Chestii

De ce e de rahat să fii întrebat de unde ești când ești în țara ta

Am vorbit cu Leilani Momoisea despre podcastul ei care le pune această întrebare inconfortabilă neozeelandezilor care nu sunt albi.
06 Iulie 2017, 12:21pm
Leilani Momoisea

De obicei te întreabă necunoscuții. O persoană căreia nu i-ai zis niciodată un cuvânt te lovește cu o întrebare pe care nu vrei s-o mai auzi vreodată: „De unde ești?" E o întrebare comună cu care persoanele non-albe se confruntă regulat și mesajul ei e destul de clar: sigur nu aparții de țara asta. Niciodată nu se așteaptă să răspunzi Noua Zeelandă. Întrebările continuă: „Nu, mă refer unde sunt originile tale? De unde vin părinții tăi?"

Leilani Momoisea s-a săturat de întrebările astea și, în emisiunea ei, Snacks and Chats, vorbește cu alți neozeelandezi care s-au săturat de ele. Episoadele le dau ocazia lui Momoisea și producătorului Ben Lawson să vorbească cu persoane precum actrița Madeleine Sami, celebritatea TV Kanoa Lloyd și luptătoarea profesionistă Israel Adesanya despre experiențele lor în Noua Zeelandă. Nicio poveste e la fel cu alta, dar toate au niște puncte comune și reușești să rezonezi cu ele, după cum spune Leilani.

VICE: Deschizi fiecare interviu Snacks and Chats la fel: îți întrebi invitatul ce răspunde când e întrebat de unde este. Răspunsul tău care e când te întreabă oamenii asta?
Leilani Momoisea: Multă vreme am zis că sunt pe jumătate samoană și pe jumătate Palagi. Asta pentru că, dacă spun că sunt doar samoană, oamenii mă întreabă: ești sigură? Așa că am învățat să răspund că sunt jumătate și jumătate, ca să nu mai urmeze alte întrebări.

De ce crezi că e o întrebare atât de inconfortabilă?
E amuzant că persoanele care o pun nici nu se gândesc că e inconfortabilă. Cred că majoritatea sunt doar curioase. Dar pentru noi e inconfortabilă pentru că suntem neozeelandezi – așa scrie în pașapoartele noastre – și asta înseamnă că suntem de aici, chiar dacă nu ne-am născut aici. Mi se pare inconfortabilă pentru că albii nu sunt întrebați niciodată chestia asta. Și, practic, ți se spune că nu arăți ca și cum ar trebui să arate un neozeelandez în mintea lor. Așa că vor să știe de unde provin strămoșii tăi, de unde sunt părinții tăi. Și nu știu de ce vor să știe asta, dacă e doar o conversație de complezență sau ce-o fi. Dar e o întrebare la care suntem nevoiți să răspundem toată viața și cred că ne distanțează de restul lumii.

Citește și: Cum a ajuns ura față de romi singura formă de rasism acceptabil din Europa

Simți că nu aparții de țara asta.
Da, iar dacă spui că ești din Noua Zeelandă, oamenii sunt mereu nemulțumiți. Nu e răspunsul pe care și-l doreau și continuă să te bombardeze cu întrebări. Așa că toți învățăm să răspundem cât mai bine la ea ca să nu urmeze întrebări suplimentare.

Sunt momente în care pur și simplu n-ai chef să răspunzi la ea, sunt sigur.
Depinde de context. Dacă te întreabă un alt samoan din ce sat ești și de unde e tatăl tău, o face ca să vă conectați cumva. Dar altcineva care întreabă asta nu caută o conexiune, ci vrea doar să-și satisfacă o curiozitate. Dacă spun că sunt samoană, mulți îmi spun: A, dar nu arăți samoană.

Crezi că e vreo diferență când întrebarea e pusă de un bărbat unei femei? În sensul că bărbaților li se par exotice femeile de culoare?
Evident. Nu mă gândisem mult la asta înainte, dar după ce am vorbit cu Katherine Lowe și Lucy Zee și alte femei de culoare precum Madeleine Sami și Kanoa Lloyd, am remarcat că se tot repetă un motiv: cum că ai fi o creatură exotică despre care sunt curioși și pe care vor s-o cunoască. Poate sunt surprinși că sunt atrași de această creatură și vor să afle mai multe.

