Am crescut cu maghiari din România și știu care sunt motivele pentru care nu învață română

Am auzit de 893 de ori povestea cu românul care cere pâine în ungurime și i se răspunde cu „Nem tudok romanul" și apoi este trimis la plimbare.

Nu mi s-a întâmplat niciodată să dau peste acei unguri care nu vor să dea pâine românilor. Dar asta pentru că ungurii sunt niște dragoni care simt că Jon Snow e Targaryen și deci, chiar dacă nu înțelegeau ce vorbesc, știau telepatic că vreau pâine.

Mama tatălui meu era slovacă. Tatăl tatălui meu era ungur după nume. Feher înseamnă alb în maghiară. Fratele meu spune că familia bunicului a fost maghiarizată forțat, că ei sunt români din Dumbrăveni, Sibiu.

Eu știu doar că taică-miu a fost crescut cu maghiară. Că bunica și tot neamul ei de nouă frați și surori vorbeau cu soții, soațele, copiii și verișorii în maghiară și că noi, maică-mea, eu și fratele meu, adept al teoriei maghiarizării familiei Albu din Dumbrăveni, eram singurii care nu vorbeam boabă de ungurește în enormele reuniuni de familie care aveau loc de 1 noiembrie, ziua morților, la mătușa lui taică-miu, Lidia.

Dar ei toți vorbeau românește pentru că munceau la CIBO sau Rulmentul, la Metrom sau la Steagu Roșu, făcuseră școala în română, ascultau Angela Similea și țineau cu echipa de fotbal a României și, după 90, unchiu Zoli și mătușa Rojica citeau și crăpau de râs la descrierile lui Alcibiade care spunea despre Domokos Geza că i-a căzut părul de pe cap direct pe piept și că prinde muște cu limba.

Nu au vrut niciodată să fure Transilvania. „Ce să facem cu ea? Noi, nu vezi, suntem la nouă seara în pat."

Și atunci cine sunt ungurii ăștia care nu știu românește sau care nu vor să învețe românește și care mănâncă pâinea noastră în timp ce complotează să ne fure Transilvania?

Arnold este prietenul meu de aproape zece ani. E secui, din Odorheiu. Când vorbește despre femei spune: „Ce complicat e pasărea!!!"

În ăștia 15 ani de când e în București și-a cizelat enorm limba română. Nu mai zice „stâlpurile", „pantoafele", „bloci". Doar în trei cazuri din zece sunt genuri greșite. Limba maghiară nu are genuri, nu există masculin, feminin și atunci toate aceste fandoseli lingvistice românești îi zăpăcesc pe unguri. Arnold spune că mulți dintre secui nu vorbesc românește de frica de a se face de rușine.

L-am întrebat la ce vârstă a vorbit prima oară românește. Mi-a spus așa:

Pentru că trăiesc în comunități complet izolate lingvistic. Mama, tata, neamurile, toți sunt unguri. Muncesc câmpul sau în făbricuțe de pâine unde toți sunt unguri. Muncesc în echipe de constructori unde toți sunt unguri. Poștașul e ungur, omul de la oficiu de pensii e ungur, cel de la dispensar e ungur. Primarul e ungur, tanti de la bancă e unguroaică.

Limba română, predată ca limbă maternă, e o prostie. E o limbă complet diferită, foarte grea, cu o gramatică imposibilă, genuri, verbe neregulate. 90% din români, o grămadă de parlamentari, ce să mai spunem despre ministrul Educației, nu sunt în stare să o vorbească fără să facă îngrozitoare greșeli gramaticale.

Exact ca maghiara, limba română e o limbă greu de învățat.

Și de ce ar învăța-o ungurul din Vârghiș, când în județul lui iese UDMR la putere de 27 de ani, când piața muncii îi cere să fie bun la construit cabane sau la frământat pâinea, nu la făcut propoziții cu mici-murături-muștar?

Pentru că e în România și pentru că aceasta e limba țării și pentru că nimeni nu o să-l angajeze dacă nu vorbește limba țării, ar spune maică-mea care nu s-a împăcat niciodată cu ideea că o cheamă Feher.

Ungurii din Vârghiș nu vin să se angajeze în România. Când funia ajunge la par, pleacă în Ungaria, Austria sau Germania, la fel cum românul alege Italia sau Spania datorită limbii. Nu mai sunt Ceaușescu și programele lui gigant de industrializare care puneau ungurul cu sasul, țiganul cu românul în aceeași secție, la Nivea Brașov sau la fabrica de scule din Râșnov.

Acum zece ani am mers cu taică-miu în Budapesta. La restaurant, în taxi, la hotel, le spunea tuturor ceva și apoi râdea mulțumit și eu l-am întrebat ce le spune.

Puneți-vă acum în pantofii lui Ianoș. De ce ar învăța o limbă complicată, vorbită de 20 de milioane de oameni pe glob, când ar putea foarte bine să învețe germană, engleză, chineză sau spaniolă? Ce stimulente ar avea să facă asta? Pentru că este cetățean român?

Cunosc un cetățean român care înainte de 1989 a plecat din țară, s-a întors în 1990 și timp de 27 de ani a făcut o grămadă de bani, un munte, un Everest de bani în România, dar care nu vrea și nu vorbește românește, ci doar engleză și, în momentele de relaxare, la șpriț, trece pe un soi de romglish.

De ce nu îi reproșăm acestui om că nu vorbește românește, că deși are un nume care se termină în „escu" și s-a îmbogățit aici refuză să se exprime în limba română?

De ce Ianoș dacă nu știe să zică: „Poftiți trei mici cu muștar!" e dușmanul poporului, vrea Transilvania, iar corporatistul arogant e iertat pentru că a vorbi engleză înseamnă să fii cosmopolit?

Povestea ungurului care zice „Nem tudok romanul" e veche de pe vremea lui Ceașcă. Și atunci, și acum, erorile politice, corupția, sărăcia aveau nevoie de un țap ispășitor.

Străinul, șarpele crescut la sân care va lovi când ți-e lumea mai dragă. Ungurul care țese intrigi și îl omoară pe Mihai Viteazu, îl întemnițează pe Vlad Țepeș, îl primește pe Stalin cu brațele deschise pentru că ungurul e comunist.

Știi bancul cu Gheorghe care trăgea să moară și cheamă preotul la capătâi și îi spune șoptit:

Când un popor face bancuri d-ăstea, nu-i de mirare că Gyula nu are niciun interes să învețe limba populației majoritare.

Nem tudok romanul.