Publicitate
Política

Am întrebat femei din PSD despre înjurăturile de birjar ale colegului lor, Șerban Nicolae

Multe dintre ele mi-au spus că deputatul PSD a fost provocat, apoi au insistat că asta nu îi justifică, totuși, sexismul și înjurăturile.

de Răzvan Filip
08 Decembrie 2017, 9:53am

Fotografie via contul de Facebook al Ecaterinei Andronescu

Acum două zile, când PSD a încercat să măcelărească independența justiției pe repede înainte, fără dezbateri, cei din USR au pus de un mic protest în Parlament. Strategie care a funcționat, cel puțin momentan. Cosette Chichirău, deputată USR, a dus lucrurile puțin mai departe și a trollat isteric diverși oameni din PSD. De Cătălin Rădulescu a zis că s-a îngrășat și că râde ca porcul. Pe Șerban Nicolae l-a numit hoț și șofer de hoți, amintindu-i senatorului PSD de vremurile în care-l plimba pe infractorul Cătălin Voicu de colo-colo. Aceste amintiri l-au scos din pepeni pe grobianul Șerban Nicolae (unul dintre arhitecții măcelului de miercuri, de altfel), care i-a răspuns deputatei USR ca un adevărat gentleman de stânga: a făcut-o asistată social (îți dai seama ce jignire?!), proastă, analfabetă, nesimțită și a sugerat că ar deține o poză cu ea în care face sex anal.

În timpul acestui incident, care de altfel a fost transmis live pe pagina de Facebook a deputatei USR, se vede cum în spatele lui Șerban Nicolae se aflau trei doamne de vază ale PSD-ului: Lia Olguța Vasilescu, Rovana Plumb și Carmen Moldovan. Ministra Muncii n-a vrut să comenteze incidentul, în timp ce colega Rovana Plumb a spus că n-a auzit dialogul dintre cei doi.

Citește și: Ce cred femeile din politică despre PSD-istul care a mimat masturbarea în Parlament

Nu este primul incident de acest tip în Parlamentul României, dacă-ți amintești de deputatul PSD Galați, doctorul Nicolae Bacalbașa, care a gesticulat o labă la tribună, în timp ce se adresa unei colege deputat. Și-atunci grupul USR a părăsit sala în semn de protest. Deputatul Bacalbașa a fost atunci suspendat șase luni din PSD.

Curios să aflu ce cred restul femeilor din PSD despre apelativele folosite de Șerban Nicolae, le-am sunat pe mai toate doamnele social-democrate trimise de popor în Parlament. Doar cinci au răspuns, dar cred că sunt suficiente ca să-ți faci o idee despre cum e tratată problema sexismului în sânul PSD.

Carmen Moldovan, vicepreședinte al Camerei Deputaților

Fotografie via contul de Facebook al lui Carmen Moldovan

VICE: Observ că erați în spatele lui Șerban Nicolae. Ați auzit ceva din conținutul conversație?
La gălăgia care era în sală, n-aveam cum. Am văzut-o ulterior, mă bucur că Șerban și-a cerut scuze și că regretă acest lucru, fiecare avem limitele noastre de a suporta niște lucruri.

Credeți că ar trebui luată vreo măsură împotriva domnului Șerban Nicolae?
Cred că trebuie să începem să ne luminăm cu toții, ca să zic așa. Problema e mult mai amplă.

Ați mai remarcat atitudini sexiste în Parlament până acum?
Astea sunt de când lumea. Te întâlnești cu ele inclusiv la cumpărături. Este vorba de un anumit tip de conduită. Dacă o să tratați lucrurile unilateral și o să aruncați vina într-o singură parte, nu ne facem bine. Uitați-vă la ce fac și ceilalți. Și plus că mă deranjează în egală măsură: deci mă deranjează un comportament al unui coleg de la mine din partid, dar mă deranjează și ceea ce fac ceilalți. Lucruri care nu sunt normale. Și repet: să am în fața mea cartonașe cu „Hoții" sau un lider de partid, al USR-ului, să ne facă idioți - vi se pare normal? Deci despre asta e vorba.