Citește și: De ce corectitudinea politică nu se aplică în industria porno

Ai simțit vreodată nevoia să-i explici cuiva de ce e o întrebare inconfortabilă?
Nu, și cred că am început să-mi dau și eu seama de asta abia de curând. Ani de zile am fost mândră că sunt samoană. Abia așteptam să le spun altora treaba asta. Dar abia când am văzut că alți prieteni se simt ofensați de întrebare, am început să mă gândesc la asta. Și mi-am dat seama că e chiar nasol. N-am stat niciodată să explic cuiva în detaliu de ce e nasol că pune întrebarea asta.

Care crezi că ar fi o abordare mai bună decât să întrebi pe cineva de unde e?
Poate ar fi drăguț să apuci să cunoști mai bine persoana înainte să-i pui întrebarea. E amuzant; nu mă oftic de fiecare dată când o aud, doar că e o chestie pe care am tot auzit-o toată viața și, la un moment dat, te cam saturi de ea. Parcă nu mai ai chef să răspunzi. De obicei te întreabă necunoscuții care vor să facă conversație. Te întreabă cum ar vorbi despre vreme. Sau ca și cum ar întreba: ce faci? Și aia e o întrebare enervantă pentru că oamenii o pun mereu din oficiu, fără să se gândească vreodată la ea cu adevărat.

De unde ți-a venit ideea podcastului?
De la un serial pe care am început să-l fac, intitulat Mi s-a părut c-o recunosc. Cred că m-a întrebat Viva despre reprezentarea modelelor în industria de modelling și m-am enervat când m-am gândit cî nu sunt reprezentate femeile cu pielea cafenie sau femeile care arată ca mine. După care mi-am dat seama că nu fac nimic ca să schimb asta și am început să fac interviuri cu femei mișto din Auckland care fac lucruri mișto. Și îmi bazam interviurile pe întrebarea: ce le spui oamenilor când te întreabă de unde ești? Pentru că felul în care răspunzi la întrebarea asta spune multe despre experiențele tale și despre cum ești perceput de societate, dacă te simți sau nu acceptat. Întrebarea mea le dă oamenilor ocazia să vorbească despre locul din care au venit, fără să se simtă amenințați.

Citește și: Am vorbit cu femeia care a scris cel mai rasist articol despre romi din istoria recentă a României

Ai ales un nume informal pentru emisiune ca să ajuți invitații să se simtă mai relaxați și să se deschidă?
Știu că am surprins multă lume cu asta. Mulți au ascultat emisiunea și au fost surprinși, nu se așteptau deloc la astfel de discuții.

Cu ce speri să rămână oamenii din emisiunea ta?
Sper că e interesantă pentru ei și sper că se recunosc. Eu reușesc să rezonez cu toate experiențele invitaților mei, chiar dac sunt diferite, mă regăsesc un pic în ele. Sper ca emisiunea să fie educațională și să schimbe felul în care oamenii interacționează între ei.

E interesant cum apar aceleași teme în toate episoadele, deși toți au avut un background diferit. Simți că înveți și tu lucruri pe parcurs?
N-a fost intenționat, dar limbajul e o temă care se tot repetă. E un simbol important al identității și toți se simt deconectați dacă nu cunosc limba, ceea ce e trist, dar mă și consolează, pentru că am trecut printr-o experiență asemănătoare. Mereu am simțit că aș fi mai conectată cu ceilalți dacă aș vorbi mai bine limba lor, e o temă care se tot repetă. Toți spun că părinții lor s-au gândit că ar avea o viață mai bună dacă ar învăța limba engleză. Eu simt că învăț multe din aceste discuții. Încerc să ascult și să procesez, pentru că niciunii nu suntem perfecți și mai greșim, așa că e drăguț să avem aceste conversații într-un spațiu relaxat și prietenos.