Cum e să zbori în cel mai puternic uragan înregistrat vreodată în Atlantic

Chiar dacă Statele Unite au la dispoziție cele mai bune tehnologii, cea mai bună modalitate de a colecta informații despre un uragan e să zbori cu avionul în mijlocul furtunii.

Asta fac bărbații și femeile din Escadronul 53 de Recunoaștere a Stării Vremii. Cunoscută drept „Vânătorii de Uragane", această unitate a forțelor aeriene are sarcina de a pilota avionul WC-130J direct în mijlocul uraganului.

VICE News și-a luat inima-n dinți și a mers cu Vânătorii de Uragane în miezul uraganului Irma, cel mai puternic uragan înregistrat vreodată în Atlantic. Vânătorii de Uragane nu zboară în furtuni de dragul distracției, ci colectează și transmit informații care sunt folosite pentru a prezice în ce direcție se va deplasa furtuna și cum se va dezvolta.

Când ne pregăteam de drum, vineri după-amiaza, Irma deja cauzase niște alunecări de teren dezastruoase în Caraibe, iar rezidenții Floridei se pregăteau de evacuare.

Când am decolat, furtuna fusese catalogată drept un uragan de categoria 4, iar senzorii indicau că ochiul Irmei se dezorganizase un pic. Dar maiorul meteorolog Nicole Mitchell ne-a explicat că ăsta nu e neapărat un semn că furtuna dă semne de oprire, ci mai degrabă că urmează să devină și mai puternică.

Vânătorii de uragane zboară într-o formă de X, iar centurl X-ului e localizat chiar în ochiul uraganului. Cât timp e în aer, avionul colectează constant și transmite date. Botul și aripile avionului sunt echipate cu senzori și radare care colectează informații meteo.

La bord, sergentul tehnic Karen Moore pregătește o serie de sonde pe care le coboară în mijlocul uraganului, ca pe niște baloane. Sondele sunt parașutate din avion și transmit date despre viteza vântului și direcția, presiunea și umiditatea la diverse altitudini – toate informații importante pentru a prezice traseul unei furtuni.

După cum a explicat maiorul Mitchell, informațiile combinate ale senzorilor le permit meteorologilor să aibă o imagine 3D cu furtuna.

Sateliții și radarele de la sol nu reușesc să ofere o imagine atât de clară a furtunii. Săptămâna trecută, Mitchell a zburat în interiorul furtunii tropicale Katia și a demonstrat că, de fapt, nu e vorba de o furtună tropicală, ci de un uragan.

Informațiile colectate în timpul zborului nostru au indicat că Irma se intensificase din nou și se încadra la categoria 5, cu cel mai mare potențial distructiv.

După decolarea din Biloxi, Mississippi, ne-a luat două ore și jumătate să ajungem la marginea furtunii, Pilotul nostru, lt. Col. Jim Hitterman, mai făcuse patruzeci sau cincizeci de astfel de zboruri și intrase în uragane de peste două sute de ori. „Nicio furtună nu e la fel cu alta", a zis Hitterman.

Când te apropii de marginea exterioară a unei furtuni, primul lucru pe care îl observi e schimbarea de presiune din cabină – e ca atunci când un avion are o cădere în gol timp de câteva secunde, doar că în acest caz avionul se menține la același nivel.

Apoi, avionul începe să tremure. E genul de turbulență pentru care stewardesele te avertizează de obicei să-ți pui centura, pe un ton grav. În timpul zborului, au avut loc zguduiri laterale și scăderi bruște de altitudine, dar echipajul era obișnuit și se mișca bine mersi.

Pe măsură ce ne apropiam de ochiul uraganului, zguduielile au devenit tot mai pronunțate, iar tonul elicelor a început să oscileze.

Apoi, zguduiturile s-au oprit. Ajunsesem lângă ochiul uraganului. Pe geamuri se vedeau ziduri abrupte de nori care compuneau ochiul. Timp de zece sau 15 minute, cerul a rămas calm, apoi avionul s-a pregătit să spargă zidul de nori.

Am trecut în zbor de patru ori prin ochiul Irmei în timp ce furtuna mătura coasta de nord a Cubei. În timpul sezonului uraganelor, când furtunile sunt foarte active, cele zece echipaje ale escadronului 53 au cel puțin trei astfel de misiuni pe zi.