festivaluri

Femeia care a tradus muzica de la Electric Castle pentru oamenii care nu aud

Tipa asta poate să transforme versurile, sunetele și o întreagă orchestră în limbajul semnelor.
24 Iulie 2019, 8:03am
amber
Amber s-a pregătit pentru EC timp de o lună. Fotogra fie via pagina de Facebook a festivalului

La cel mai așteptat concert de la Electric Castle de anul acesta, Florence + The Machine, în dreapta scenei, sub un reflector, o femeia își mișcă frenetic brațele, corpul și toți mușchii feței cu fiecare sunet și fiecare vers pe care zeci de mii de oameni le aud. E Amber Galloway Gallego, cea mai cunoscută interpretă din lume în limbajul semnelor, care traduce muzica pentru persoanele hipoacuzice.

În fața ei, într-o zonă delimitată, oamenii care nu aud primesc șansa de a se bucura și altfel de muzică. „Nu-ți trebuie urechi să dansezi, să miroși sau să trăiești experiența incredibilă a unui festival”, spune Amber, într-o pauză de concerte, la Electric Castle.

Pentru prima dată în România și la festivalul de la Bonțida, Mastercard a adus-o pe femeia care, în 2013, s-a urcat pe scenă la Lollapalooza și a interpretat concertul lui Kendrick Lamar. A fost un moment care a creat o nouă cale de a comunica muzica, oamenilor cu deficiențe de auz din întreaga lume.

Astfel, EC devine primul festival din România care se deschide pe deplin celor cu deficiențe, cel puțin, de auz. Sau, cum spune Amber, oamenilor cu „abilități diferite”. În România trăiesc undeva la 30 de mii de persoane cu deficiențe de auz, iar statisticile arată că doar unu la sută dintre ei reușesc să promoveze examenul de Bacalaureat. Pentru un acces mai bun la educație, limbajul mimico-gestual trebuie recunoscut ca limbă oficială, așa cum se întâmplă deja în state din Uniunea Europeană.

În SUA, de unde vine interpreta de 42 de ani, limbajul semnelor (ASL) este a doua limbă. Amber a tradus muzica a peste patru sute de artiști, printre care Red Hot Chilli Peppers și Snoop Dogg. Într-un interviu pentru Houston Chronicle, spunea că toate interpretările ei sunt necenzurate. Cei de la The Week îi descriu stilul ca fiind o combinație de „limbaj, poezie și performance, toate în același timp”. Asta a făcut și pe scena principală de la Bonțida, alături de echipa cu care a venit în România și din care a făcut parte și o interpretă româncă.

Am vorbit cu Amber despre misiunea pentru care luptă de mai bine de 18 ani, despre dificultățile unui hipoacuzic, dar și despre ce înseamnă să-ți pregătești propriile tale concerte fiindcă, la un moment dat, pe scenă, „ajungi să fii tu întreaga formație”.

Poți să simți muzica și dacă nu ai auz. Fotografie de Eli Driu

VICE: Cum îți descrii munca pentru cineva care nu te-a văzut în acțiune, pe o scenă?
Amber: Suntem interpreți ai limbajului semnelor, dar de fapt interpretăm muzica, la toate nivelurile ei: vizual, pe fiecare instrument, densitatea sunetelor, frecvențele înalte sau câmpul muzical al vocii solistului. Nu interpretăm versurile cuvânt cu cuvânt, ci mai degrabă la nivel de concept. O facem în așa fel încât să redăm emoțiile unei melodii. În limbaj internațional - cunoscut de toată lumea - pentru că fiecare țară are limbajul său specific.

A fost greu să implementezi asta pentru publicul din România?
Am lucrat în România cam o lună, am învățat o grămadă din limbajul semnelor voastre, pe care le-am încorporat în interpretarea mea, pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine melodiile. ASL are rădăcini diferite de limbajul mimico-gestual românesc (LMG), dar avem unele similarități.

Cum te pregătești înainte de un concert, pentru a reține tot setlist-ul artiștilor?
Nu primim setlist-ul de la artist, dar ne uităm pe cele din trecut, din ultimele trei-șase luni, facem o listă și împărțim melodiile în echipă. De obicei, ne schimbă la trei-patru melodii, pe scenă. Pentru că mintea ta, creierul, începe să obosească, fiindcă atunci când interpretezi procesezi o grămadă de lucruri, iar peste toate se adaugă muzica, instrumentele. Oficial ajungem să fim o formație pe scenă. Așa că e obositor. Dar, studiem artistul, formația, toate cântecele și încercăm să memorăm totul înainte să venim aici.

Faci exerciții fizice speciale pentru brațele tale sau vreun fel de recuperare, după ce stai ore întregi pe scenă?
Mi se pun deseori cârcei în mușchi, așa că am nevoie de masaje pentru brațe, pentru gât și spate lunar. Dar, de cele mai multe ori, sunt obișnuită cu asta, pentru că am fost la foarte multe festivaluri muzicale. Cred că partea cea mai grea ține de energia pe care trebuie să o ai de fiecare dată și să o aduci pe scenă constant. Artiștii vin și cântă o oră, dar noi trebuie să fim aici oră de oră, așa că trebuie să menținem această energie. Încercăm să ne relaxăm cât putem înainte să urcăm pe scenă.

