Cum au ajuns cărțile de joc Pokémon noul Bitcoin
Cărțile de joc care costau 70 de euro în ianuarie, în două luni ajunseseră la o mie de euro.
Cum e să fii diagnosticat cu Alzheimer când încă ești tânăr
Astăzi nu există tratament pentru Alzheimer, dar sunt câteva lucruri care pot încetini procesul, chiar dacă nu îl stopează total.
De ce Franța e țara cu cei mai mulți moștenitori miliardari din lume
80 la sută dintre marile averi ale Franței sunt moșteniri, conform unei analize recente.
Am citit raportul CIA despre ce se va întâmpla cu planeta până în 2040
În timpul lui Obama, raportul avertiza că o să existe un risc semnificativ de pandemie în 2020. De data asta, lucrurile ar putea fi și mai nasoale.
Mi-am închiriat apartamentul prin Airbnb și m-am trezit că a devenit bordel
„Vecinii mi-au zis că trece multă lume pe acolo. Am realizat ce se întâmpla abia când am văzut prezervativele din coșul de gunoi.”
Prin ce mizerii trec femeile pe Twitch din cauza bărbaților
Într-un mediu ostil, femeile de pe Twitch au nevoie să adune urmăritori pentru protecție.
Sunt închis într-o casă cu 22 de oameni și e mai mișto decât crezi
„Villa Philosophe”, situată în suburbiile pariziene, nu e un squat de artiști și nicio comunitate de antreprenori. Dar e un haos drăguț.
Am făcut diplome false atât de bune, încât s-au angajat oameni cu ele
Diplome, chiar și certificate, omul poate face orice.
De ce mi-am mâncat placenta
Jeanne Goujon povestește într-o carte de ce și-a prăjit placenta în ulei de măsline și a mâncat-o.
Îmi pare rău să-ți spun, dar pisica ta s-a săturat de tine în pandemie
Se pare că timpul petrecut încontinuu cu ele le-a făcut pe unele mai agresive.
Femeile astea au renunțat la anticoncepționale și sunt mai împlinite ca niciodată
„Totul pare mai echilibrat așa.”
Am vorbit cu oameni care și-au pierdut accesul la bitcoini
„Cu banii ăia aș fi putut merge în Turcia să-mi fac transplant de păr, la cât păr am pierdut de stres cu povestea asta...”
