Publicitate
#RuleazaUnVOT

Ce am învățat despre viață și oameni din clipul PSD cu bătrâni și copii

Restul oamenilor probabil că au plecat la muncă, în străinătate.

de Mihnea Lazăr
24 Mai 2019, 10:55am

Screenshot via „Hai români ieșiți la vot”

„De drumețul care cântă, să nu te temi”, spune o veche vorbă românească. Încurajat de această zicală strămoșească, am dat și eu Play la cel mai recent viralizat clip PSD care îndeamnă oamenii să voteze.

„Cât de rău poate să fie?”, mi-am zis.

La început, după ce privești primele imagini (și urmărești cu atenție versurile), ai impresia că moralitatea ori bunul-gust sunt, în cel mai fericit caz, niște întortocheli inutile ale imaginației umane.

Dar curiozitatea e mult prea puternică. Te împinge să te uiți mai departe. Să vrei mai mult.

Șocul inițial este, astfel, doar un imbold, în timp ce tu continui apoi să rămâi agățat de imaginile care se derulează lent în fața ochilor tăi, în ritmul acela tărăgănat și ușor tembel al muzicii. Zaci suspendat în acea lume fantastică, în care doi copii îmbujorați, înveșmântați în porturi tradițional-populare, joacă – pentru tine, Alegătorule, rolul de Călăuze.

Uneori, însă, trebuie să cedezi locului unde te afli. Și să urmărești cu atenție, frame by frame, fiecare imagine. După ce vei înlătura groaza care-ți umple, la început, întunericul imaginației cu diavoli, vei constata că acest clip este, în realitate, dumnezeiesc.

Trage, așadar, aer adânc în piept și concentrează-te puțin.

Grozăvia PSD începe cu o mică defilare de care alegorice echipate în versiunea de bază („căruțe de doi cai putere”).

Pe post de desant electoral, avem săteni și sătence frumos echipați în straie populare. În plan secund, avem urbea specifică, prevăzută cu o parte carosabilă împrejmuită de trotuare mărginite de borduri cam știrbe. Blocurile din fundal – confort doi sporit – sunt reabilitate termic. Cel mai probabil, pe bani europeni.

După 15 secunde de imagini idilice, poți să remarci primul moment în care regizorul clipului decide să devină creativ: este folosit efectul dissolve pentru a dezvălui adevărata miză a clipului: interpreții (Sorin și Corina Pop) sunt, de fapt, doi copii, pe care-i vezi îmbrățișați frățește sub o poartă maramureșeană. Carevasăzică, mesajul pe care încearcă să-l transmită autorul este „iată, aceasta e România profundă!”. Pe poartă scrie „Muzeul satului”. Dar ăsta e doar un detaliu.

Trec peste ideea, deopotrivă josnică și lașă, de a folosi copii pe post de agenți electorali, semn că liderii PSD încă mai au vise umede cu Șoimii patriei și obsesia de a contribui la educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și respectului față de patrie și popor.

Până una alta, încă mai avem proaspete, în memoria colectivă, imaginile de anul trecut cu profesorii care au pus copiii să stea în cap în fața marilor dregători ai PSD. Atâta îi duce capul pe social-democrați, atâta știu.

Ceva despre versurile melodiei. Și despre titlu – care, paradoxal, e chiar unul bun

În fața camerei, interpreții Sorin și Corina nu au trac și știu să se miște în ritmul muzicii, semn că sunt deja niște obișnuiți ai cântecelor populare. Când cei doi cântă „Haideți, oameni buni, la vot” (PSD chiar nimerit-o cu titlul ăsta), fac semne sugestive din mână, direct către cameră, ceea ce trădează o bună experiență coregrafică.

Versurile sunt mobilizatoare, extrem de simple și ușor de memorat. Pun pariu că, în momentul în care citești aceste rânduri, îți răsună deja în cap melodia, ca un șlagăr autentic: „Haideți, oameni buni, la vot/nu jigniți fără de rost/ Nu jigniți fără de rost”. Interesantă repetiția (specifică, de altfel, cântecelor populare), dar și elementul de siguranță inserat aici – „fără de rost”.

Adică, dacă ai motiv, se poate, deduci de aici.

Apoi, afli că, de fapt, PSD „nu jignește/el doar că ne ocrotește/Grădinițe, școli și bani/ca s-ajungem oameni mari”. Inserarea cuvântului „bani” e ușor ca nuca-n perete, semn că mâna grea și seducătoare a Răului, a pus, cumva, stăpânire, peste textierul care a scris versurile.