Câți artiști ai interpretat până acum la EC?
În jur de opt, dar de obicei avem cam 15-20 la astfel de evenimente.

Ai fost pe scenă cu Kendrick Lamar, dar și cu Red Hot Chilli Peppers. Ai fost la Jimmy Kimmel Live! cu Wiz Khalifa. Ce gen muzical e cel mai dificil de interpretat?
Rap-ul, dar și hard rock-ul, pentru că trebuie să arăt fiecare instrument. Dar eu iubesc cel mai mult rap-ul. Trebuie să te miști foarte rapid și să înțelegi cultura rap pentru a reda melodiile cum trebuie.

Vin oamenii cu probleme de auz la astfel de festivaluri de muzică?
N-am mai avut demult un festival unde să nu vină oameni cu probleme de auz. Dacă îl promovezi ca fiind accesibil pentru ei, dacă le spui că există interpreți profesioniști pentru ei, oamenii vor cumpăra biletele și vor veni. Festivalurile nu sunt doar despre muzică, nu ai nevoie de urechi ca să dansezi, să miroși sau să trăiești experiența incredibilă a unui festival.

În timp ce erai deja interpret, ți-ai pierdut și tu auzul. Cum s-a întâmplat asta?
Așa este, acum îți citesc pe buze mai mult decât aud ceea ce-mi spui. La 25 de ani, când lucram ca interpret, m-am îmbolnăvit de meningită și mi-am pierdut auzul la jumătate. Acum îi înțeleg și mai bine pe oamenii pentru care interpretez.

Cât de important este ca statul să se implice pentru a le facilita oamenilor cu deficiențe de auz condiții mai bune pentru o viață de zi cu zi mai decentă?
Eu cred că trebuie să vină înainte de toate de la oameni. Dacă vrem să așteptăm ca guvernele să facă o schimbare, procesul va fi unul lent. Aș vrea ca guvernul să spună: „Uite, asta e legea, trebuie să o aplicăm acum”. Și să se întâmple. Dar de ce facem evenimente de muzică? Pentru a aduce un sentiment de comunitate. Când facem asta, vrem să schimbăm mentalitatea din a spune „dizabilitate” sau „deficiență” în a spune „o abilitate diferită”. Eu nu vreau să fiu considerată „persoană cu dizabilitate”, dar probabil că asta sunt în mințile multor oameni. Experimentăm viața diferit, dar asta nu ne facem cu nimic mai slabi. Călătoria mea de a experimenta viața așa întâmpină o grămadă de bariere, dar putem să rupem aceste bariere. Putem să așteptăm guvernele să facă aceste schimbări sau să ne uităm în inimile noastre, în noi, și să construim o comunitate cu toți oamenii.

Sigur, dar o lege poate ajuta, prin facilitarea accesului la orice: într-o instituție unde ai nevoie de un interpret, în spital sau când îți plătești taxele. Nu se întâmplă asta în SUA?
Legea îi forțează pe indivizi să facă lucruri, dar și noi, ca oameni, trebuie să o facem pentru un scop mai profund, pentru o societate și o lume mai bună. Dar nu doar o lege va repara lucrurile. Îți dau un exemplu personal: în SUA avem o lege care spune că, dacă o persoană surdă are nevoie de un interpret, sistemul trebuie să-i faciliteze unul. Fiul meu a murit anul trecut. Eu m-am dus la spital. Tatăl lui este profund surd, eu sunt pe jumătate. Am cerut un interpret și nu l-am primit. Așa că eu a trebuit să interpretez pentru fostul meu soț fiecare parte care murea, rând pe rând, la copilul nostru. Și eu am o lege care mă protejează și tot aici am ajuns. Așa că legile sunt acolo, elaborate, dar nu ține doar de ele.

Te-ai implicat și în campanii de awareness pentru drepturile oamenilor cu probleme de auz?
Am făcut o grămadă de video-uri pe canalul meu de Youtube, unde am explicat importanța incluziunii, am dat interviuri în multe reviste în care am vorbit despre comunitatea culturală și lingvistică din care facem parte. Oamenii ăștia există alături de noi. Nu e ca și când persoanele surde se duc în țara oamenilor surzi și trăiesc acolo izolat. Țara - indiferent care - îi conține, asta e marea diferență. Pentru asta facem awareness, fiindcă majoritatea celor cu auz nu știu cum e să trăiești fără.

Ce este cel mai greu, în viața de zi cu zi, pentru o persoană surdă?
Dacă te gândești la cea mai banală formă de comunicare pe care o ai tu în fiecare zi, ei, bine, oamenii surzi se luptă pentru asta în fiecare moment. Se luptă zilnic pentru dreptul lor la comunicare.