect controversat. New Yorkezii nu prea mai au răbdare în metrou și orice miros e considerat un atac la persoană.