CULTUL LUI POMOHACI. Am fost la slujba de exorcizare ținută de fostul preot, să văd de ce-l iubesc sute de adepți
Numerele de mașină cu „DUH” sau „31SUS” sunt preferatele celor care vin la slujbele lui Cristian Pomohaci.
CULTUL LUI POMOHACI. Cât de ușor scapă de închisoare pedofilii din România
Adultul agresat sexual în copilărie are puțin timp la dispoziție să vorbească despre trauma sa și toate motivele să nu o facă atunci când e încă minor.
Jurnaliștii pedepsiți că au vorbit despre șefii lor care dădeau știri false în interes personal
Seria „Cei care nu tac”, realizată de VICE împreună cu Fundația Friedrich Naumann, spune poveștile unor români care și-au asumat riscuri pentru a vorbi despre nereguli și nedreptăți în instituțiile și companiile în care lucrează.
Ce poate face Kovesi pentru România ca procuror european
Kovesi a fost aleasă la șefia Parchetului European în ciuda dorinței Guvernului Dăncilă.
Am lucrat într-un fast-food din București și m-am simțit ca un soldat întors de pe front
Era în anul 2000, stăteam în Pantelimon și să prăjești cartofi nu era chiar cel mai gangsta lucru.
Dependenții din România, împinși înapoi la heroină de lipsa metadonei
Cât de normal este să depinzi, ca furnizor de servicii medicale publice, de un singur producător, care poate avea oricând „probleme comerciale”?
Cazul bizar din Munții Maramureșului unde copii germani ar fi reeducați prin „metode barbare”
„Autosesizare în baza a ce?”, s-a întrebat, retoric, oficialul Direcției de Protecție a Copilului Maramureș.
Povestea șoferului concediat că a vorbit public despre defecțiunile autobuzelor din București
Seria „Cei care nu tac”, realizată de VICE împreună cu Fundația Friedrich Naumann, spune poveștile unor români care și-au asumat riscuri pentru a vorbi despre nereguli și nedreptăți în instituțiile și companiile în care lucrează.
Programul care vrea să te vindece de băutul la volan prin vizite la morgă
„Drink & Drive” încearcă disciplinarea șoferilor din Republica Moldova care beau la volan. Include vizite la morgă și asistarea victimelor accidentelor rutiere.
Cum m-am întreținut ca studentă româncă în America
Experiența mea în State a fost ca o reîntâlnire cu un fost iubit, pe care îl găsești total schimbat și realizezi că dragostea fulminantă care vă lega a dispărut.
Asistentul social care s-a făcut deputat ca să lupte cu mafia transplanturilor din România
„Cei care nu tac” este o serie de articole despre românii care și-au asumat riscuri pentru a demasca abuzuri și nedreptăți, realizată de VICE împreună cu Fundația Friedrich Naumann.
Tot ce trebuie să știi despre cazul bărbatului mort după intervenția jandarmilor din Vatra Dornei
Procurorii au deschis un dosar penal pentru corupere sexuală de minori pentru a lămuri ce a făcut bărbatul înainte să fie imobilizat.