Doina Silistru, senatoare PSD

VICE: Ce spuneți despre comportamentul lui Șerban Nicolae?
Doina Silistru: De ce nu mă întrebați și de comportamentul doamnei deputat? În general, despre atitudinile de genul ăsta eu am o părere foarte proastă. Dar și atunci când ești provocat, că numai asta fac parlamentarii de la USR, provoacă și filmează, cred că te ajunge la un moment dat și te lasă nervii. Ăsta este un comportament care nu ar trebui să existe în Parlamentul României.

Dar cum calificați limbajul domnului Șerban Nicolae?
Păi, tocmai asta e, în momentul în care tu provoci, trebuie să te aștepți și la un răspuns de genul ăsta. Bineînțeles că nu sunt de acord cu astfel de limbaj, dar trebuie să pornim de la cum a început conflictul.

Dacă-l veți întâlni, îi veți reproșa limbajul folosit?
Sigur c-o să-i atrag atenția să-și țină nervii atunci când este provocat, mai ales că știe strategia pe care o aplică colegii noștri. Sunt în al 13-lea an de mandat, dar așa ceva nu am văzut în Parlamentul României. Deci numai să fii pus pe a provoca și a filma și a scoate din sărite colegii - asta nu înseamnă activitate parlamentară și democrație. Eu sunt omul al dialogului.

Citește și: Am stat o zi în Parlament să văd cum a trollat USR planul PSD-ului să controleze Justiția

Nu putea să dezbată cu doamna Chichirău în mod civilizat?
Păi, ce să dezbată... nu, îmi pare rău, deci dumneavoastră sunteți pornit de a acuza numai parlamentarul PSD. Dacă dumneavoastră nu înțelegeți și n-ați văzut filmarea sau nu vreți să vedeți.

Păi, tocmai, că am văzut-o.
Păi, tocmai, și? Doamna nu are nicio vină?

Mi se pare că a fost disproporționată reacția domnului Nicolae. Putea să reacționeze mult mai civilizat.
Da, este disproporționată, dar a fost provocat. Nu se poate așa ceva, nici eu n-aș accepta ca doamna sau un domn să vină la mine și să mă provoace. Eu nu aș răspunde cum a răspuns Șerban.

Am observat o atitudine generală la parlamentarii PSD. Și la domnul Bacalbașa, acum la Șerban Nicolae.
Eu i-am făcut observație de mai demult domnului Bacalbașa, de când a fost practic suspendat din partid, că folosește un limbaj care nu este adecvat poziției pe care o are.

Ați remarcat o agresivitate generală la adresa femeilor în cadrul partidului?
Nu e generală. Sunt de 13 ani în partid și eu n-am simțit așa ceva. Și dacă am reușit să rezist până în al patrulea mandat este pentru că am fost apreciată ca femeie. N-am fost promovată sau susținută de cineva, ci datorită muncii mele și a felului în care m-am comportat în Parlamentul României.

Am văzut, de asemenea, că domnul Șerban Nicolae a folosit sintagma „asistat social".
Sincer, nu știu la ce s-a referit. Deci n-am văzut nici toată înregistrarea și mă abțin în a comenta.

Dar cum vi se pare apelativul „asistat social" venit din partea unui om de stânga?
Deci, te rog frumos, încheiem discuția. Pentru că, dacă rupem lucrurile din context, ajungem la cu totul altceva.

Gabriela Crețu, senatoare PSD

Gabriela Crețu, mijloc. Fotografie via contul de Facebook al Gabrielei Crețu

VICE: Cum catalogați limbajul folosit de Șerban Nicolae la adresa unei deputate USR?
Gabriela Crețu: Nu pot să apreciez comportamentele nepoliticoase în niciun fel, dacă au existat. Nu pot decât să deplâng și să fiu împotriva unor asemenea adresări.

În trecut ați mai remarcat atitudini sexiste la domnul Șerban Nicolae?
Nu, trebuie să recunosc că nu. De asta nici nu îndrăznesc să fac comentarii, pentru că anterior, cel puțin în grup, aveam o relație extrem de decentă și amicală. Dar e posibil să fi fost și cumva provocat, dar asta nu justifică oricum. Dar fiindcă n-am fost acolo, mi se pare incorect să-mi dau cu părerea. În general sunt împotriva oricăror tipuri de adresări care ies din normele de decență și de politețe, mai ales dacă sunt și misogine. Pe de altă parte, nu știu contextul în care s-au întâmplat lucrurile, drept urmare nu neg că e posibil să fi fost într-un fel provocat. În plus, și dreptul la imagine este garantat de Constituție și înțeleg că era filmat și... ( râde). Nu mi-l închipui să înceapă așa, de unul singur, să sară la o colegă.

