Poliția a înecat traficul în gaz lacrimogen alaltăieri noapte

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Poliția a înecat traficul în gaz lacrimogen alaltăieri noapte

Treizeci de mii de greci au ieșit în stradă în onoarea rapperului ucis Pavlos Fyssas, dar poliția continuă să apere Zorile Aurii.

Marșul antifascist de acum două nopți din Atena părea să fie compus din toate categoriile de populație care există în Grecia. Partide din întreg spectrul politic și-au rugat suporterii să participe la demonstrația în onoarea rapperului Pavlos Fyssas – care a fost ucis de un membru al partidului Zorii Aurii – și să lupte împotriva organizației neo-naziste care și-a făcut treptat loc în politica mainstream a Greciei, în ciuda incidentelor îngrozitoare, violente și bigote în care au fost implicați membrii ei.

Publicitate

Pe la ora 6 seara, piața Syntagma a început să se umple cu cea mai pestriță mulțime pe care am văzut-o vreodată în capitala Greciei. Mulți au venit pe jos, pentru că stațiile de metrou se închid de obicei atunci când are loc o demonstrație mare. Mulți studenți – și membri ai organizațiilor de stânga – s-au alăturat mulțimii.

Pe la ora 7 seara, mii de oameni (aș spune cam 30 000, Reuters a estimat mai degrabă 10 000) au început să marșeze din piață spre sediul partidului Zorii Aurii de pe bulevardul Mesogeion, strigând slogane împotriva fascismului și a austerității care îl alimentează. Pe la ora 8, marșul ajunsese la ambasada americană, iar sloganele au prins o ușoară aromă anti-americană.

Când am ajuns pe Mesogeion, cam la 800 de metri de birourile Zorii Aurii, am observat un șir de dube care blocau strada. Prima linie a marșului s-a oprit în fața poliției, dar în mijlocul mulțimii era un grup de tineri mascați care țineau în mână lemne și care erau disperați să ajungă la Zorii Aurii.

În scurt timp, pe la ora 9 p.m., au început ciocnirile între poliție și protestatari; oamenii au aruncat custicle și pietre în polițiști, care au răspuns cu grenade sonore – una a aterizat chiar lângă mine și m-a asurzit, încă îmi țiuia urechea azi dimineață. S-au aruncat și mai multe pietre, apoi cocktailuri Molotov, iar poliția a scos la înaintare gazul lacrimogen. După atacul cu gaz, mulțimea s-a retras și s-a împărțit în două grupuri – una s-a îndreptat spre Syntagma, cealaltă spre teritoriul anarhiștilor, Exarcheia.

Publicitate

Aici poliția a dat greș; nu anticipaseră că dacă vor arunca cu gaz în mulțime, aceasta va fugi în direcția traficului, așa că nu blocaseră traficul pe bulevardul Alexandras. Oamenii panicați alergau printre șoferii șocați, iar un fotograf de lângă mine mi-a arătat că o grămadă de mașini care așteptau la semafor și-au ridicat repede geamurile.

În câteva minute, bulevardul era complet gol, iar demonstranții se răspândiseră pe străzile din jur. Am hotărât să mă întorc în Syntagma împreună cu alți câțiva, dar deja eram destul de puțini, după marșul de 6 kilometri.

Deci așa s-a terminat un alt protest în Grecia, dar sunt sigur că vor mai avea loc multe altele. Din păcate, nu sunt atât de sigur că vor reuși să schimbe ceva.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior:
Am asistat la ciocnirile violente dintre poliție și anti-fasciști
Înmormântarea lui Pavlos Fyssas ar putea fi începutul sfârșitului pentru Zorile Aurii