imobiliare

Cele mai ciudate locuri în care oamenii din București și-au făcut bucătăria

În garsoniere, bucătăria clasică a devenit un lux. Dar românul nu-și face griji, că găsește destul spațiu de improvizație și în 16 metri pătrați.
13 Februarie 2018, 11:35am
Screenshot-uri via Olx.ro

În urmă cu un an îi explicam mamei conceptul de chicinetă: intra pentru prima dată în garsoniera în care stau acum, în București, și nu pricepea de ce n-am cuptor, de ce n-am trei dulapuri, cum adică nu există ușă între cameră și bucătărie. „Adică pute, așa, peste tot, când prăjești ceva?”

În apartamentul în care am crescut, de două camere și 52 de metri pătrați, bucătăria era cât sufrageria. Între timp, am schimbat câteva chirii și la a treia, bucătăria a ajuns un spațiu de 1/2, legat de cameră, dar utilat complet. Nu gătesc des, nu am răbdare și prefer să am cât mai puțină veselă, așa că aranjamentul ăsta e perfect. Dar îmi caut din nou chirie și descopăr că bucătăria a dispărut complet din garsonierele românilor.

În timp ce scriu asta, am deschise zece taburi cu garsoniere de închiriat, dintre care niciuna nu are bucătărie. Anunțurile zic totuși că sunt cu baie și bucătărie complet utilate, pentru că românul se pricepe cel mai bine la improvizații. Așa că la (cel puțin) 250 de euro poți da peste una dintre trei variante.

Improvizația creativă: 2 în 1

Bucătăria din baie: în trei săptămâni de căutări, am vizionat trei garsoniere în care baia și bucătăria împărtășeau același spațiu. Există și aici două opțiuni: dulapul, cu plita și sertarele, se află în continuarea căzii sau n-ai nici cadă, așa că rămâi doar cu o cabină de duș, un veceu și un dulap. Pentru ele n-am nicio poză, căci nimeni nu postează așa ceva când caută chiriaș, iar eu n-am fotografiat dintr-o jenă inexplicabilă.

Un alt tip de 2 în 1, pe care l-am întâlnit o singură dată și despre care am mai scris aici este bucătăria dulap. Fiecare raft are accesoriile lui, inclusiv o chiuvetă racordată la apă, scurgere prin perete și un cuptor cu microunde.

Balconul/holul nostru cel de toate zilele

Nu poți să ai și balcon, și bucătărie și n-ai cum să alegi, oricum, așa că obișnuiește-te cu ideea unui aragaz pe balcon, sub titlul „complet utilat”. Cu cât garsonierele se micșorează, balconul devine parte din cameră și acoperă lipsurile: cu un aragaz, o chiuvetă (dacă e și aia) și un dulap, ai o chicinetă. Unii sparg peretele din interior și fac open space, alții îl lasă și îți prezintă avantajele, așa cum mi-a făcut-o un proprietar:

„Nu mai aveți nevoie de hotă, domnișoară. Spațiul e mic, deschideți geamul și aia e.”

Mai nasol e când a improvizat bucătăria în intrândul casei sau pe hol. Spațiul e și mai strâmt, scapi de miros doar dacă deschizi ușa garsonierei și oricum, numai când vezi cum arată, îți piere cheful de mâncare.

Mai există și varianta în care trebuie să ieși din casă, să traversezi holul blocului și abia apoi ajungi în bucătărie. Chiar dacă nu e la comun, oamenii au transformat tot felul de spații de depozitare, în bucătării.

Garsoniera bucătărie

Dacă ai un buget până în 300 de euro și cauți o garsonieră într-o zonă accesibilă, vei descoperi că trei sferturi din ele sunt confort 3: cu baie, dar fără balcon sau bucătărie. Un fel de cameră de cămin, fără beții și colegi. Dar nu-ți face griji, găsești toate condițiile: nu-ți mai prăjești cartofii la plită pe hol, ca-n cămin, ci în casă, lângă pat.

Aici, chicineta se întinde pe un perete: întâi chiuveta, apoi plita/aragazul și dulapul. Depinde cum o privești: avantajul e că poți să gătești din pat, dacă te chinui un pic, dezavantajul e că dormi în bucătărie.

Elementul vital în astfel de situații (în orice situație, de fapt), hota, lipsește cu desăvârșire. De frigider nici nu mai zic, el stă demult pe hol.

„Bă, dar de ce nu le închiriază fără bucătărie?”, m-a întrebat o prietenă. Pentru că bani. Peste 14% din români cheltuie mai bine de 40% din venituri pe cheltuielile casei, cum ar chiria/rata și întreținerea, deși peste 49% din ei stau în locuințe supraaglomerate.

Pe scurt, plătim mult pentru case din ce în ce mai mici, conform Eurostat. De exemplu, o chirie de 270 de euro pentru o garsonieră de 25 de metri pătrați, cu bucătăria lângă pat, pe care proprietarul mi-a prezentat-o ca pe o ocazie unică. Ce-i drept, nu-i unică, dar din ce în ce mai rară.