Dumnealui a folosit și apelativul „asistat social". Pentru un om de stânga, nu vi se pare dubioasă folosirea acestui apelativ?
Da, de asta vă spun că mi se pare totul extrem de ciudat, pentru că nu mi s-a mai întâmplat să remarc așa ceva la colegul meu. Dar da, dacă s-a întâmplat, e de neiertat, n-are nicio justificare; trebuie să ne obișnuim să ne controlăm chiar și când suntem scoși din răbdări.

La alți colegi ați remarcat atitudini misogine?
Foarte frecvente. Sunt foarte frecvente atitudinile misogine. Și nu ne gândim la înjurături și chestii d-astea absolut speciale. În societate sunt frecvente, iar un partid foarte mare cuprinde o bună parte din societate, nu spun că sunt absente, altfel n-aș mai lupta pentru egalitate de gen, dacă ele n-ar mai exista. Și-n partid există, și-n Parlament. Dar, de multe ori, exprimate mai puțin brutal. Pe de altă parte, însă, eu am fost în emisiuni cu colega mea din USR și este extrem de agresivă. Eu sunt un om mult mai pașnic și mi-ar plăcea ca femeile să introducă alt stil de politică decât cel cu care suntem obișnuiți.

Lucreția Roșca, deputată PSD

Fotografia via cdep.ro

VICE: Cum vi s-a părut comportamentul domnului Șerban Nicolae, care a insultat în repetate rânduri o deputată USR?
Lucreția Roșca: Domnul Șerban Nicolae nu știu ce a avut, nu îl cunosc bine, dar mi se părea un domn elegant. Ce s-a întâmplat ieri (miercuri) m-a dezamăgit.

Ați mai observat la el atitudini din acestea sexiste?
Nu, dimpotrivă. Starea de ieri din Parlament cred că a fost ceva special și a scos pe toată lumea din minți. Nu am participat ieri la ședință, am avut o problemă de sănătate. E incalificabil, nu știu, probabil a avut o stare deosebită de nervi.

Pe de altă parte, de la începutul sesiunii parlamentare, de anul trecut, după alegeri, știți că USR-ul au avut niște zile de proteste destul de exagerate sau neobișnuite.

Asta justifică astfel de reacții?
Nu, dar voiam să vă spun că-n zilele alea eram prezentă și eu chiar am încercat să comunic de la om la om cu ei. Erau și doamne care-mi spuneau că au dormit noaptea în Parlament și chiar am spus „mă, totuși cum dormiți, voi unde vă spălați?". Deci nu știu ce să vă spun, probabil ieri așa de mare a fost tensiunea acolo de toată lumea a ajuns cu nervii întinși. Nu numai Șerban, mulți pe acolo au făcut gafe din astea impardonabile.

Ați mai observat atitudini similare la colegi de-ai dumneavoastră? Au mai fost incidente-n trecut, cu domnul Bacalbașa, cu domnul Cătălin Rădulescu.
Domnul Bacalbașa este un personaj de poveste, la dumnealui aproape s-a obișnuit toată lumea că le spune mai în glumă, mai în serios.

Ce va face partidul ca să prevină alte incidente similare? Există măsuri interne de combatere a sexismului?
Eu cert vă spun că Cex-ul de la organizația de femei, care este mâine (azi) - eu n-am să ajung, dar am vorbit cu colege și subiectul ăsta să știți că o să fie dezbătut. Măcar din punctul nostru de vedere, al femeilor din partid, o să avem ceva de spus domnilor care încalcă orice normă. Unul dintre subiecte va fi și domnul Șerban Nicolae.

