Am încercat o bere făcută cu urină umană ca să văd dacă-i mai proastă decât aia din România

Nu trebuie să fii mare băutor de bere ca să-ţi dai seama că berea şi urina stau de obicei în locuri separate, având în comun doar relaţia dintre cauză şi efect. Niște danezi de la o berărie de cartier s-au gândit că n-ar fi o idee rea să le combine în aceeaşi sticlă, iar piaţa amatorilor de produse organice şi „beer cycling" a părut extaziată de noutate - pe moment. La fel și hipsterii de pe aici.

Berea se numeste Pisner – o combinaţie lingvistică dintre pipi şi bere blondă – iar dacă n-ai auzit încă de ea, poţi vedea aici cum se producea acum câteva luni. Pisner e procesată, iar urina colectată de la câteva mii de oameni morţi de beţi sau stupefiaţi în timpul festivalului de muzică Roskilde 2015 a fost folosită ca nutrient pentru malţul din această bere.

Cu toate astea, producătorii nu sunt nişte urofili camuflaţi prin industria spirtoaselor nordice şi nici nu par genul care invită oamenii la degustări de secreţii în numele spiritualităţii. Proiectul Pisner a primit finanţare şi aviz de la Ministerul Alimentaţiei şi Agriculturii din Danemarca.

Deşi s-a lansat prin luna mai în Scandinavia, Pisner şi-a oprit deja linia de producţie în iulie, din cauza cererii slabe. Nici hipsterii nu mai sunt ce-au fost odată. Dar eu am reuşit să prind unul dintre ultimele six-packuri reduse pe raftul supermarketului şi m-am simţit privilegiat ca un copil care-a extras o jucărie rară dintr-un Happy Meal expirat.

Ca să fiu sincer, am vrut să testez berea asta și ca să-mi dau seama ce gust are în comparație cu aia din România, pe care nu o detest în mod special, dar mi-am amintit de ancheta celor de la Rise Project care-ți arăta cam tot ce conține berea fabricată la noi. Și nu e de bine.

În fine, revin la Pisner a mea care, pentru cei 5,5% alcoolemie, are un gust înşelător de dulce, așa că m-a ameţit după primele două sticle terminate. Deşi a fost greu s-o disociez vizual de imaginile cu câini care marchează urzici în parcuri, după primele zece minute mi-am dat seama că e la fel de ok la gust ca oricare dintre brandurile bune de bere. Nici preţul nu-i pe departe de brandurile celebre: Pisner e 3,50 euro în market şi 10-20 în barurile de hipsteri. Culoarea, în schimb, nu ajută prea mult la diferenţierea băuturii de urină.

După a patra bere, îmi dau seama că am băut chestia asta de ceva vreme fără să mă piş. În general, mă trece după o jumătate de draft, să zicem maximum zece minute. Oare nu pot să mă piş pentru că urina reciclată de la alţii nu se poate filtra prin mine? Oare sunt chiar acum plin de toxine crescute ani de zile în seva seminţei de malţ? Oare o să mor intoxicat? Ştii, genul ăla de filme pe care ţi le-ai lua pe-un trip prost pe ciuperci, doar că acum totul curge pe-o pantă alcoolică și e mai uşor de evitat paranoia.

În sfârşit, am reciclat în budă primele beri după vreo două ore. Ciudat, dar nu pot spune că m-am simţit mai eco-friendly după asta.

Iniţial am sperat ca cele şase beri să nu se lase cu dureri de cap. Mi-am pus speranţele în calitatea alcoolului organic, care-ar trebui sa fie mai iertător decât mizeriile procesate cu extracte de fructe sau arome naturale.

Poate că urina n-a fost pură sau recoltată la timp, sincer n-am idee, dar ştiu c-am avut de suferit niţel, la fel ca după orice băută cu hamei comercial. Trece cu apă și ceva somn.

Îmi pare rău, într-un fel, că berea asta nu va mai exista curând pe piaţă. Există o grămadă de produse dubioase care vând chimicale în numele salvării planetei sau a conştiinţei ecologice. Pisner presupune ceva mai mult decât asta, iar libertatea de a te pişa în numele naturii sau pentru protecţia resurselor Planetei e greu de obţinut.

Data viitoare, când urinezi pe o floare, gândeşte-te că lumea n-ar fi atât de sustenabilă fără intervenţia ta. Și, data viitoare, când bei o bere românească, gândește-te că una făcută cu nutrienți de urină umană e, totuși, mai bună.