Toți cântăreții din România care insistă să cânte, deși sunt depășiți de vremuri

Ce a apărut în anii ‘90 sau 2000 ar trebui să cam dispară două decenii mai târziu, și-aici mă refer la un anumit curent sau sound cool atunci și penibil acum. Iar muzica românească este plină de exemple din astea, de cântăreți care au rupt la adolescenții de după Revoluție și de mai târziu și-ar fi fost cinstit să evolueze sau să agațe discu-n cui. Un N&D, un T-Shirt sau Animal X au știut că nu mai este cazul s-o ardă adolescentin când s-au apropiat de 30 de ani, dar sunt alții care insistă cu muzica din copilărie.

În cazul unora, rețeta a fost bună, dar știi cum e! Te saturi de aceeași prăjitură. În cazul altora, succesul muzical a fost o greșeală a naturii și faptul că insistă cu aceeași mâncare de pește provoacă sechele. E ca și cum Luis Fonsi, tipul cu Despacito, ar veni peste 15 ani cu o piesă asemănătoare, fără să realizeze că melodia asta a fost bună doar pentru că anul 2017 a fost unul prost. În muzică.

Eu nu prea ascult muzică românească (și nici din asta de hipsteri, dacă mi se permite blasfemia), dar sunt niște nume care mă uimesc cu rezistența lor, deși nu mai au sare și nici piper.

Nu zic că sunt doar ăștia cinci de mai jos. Lista e deschisă și chiar aștept recomandări.

De ce? Pentru că piesele cu adolescenți respinși în dragoste sună penibil la 40 de ani.

Pentru mine, 3 Sud Est trebuia să se oprească la „Amintirile”, „Te plac” sau ce mai cântau ei pe la sfârșitul anilor 90, când încă purtau măsura S la sacou și-aveau tot părul în cap. Genul ăsta de trupă, boyband, nu se mai pretează la niște bărbați de 40 de ani, cu început de burtă, copii mari acasă și responsabilități de om cu familie și rate la bancă. Laurențiu Duță, omul cu vocea de la trupa asta, are 41 de ani și chiar nu mai poate să mai adune gagicile la concerte ca-n vremurile bune, de acum 18 ani.

Puteau intra frumos în industria muzicii românești de după Revoluție dacă nu insistau să reapară cu această imagine de trei băieți în corpuri de bărbați, îmbrăcați în haine similare și cu piese care se potrivesc ca nuca-n perete cu fețele lor de tătici trecuți prin viață. Dac-ar fi fost vorba de o reinventare conformă cu vârsta, aș înțelege, dar oamenii ăștia o țin tot cu jelanii de adolescenți respinși în dragoste. Au ei o piesă recentă cu un titlu care ar trebui să le dea de gândit (am căutat pe You Tube, să nu crezi că le știu repertoriul): Am dat tot. Da, băieți, ați dat tot, sunați retragerea!

De ce? Pentru că nu poți să arăți ca Bianca Drăgușanu și să umbli cu nume din desene Disney.

Nu știu dacă mai este cazul să argumentez, numele spune tot. Bambi, puiul de căprioară adorabil, este un nume potrivit pentru o fată (sau două) ingenuă, crudă și plăcută privirii. Când treci de 30 de ani, nu vreau să fiu rea și s-o spun, dar e un pic penibil să te recomanzi așa. E ca și cum ai vedea-o pe Madonna prin vreo producție Disney. Prin 2000, te loveai de surorile astea peste tot, după ce au scos piesa aia lor one hit wonder, „Doi ochi căprui”.

Dacă s-ar fi oprit acolo, ar fi fost ceva decent, dar nu, ele tot fac muzică. Asta în ciuda vocilor lor, care se pare c-au renunțat. Și cele două Bambi, care au și nume reale, Raluca și Denisa, mai fac și altă greșeală: se supra-tunează estetic, ajungând să se confunde cu alte atâtea din showbiz. Din câte știu eu, Bambi avea ochii mari și umezi, nu buzele.