Ecaterina Andronescu, senatoare PSD

Fotografie via contul de Facebook al Ecaterinei Andronescu

VICE: Ce părere aveți despre ce s-a întâmplat miercuri între Șerban Nicolae și o deputată USR?
Ecaterina Andronescu: Ceea ce s-a întâmplat acolo vă mărturisesc că dezavuez complet și de o parte și de partea cealaltă. Pentru că n-aș vrea să trec peste începutul acestui așa-zis dialog, pentru că nu l-aș putea numi dialog. Doamna Chichiruc a încercat din toate puterile să-l scoată din sărite. Nu mi se pare normal, Parlamentul e pentru altceva, nu pentru a ne enerva unii pe alții și a vorbi urât unii cu alții.

Vi se pare justificată reacția asta a domnului Nicolae? Nu vi se pare puțin disproporționată?
Disproporționată n-aș spune, dar nu mi se pare deloc de acceptat nici comportamentul doamnei și nici răspunsul domnului Șerban Nicolae. În momentul în care te face hoț și te face șeful unui grup infracțional, dumneavoastră cum ați reacționa, dacă vă știți nevinovat?

În orice caz nu i-aș spune doamnei...
Încă o dată vă spun, nu-l aplaud pe domnul Șerban Nicolae, dar nici nu pot să spun că un asemenea limbaj pe care l-a folosit doamna este compatibil cu Parlamentul României. Eu am fost cu dânsa într-o emisiune, la Televiziunea Română. Sunt un om care știe să se stăpânească, dar vă mărturisesc că ce poate să spună ca să te scoată din sărite este greu de imaginat.



Ca femeie, cum v-ați simțit când ați auzit limbajul acela?
Primul comentariu pe care vreau să-l fac la această întrebare e că niciodată nu aș fi procedat precum doamna. Niciodată nu aș fi intrat într-o asemenea coliziune verbală. Pentru că prima reacție de agresiune a fost a doamnei, să recunoaștem! Domnul Șerban Nicolae n-a făcut decât să-i răspundă. Subliniez, nu aplaud modul în care i-a răspuns. Mă bucur că și-a cerut scuze, trebuia să se abțină.

A cerut electoratului, nu doamnei.
Eu cred că a cerut scuze celor care l-au auzit vorbind așa, pentru că nu cred că numai electoratul. Cine l-a auzit vorbind așa poate primește scuzele domnului Șerban Nicolae. Nu-i normal să avem puncte de vedere identice în societate; ar fi îngrozitor de tristă, dacă nu și nefuncțională, dacă toți am gândi la fel. Dar trebuie să avem înțelepciunea și inteligența să ne ascultăm unii pe alții.

Citește și: Toate minciunile PSD-istului Șerban Nicolae despre luptătorii anticomuniști din România

Vor exista totuși ceva consecințe? Vor exista sancțiuni în cadrul partidului?
Nu știu să vă spun. Deocamdată mi-ar fi greu să spun. Nu am discutat lucrul acesta. Eu, personal, îl rog să se abțină data viitoare, să nu mai treacă prin asemenea situații. Dar la fel de sincer și de corect o rog și pe doamna să aibă o altă abordare.

La alți colegi din PSD ați mai remarcat până acum un asemenea limbaj? A existat cazul domnului Bacalbașa în trecut, care tot așa, a făcut niște comentarii misogine în spațiul public.
Nu. În general cred că lumea este conștientă de ce responsabilitate își asumă când intră-n Parlament. Categoric nu e un fenomen general în partid. Și, dacă este să vorbim despre echilibrul dintre sexe, PSD-ul a promovat cele mai multe femei în Parlament, în Guvern. Deci, nu există o abordare de acest fel în partid - vorbesc urât cu colega mea pentru că este femeie. Dar cred că și colega trebuie să înțeleagă ce v-am spus.

M-a surprins să-l văd pe domnul Nicolae folosind apelativul „asistat social". Totuși, PSD fiind un partid de stânga.
Sincer nu am remarcat lucrul acesta, dar noi suntem un partid social-democrat și totuși subiectul social este în ființa noastră. Însă omul cred că atunci când este enervat până la culme, uitați, vorbește și lucruri pe care le regretă după aceea.


Tagged:
Scandal
Features
SEXISM
parlament
PSD
injuraturi
Ecaterina Andronescu
USR
femei
Serban Nicolae
Cosette Chichirau