Publicitate
Chestii

Am lucrat în call center de pariuri sportive și-am văzut cum sunt românii care sparg banii la noroc

Știi lumea asta de pe stradă, unde sunt sute de case de pariuri, dar la capătul telefonului alta e viața. Am trăit-o câteva luni.

de Anne Marie
20 August 2017, 12:07pm

Fotografie de tara hunt via Flickr

Am auzit zeci de studenţi care sunt sau au fost angajaţi ai call center-urilor din Capitală şi, odată cu ei, sunt zeci de păreri împărţite. Unii se plângeau că erau plătiţi prea puţin, alţii că lucrau peste program, iar destul de mulți că e stresant să vorbeşti cu atâţia oameni zi de zi. Eu am fost mai norocoasă decât ei: am lucrat puţine ore pe bani mulţi.

Deci nu, nu va fi un articol în care tu ca angajat call center te regăseşti în experienţa mea şi simţi că îţi înţeleg durerea. Scriu articolul ăsta mai mult ca să-ţi arăt cam ce formă mai pot lua combinaţiile din ziua de azi şi să mă laud cu cât de mişto a fost (pentru mine).

M-am angajat ca să am ce face pe timpul verii

Fotografie de Bryce Johnson via Flickr

Sunt din Ploieşti, așa că pe timp de vară mă întorceam mereu acasă. Anul trecut m-am hotărât să nu mai pierd timpul şi am început să îmi caut de muncă. Un prieten lucra la o firmă care nu se ocupa cu nimic concret, dar cu foarte multe în acelaşi timp, mi-a spus că va începe un nou proiect şi că aş putea să mă alătur. Tot ce mi-a spus la început a fost că va fi call center.

Citește și: Cum e să lucrezi într-un call center din România când ești student

Mi-a programat un interviu. La adresă, în spatele unei porţi, era o casă din beton, cu două etaje. Atât. Fără vreo pancartă sau nume sau altceva. La intrare m-a întâmpinat un bărbat mustăcios şi m-a dus în biroul „lu' şefu'". Şeful era un tip la vreo 40 de ani, grăsuţ şi îmbrăcat bine, semn că n-o ducea rău.

Am discutat, mi-a spus că e vorba despre o campanie de informare a clienţilor site-ului de pariuri legată de anumite schimbări. Şi informarea clienţilor se făcea la telefon. Toată treaba dura trei luni şi se desfăşura acolo. Programul era foarte lejer, de la 10.30 la 15. Salariul era de câte 1 000 de lei la fiecare două săptămâni, plus bonusul pe care îl obţineam în funcţie de câţi oameni convingeam să facă ce vor ei și asta însemna alți cinci lei de om. Nu mi-a făcut contract de muncă, însă nici nu m-a interesat. Erau bani frumoşi raportat la munca pe care trebuia să o fac.

Mi-am început treaba de la un calculator și-o foaie cu instrucțiuni

Fotografie de Fabian Rodriguez via Flickr

În prima zi de muncă mi-am cunoscut colegii. Erau vreo opt femei de vârste diferite şi doi băieţi la vreo 25 de ani. Am aflat că majoritatea dintre ei lucrau acolo oricum și au fost alocați pe proiectul ăsta nou. Nu am înţeles exact care era funcţia fiecăruia, pentru că toţi făceau „de toate". Am primit un birou, un calculator și o foaie cu instrucţiuni.

Citește și: Cum ți se schimbă viața de student român, când lucrezi la un hypermarket

Aveam un tabel cu numele şi prenumele clienţilor, împreună cu numerele lor de telefon. Ce aveam de făcut era să îi sunăm pe fiecare şi să le spunem că au fost nişte schimbări pe site şi trebuie să îşi actualizeze contul, adică să reintroducă datele cardului bancar. Drept răsplată primeau din partea site-ului 500 de lei ca să-i joace online și nu-i puteau scoate decât după ce îi rulau de cinci ori.

