„Old Farts” de Sorina Vazelina îți arată cum e să fii bătrân în România

De fiecare dată când mă gândesc la bătrânii din viața mea, mă ia cumva tristețea față de ce ne așteaptă pe toți - viața de pensionar în România. Medicamente prea scumpe, televiziuni de știri gen Antena 3 și RTV care mă păcălesc că vin câinii plătiți de Soros să protesteze împotriva mea, telenovele turcești, boli pe care nu-mi permit să le tratez, idioți care se iau de mine că-s asistat social, deși am muncit. Uneori pare că pe toți ăștia care am ales să rămânem în România nu ne așteaptă nimic fericit, mai puțin nostalgia.

Dar mi-a revenit puțin speranța când am citit Old Farts al Sorinei Vazelina, scos de cei de la Centrala. E un fel de trip prin toate etapele bătrâneții din România, de la anumite excentricități pe care le-a observat la diverși pensionari pe RATB, Metrou sau prin târgurile de vechituri, la dialoguri cu bunicii săi și poveștile din spatele lor. E genul de carte care te face să te gândești destul de mult la propria ta mortalitate, dar și la modul în care te raportezi la bătrânii din viața noastră.

Sorina a făcut nenumărate ilustrații pentru VICE, deci sunt un pic subiectiv la romanul ăsta grafic, dar tot mi se pare unul dintre cele mai complexe proiecte grafice pe care le-am văzut la vreun artist român până acum. Din ce mi-a povestit, a mai testat formatul de benzi scurte în proiectul While We Wait , dar și unele proiecte mai lungi, de 36 de pagini, din care prins încredere să se apuce de proiectul ăsta mult mai amplu.

VICE: De ce ai ales să faci Old Farts sub formă de povestiri scurte?
Sorina Vazelina: Parte din documentarea pentru Old Farts e alcătuită din cărți ca romanul colectiv Femeia în Roșu și studiile din Istoria Banatului. Probabil că referințele au jucat un rol în structura sedimentată a cărții. Nu prea plănuiesc poveștile. Dacă nu ies din primele schițe abandonez direcția. Cred că dacă poți comprima o bandă în două sau în cinci pagini, nu are rost să o lungești aiurea. Mai am destule de învățat de la Yoshihiro Tatsumi și de la japonezi în general, despre construirea unei atmosfere și concentrarea pe altceva decât pe acțiune. Scrii în carte că ai schițat și ai pozat des bătrâni prin oraș care te impresionau. Cum îi alegeai?
E o acțiune inconștientă, ceva ca-n Blink de Malcolm Gladwell. Contactul meu cu oamenii durează între câțiva pași și un drum între stații, nu prea stau pe gânduri. Aleg the odd one out sau un detaliu din profilul unui om și văd unde mă duce linia. Unii se îmbracă mai colorat sau mai ciudat și atunci nu pot rezista tentației.

A reacționat vreunul ciudat cand a vazut că îl urmăreai atent?
Mergeam cu autobuzul 368 înspre Valea Oltului. La ultima stație, femeia pe care o desenam s-a ridicat și a venit spre mine spunându-mi că trebuie să cer voie înainte de a desena pe cineva. Unii oameni se prind că îi desenezi, uneori am un unghi bun și nu mă observă-n mulțime. Pe metrou e mai comod decât pe autobuz, pe bicicletă e mai la-ndemână Iphone-ul, depinde de timp.

Majoritatea oamenilor, dacă observă că-i desenez, fie nu le vine să creadă, fie se mută, dacă se simt deranjați. Mai de mult era să-mi iau o bătaie pentru o fotografie, dar încerc să îmi dau seama rapid dacă pot aborda omul ca să îl fotografiez sau mai bine fur o imagine blurry.

Iubesc micile elemente de românism care apar printre cadrele din romanul grafic. Cum crezi că o să le perceapă străinii?
Habar n-am. Nu mi-am prea pus problema asta, probabil ar identifica anumite detalii drept balcanice. La un moment dat cineva mi-a spus că benzile mele sunt clar est-europene, pentru că sunt deschise interpretării. E clar că un japonez va citi diferit cadrele față de un belgian. Mi-ar plăcea să-mi pun ceva VR set și să pot vizualiza, în viitor, cum citesc și interpretează oamenii ce fac, din când în când în când.

Ce impact au avut bătrânii asupra vieții tale?
Bunicii ocupă mare parte din amintirile mele legate de copilărie. De la strânsul pologului la făcutul temelor pentru școală. În mare parte, ei m-au crescut. Trec pe lângă bătrâni zilnic, sunt ca niște sculpturi prelucrate de timp, unii au un stil anume, alții o postură atipică. Mi s-a spus că am exagerat cu subiectul, că ar fi cazul să caut altceva. Cred că încă sunt în mijlocul pădurii și nu văd impactul de copaci.

Au vazut vreunii dintre bunicii tăi cartea? Cum au reacționat?
Bunicul meu nu mai vede bine, bunică-mea mi-a spus că i-am transformat în Michi Mauși. Nu cred că înțeleg ei mare lucru din cartea asta. Încerc totuși să continui conversațiile. Atunci când sunt cu ei și îi desenez, momentul se dilată, uneori povestesc lucruri noi, dacă am răbdare să trec prin soundtrack-ul canalelor TV care-i bombardează constant cu tot felul de anunțuri și aberații.

Cumva, pentru mine, cartea ta merge pe doua axe, una grafică și una narativă. Aia grafică pare ca trece de la minimalism spre un desen extrem de detaliat. De ce ai decis să folosești cât mai multe stiluri de desen in Old Farts?
Fiecare poveste cere o formă în care poate fi tradusă. Am evitat să folosesc un fir narativ, în acelaș fel în care am fugit de o tehnică anume. Mi se spune să nu mai îndes atâtea detalii, să simplific, e un exercițiu continuu. Poveștile sunt legate prin obiecte, ritm, paletă, subiecte, nu printr-un stil sau vreun fir narativ anume.

A doua axa, aia narativă, pare că trece de la povestiri bazate pe observații asupra bătrânilor din RATB sau din târguri și merge spre o zonă personală, a bunicilor tăi. Cum ai planificat cursul povestirilor?
Următoarea carte va urmări fragmente despre părinții mamei mele, care se trag dintr-un sat din Ardeal. La fel ca multe așezări din țară, satul este pe cale de dispariție. Axa personală are scopul de a se ramifica, diluându-se în narațiunile pe care membrii unei familii le țes după dispariția diverșilor apropiați. Îmi văd familia ca pe un instrument prin care pot înțelege istoria la nivel de introspecție. Pe stradă, privirea se agață de trecători, și caut să citesc un sens prin semnele vieților lor, un fel de outro-specție. Nu reușesc să planific mare lucru, iau ideile pe rând dacă și atunci când vin.

Treci prin nenumarate teme de-a lungul cărții, de la conștientizarea mortalității la generation gap. Dintre toate care este cel mai important lucru legat de bătrânețe pentru tine?
Aș vrea să am mai mult timp pentru conversații cu ei, să apuc să înțeleg cum a fost în trecut pentru ei, ca să văd prezentul mai clar. Dacă învăț să ascult mai bine, cred că și poveștile se vor desfășura pe mai multe pagini.

Poți găsi Old Farts la librăria Cărturești Anthony Frost de pe Edgar Quinet sau online pe Centrala.

Urmărește mai multe din aberațiile, curiozitățile și uneori chiar lucrurile vag interesante scrise de Mihai pe contul lui de Facebook.