Ariana Coman
Reporter
ariana.coman@vice.comAriana Coman e jurnalistă din martie 2022. A debutat la VICE prin reportaje cu puternică încărcătură socială. Caută poveștile oamenilor de lângă tine ca să ți le prezinte și să vezi ce se mai întâmplă în jur. În aprilie 2023 a devenit autoare „VICII x DELICII”, newsletter-ul VICE axat pe explicat drogurile și consumul lor, sexul și viața sexuală.
Cea mai veche poveste a omenirii e despre un tip care și-o ține în mână
Nu-mi spune că te așteptai să fie altceva, mai ales după câte ai aflat că au făcut oamenii în istorie. E un moment excelent să înveți ceva nou ca să ai cu ce să spargi următoarea conversație moartă.
Relația complicată dintre Poliția Română și tinerii care dansează pe mașinile ei
Dacă nu ai dansat vreodată pe capota unei autospeciale în timp ce pe telefon se aude „Bubuie televizorul" al lui Dani Mocanu înseamnă că n-ai avut adolescență.
De ce urăsc mâncarea românească aproape la fel de mult ca certurile în familie de după
Mâncarea românească ocupă un loc aparte la mesele de sărbători. Dar pentru mulți dintre români, meniul standard e compus din carne, certuri și alcool. Nu neapărat în ordinea asta.
5 momente în care o să te cerți cu rudele de sărbători
Când vine vorba despre mesele în familie de sărbători, întrebarea nu e dacă o să ajungi să te cerți cu ai tăi, ci când. Uite cum să câștigi orice confruntare cu unchiul bețiv.
Cele mai bune desene animate care ți-au marcat copilăria în România sunt ce-ți trebuie și acum
Hai pe panta nostalgiei cu aceste desene animate vechi. De la Viața cu Louie și Samurai Jack până la Johnny Bravo, dacă ai copilărit în anii ‘90–2000, o să-mi dai dreptate că nu se mai fac ca pe vremuri.
Ce-am înțeles despre România din filmele lansate în anul în care m-am născut
Sunt o mulțime de filme românești bune, dar poți avea norocul să fi fost așa ceva în anul în care te-ai născut? Eu am găsit chiar două – Filantropica și Occident. Și-am găsit România fix la fel.
Dacă-ți cauți chirie în București, asta tre' să știi ca să nu-ți mai iei țeapă
După ce treci de anunțurile dubioase și prețurile umflate, vine partea și mai puțin a fun a unui wanna be chiriaș: să ai grijă ca proprietarul să-ți respecte drepturile.
6 momente care-ți arată cum e de fapt frumusețea perfectă la care visezi
Ce nebunie a fost cu perioada „90–60–90”, când la TV sau în reviste lucioase erau prezentate aceste forme ca fiind perfecțiune. Și nici măcar n-a fost cel mai exagerat moment. Iată și altele.
Adevărul despre câtă manipulare e în show-uri ca Insula Iubirii sau Schimb de mame
Sigur, nu-s reale, dar simți ceva când te uiți la ele, nu? Mame în situații aiurea, soții infidele sau Insula Iubirii cu tot felul de twisturi – toate astea-s manipulate. Ți-o zice omul care face asta.
Cupa Mondială din Qatar e deja istorică și organizatorii sigur n-ar vrea să știi problemele astea
Cupa Mondială ajunge acolo unde n-a mai fost până acum. Și ediția din Qatar se întâmplă sub spectrul numeroaselor probleme independente de fotbal.
Muzica trap explicată pe limba lui taică-tu, ca să nu-ți mai dea interdicție la Ian și Azteca
Ideea e asta: ar trebui să-ți înveți copilul despre droguri, sexualitate și cum ar trebui să trateze femeile înainte să-i spună Ian în căști: „Alo, sună pizda, adu linii”.