Așa am ajuns să discut cu tot felul de clienţi, de la nervoşi, săraci, proşti şi agresivi până la dependenţi de pariuri şi oameni care se bucurau de zecile de minute din conversaţia noastră.

Ăștia mai în vârstă tot țineau să-mi spună de bunătatea comunismului

Fotografie de R. Crap Mariner via Flickr

Am vorbit cu cel puţin 30 de bărbați bătrâni care mi-au ţinut predici despre cum s-a îmbolnăvit ţara după căderea comunismului şi despre cum noi suntem mâna diavolului, că instigăm lumea la păcate. Mai erau persoane cu adevărat enervate din cauza site-ului, care le făcuse tot felul de probleme când au vrut să ridice sau să bage bani.

Au fost şi oameni care m-au înjurat, că le cer datele cardului ca să îi fur. Sincer, mă simţeam jignită şi stăteam să le dau explicaţii legate de cum eu nu am nici o legătură cu activitatea site-ului, ci doar informez. Nu aveam cu cine să mă înțeleg.

Citește și: La ce să te aștepți când te bagi la un job de vară, în România

Dar cei mai mulți erau săraci, care se bucurau când le spuneam că primesc o sumă de bani. Nici nu mai auzeau că banii nu puteau fi scoşi de la început. O chestie amuzantă era că unii clienți mă sunau înapoi chiar şi după câteva zile să mă întrebe din nou ce au de făcut de-au primit banii.

Cred c-am contribuit și la un divorț, deși n-am dorit asta. Printre sutele de numere de telefon mai erau persoane care nu aveau nici o legătură cu site-ul sau cu pariurile. Erau ori numere de telefon greşite, ori completate la plesneală. Așa am ajuns să sun la unul, să caut un domn și să răspundă soția. Aşa a aflat că el juca banii familiei la pariuri și a găsit explicația pentru banii care lipseau din casă.

Am sunat sute de persoane. Poate nu-i meserie de viitor, dar te învață lucruri

Fotografie de Mark Hillary via Flickr

Nu mă pot plânge, mediul și programul erau lejere, sunam câte 100 de persoane şi ieşeam la ţigară. Îmi mai făceam câte o cafea, mai comandam mâncare, mai bârfeam. După vreo săptămâna am reuşit performanţa să mă joc online cu o colegă în timp ce sunam. Însă partea nasoală e că mă durea capul la sfârşitul programului, câteodată. Nu e tocmai uşor să ţii telefonul la ureche patru-cinci ore pe zi şi să mai şi suporţi toţi nebunii care se ceartă cu tine, deşi tu nu ai nicio vină.

E și asta o viață de call center și cred c-am învățat c-am ce înveți peste tot în munca asta: să fiu mai calmă când vorbesc cu oameni. În lunile alea am reuşit pentru prima oară să răspund cuiva cu totul altceva decât mi-aş fi dorit, să menţin un limbaj decent şi un decurs profesional al conversaţiei.

Citește și: Cinci motive pentru care e de rahat să lucrezi în vânzări, în România

Pe de altă parte, mi s-a confirmat că industria pariurilor online este o înşelătorie care se bazează în proporţie de 20% pe noroc şi restul pe ce vor cei care le administrează. Oamenii primesc tot felul de bonusuri şi oferte care, de fapt, nu îi ajută la nimic, doar îi fac să investească mai mult în pariurile lor. Nu-i chiar o noutate, dar pentru mine a venit ca o confirmare.

Am mai auzit de astfel de locuri de muncă în Bucureşti: call center pentru burse, produse din import, agenţii de la telecomunicaţii sau turism. E o industrie masivă și nici nu mai zic de-aia externalizată în România pentru companii din Germania, Suedia sau chiar China. Și mi-am mai dat seama că nu-i foarte greu să stai pe un scaun și să vorbeşti la telefon, mai ales dacă ai bonusuri în funcţie de target. Nici nu știam cât de drăguță pot fi la telefon, când încerc să conving oameni să facă chestii și în buzunarul meu să intre bani în plus.

Tagged:
Features
Romania
student
locale
Bucuresti
pariuri sportive
call center