Clipul continuă cu cei doi copii plimbându-se printr-un oraș pustiu. Aici, regizorul a inserat, probabil involuntar, un element de „authenticity”: pur și simplu așa arată satele și micile orașe ale României. Explicația o găsim la câteva cadre distanță, în momentul în care imnul PSD aduce prinosul de recunoștință electoratului de vârsta a treia:

„De la PSD învățăm
Pe bunici să-i ajutăm (repeat)
Cu pensia lor mărită
Viața e mai liniștită (repeat)”

Aici, clipul capătă accente soft-horror. După imaginile post-apocaliptice cu orașul părăsit, vedem o femeie în vârstă care taie lemne cu toporul. Femeia e singură-cuc, îi ține de urât doar un câine. Unde sunt copiii? Dar nepoții? De ce taie, singură, lemnele alea? Nu e nimeni să o ajute? Nu cumva nepoții sunt la muncă, în străinătate? În Europa, cumva? Sigur, are „pensia mărită” dar viața ei „e mai liniștită”, în condițiile în care nu are pe cineva să-i aducă o cană de apă la căpătâi.

Răspunsul, prietene, vine natural: „Hai, ieșiți cu toți la vot/Cu bunicii la un loc”. E adevărat, îți spune autorul, bunicii votează „în număr mare”, în timp ce „PSD le dă valoare”. Alt cuvânt care-ți strepezește dinții: „valoare”. E din categoria „bani” și „dușmani”.

„Timmermans! Who the fuck is Timmermans?”, pare să spună noul hit PSD

timmermans
Timmermans, din țara lalelelor

Iar Dușmanul-Suprem e repede identificat în persoana lui Timmermans. Clipul capătă accente de teroare, ca și cum o singurătate cenușie se ridică mută, fără zgomot, din neant și ia chipul prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, actualul candidat al socialiștilor europeni – familia PSD - pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

Și care, ce să vezi, a câștigat ieri alegerile europarlamentare de la el din țară, Olanda. Adică un nou șut în cur dat PSD-ului, după toate criticile aduse de TImmermans pentru modificările legilor justiției din România.

Pentru partidul lui Dragnea, Timmermans este Omul cel Rău din Țara Lalelelor. Uite ce zic versurile:

„Frunză verde de bostan
Eu nu-l vreau pe Timmermans (repeat)
Că e om părtinitor
Din ţara lalelelor (repeat)
Frunză verde de bostan
Eu nu-i fac sluj lui Timmermans
Fiindcă e părtinitor
Din ţara lalelelor”

Urmează, apoi, imagini random cu grupuri de țărani (sau „țărăniști”, cum spune cântecul). Oameni care, aflăm imediat, „o fost mereu hotărâți” și „o slujit țara și neamu’ și s-o luptat cu dujmanul”. O parte din respectivii țărani poartă o pancartă cu „Băsești”, un sat din Maramureș a cărui pronunție provoacă fiori pe spinările oricărui pesedist care se respectă. Sau, poate preferă denumirea în maghiară a satului: Szilágyillésfalva.

„Terheș! Who the fuck is Terheș?” ar suna hit-ul votanților anti-PSD

terhes
Terheș, cel cu înfățișare blândă

La final, acolada se închide armonios: de fapt, tu, votantule, urmărești un clip cu mesajul „Votează-l pe Terheș”.

La minutul 4:17, regizorul redevine creativ și, prin ingineria efectului de „dissolve” îți dezvăluie Chipul Luptătorului Pesedist: Terheș. Chipul său e decupat ca o poză de buletin, nu afli prea multe detalii, doar că poartă ochelari și are o înfățișare blândă, de om prosper. Afli că țara noastră are, astfel, „o cruce/La Bruxelles Terheș o duce”. Terheș e românul „cu caracter” și lipsit de orice spaime.

Concluzia vine ca o lovitură de teslă:

„România să renască/Cei plecați să vină acasă”.

Păi, de ce au plecat oare? Melodia se termină și, la final, vezi oameni care strigă un mesaj asociat, mai degrabă, cu protestele anti-PSD: „România, trezește-te!”. Bravo, PSD, ai stil.

Update. După vizionarea clipului, Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului Maramureș s-a autosesizat și va face o anchetă pentru a vedea dacă există acordul părinților în cazul celor doi minori care apar în înregistrare. Potrivit legii, minorii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.

Editor: Gabriel Bejan