De ce? Pentru că n-o mai poți duce prea mult ca la 20 de ani.

O altă trupă care a cam rămas la piesa aia cu tânăr vreau mereu să fiu. Sau „ca la 20 de ani”, depinde ce parte a refrenului știi. E adevărat, este un must la nunți sau la paranghelii din astea, dar cam atât. Și da, Călin Goia e un tip care cântă de prin 1998, dar asta nu înseamnă că muzica lui mai merge ca atunci.

A încercat și cu Eurovisionul și cu o piesă de genul #rezist, a încercat, mai nou, cu un feature cu Andra și atunci am știut. Când te asociezi cu doamna „nu chiar manele, dar ceva să placă la toată lumea”, e clar că ești în pană de idei. Rupi acolo ceva milioane de vizualizări pe YouTube, dar îți pierzi respectul de sine. Ăla pe care l-ai câștigat cu piesa „Albinuța”, singura care nu sună chiar a refren manifest pentru tinerețe pierdută, ca restul discografiei Voltaj.

Versurile astea par a fi scrise când Goia chiar avea 20 de ani.

De ce? Pentru că vocea ei îmi transmite nunți și muzică populară.

Aici, înot în ape adânci sau împotriva curentului, ia-o cum vrei. Pentru că soția lui Măruță e pe val, deși eu o consider depășită. Radiourile cu muzică ușurică aruncă în ea cu premii peste premii, ba artista anului, ba altele aiurea, primăriile orașelor cu neieșiți în lume o plătesc în aur ca să-i audă vibrato-ul semi manelist.

Bașca prezența pe la show-urile astea în căutare de talente de la Pro TV, acolo unde activează și ilustrul ei soț. Ideea este că Andra e peste tot, deși eu cred c-ar trebui să se rezume la nunți și la populare. Cu asta o asociez și asta îmi transmite cântăreața asta care își caută de vreo zece ani o imagine cool, deși părul-sărmăluță și rochia de nașă, cu sclipici, fac parte din ADN-ul ei. Dar, recunosc, când avea 14 ani și cânta maneaua-reggae „În noapte mă trezesc”, mi-a fost și mie simpatică.

Acum, e mai des genul ăla de cântăreață care rezistă în muzică și cu învârteli de tipul „om de onoare la casă de cultură”, cum s-a întâmplat la Târgu-Mureș. Bine, ce să zic, mă bucur că în acel oraș e atât de iubită, încât un concert al ei ajunge și la 10 000 de euro.

De ce? Pentru că manelele latino ar fi trebuit să moară încă din 2000.

Da, chiar el. Tipul ăla care o ardea latino prin 2000 cu piesa „Nu te mai doresc” încă e în muzică, ceea ce ne spune și că s-a recuperate frumos după căsătoria cu Oana Zăvoranu. Este și foarte vizibil, nu doar că încă performează. Insistă însă cu aceeași imagine pe care ne-a servit-o de când era cu Oana Zăvoranu: de macho latin-lover cu plete și pieptul dezgolit, care-și cântă dezolarea în dragoste mai ceva ca maneliștii.

Măcar de s-ar fi reprofilat pe manele, ar fi fost mai cinstit. El este omul bun la toate din emisiunile TV, căci da, Pepe apare peste tot. Și-asta e, de fapt, buba. Odată ce apare la TV, oamenii își aduc aminte că există, casele de discuri cred că este încă relevant și-uite așa te pomenești cu el pe YouTube, cu tot cu clip nou și câteva milioane de vizualizări.

Dacă ești masochist și vrei să te convingi că omul n-a renunțat, ia și-ascultă o piesă pe profilul lui, „Sentimente intense”. O să ți se pară că faci o călătorie în timp, dar nu, este cât se poate de actuală. Și n-am zis că n-o să apară cu ceva și-n 2018.