Radu Mazare

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

10 costume ridicole ale lui Radu Mazăre de care nu o să ne mai bucurăm dacă intră la pârnaie

Radu Mazăre e un fel de Tony Montana care s-a băgat în politică.

Radu Mazăre. Omul. Legenda. Pseudobrazilianul. De când eram mic am vrut să mă fac Radu Mazăre. Un fel de Tony Montana care s-a băgat în politică, Mazăre este un model demn de urmat de către orice om lipsit de scrupule. Cu nara lui adâncă, trage în piept energie pură (sau cocaină) și transpiră distracție. E mereu îmbrăcat colorat, cu privirea tulbure și cu un cârd de fete semi-minore în spate. Îndoaie cluburile, practică sporturi extreme și, împreună cu familia și asociații, controlează absolut tot ce mișcă în județul Constanța, din poziția de primar și boss suprem. A, și iarna se duce în Brazilia, să nu i se ciobească bronzul. Iar vara face carnaval în Mamaia, ca să nu i se facă dor de Brazilia.

Publicitate

Sincer, ce să vrei mai mult de la viață, ca om? Bine, să nu te acuze DNA că ai ciupit 26 de milioane de euro, spre exemplu. Dar nu poți să le ai pe toate și să le și ții prea mult timp. Mazăre s-ar putea să ajungă la pușcărie în curând și să ne lase fără un model în viață. Așa-s ăștia de la DNA, niște nesimțiți. Nu lasă omul să fie năruit de propriul dezmăț. Să îl vedem cum explodează de prea bine. O să ne fie dor de Mazăre. De ochii lui bulbucați care joacă-n cap ca titirezul. De discursurile lui prăjite. Dar, cel mai mult, o să ne fie dor de costumele lui ridicole care au reușit mereu să ne amuze.

Pentru că în județul Constanța, Mazăre e atât regele cât și păcăliciul. Să ne reamintim, cu drag, cele mai penibile ipostaze în care lipsa de discernământ l-a împins pe Mazăre să se pună singur.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599688

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

10. Faraonul Gramses, uitându-se în zare, de pe jilțul lui auriu. Oare poate să tragă tot deșertul pe o singură nară, sau trebuie să o uzeze și pe a doua?

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599703

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

9. Ștefan cel Mare, un domnitor cu care Mazăre are multe în comun. Legenda spune că, de fiecare dată când Mazăre reușește să mârlească o minoră la strâmt, ctitorește un club în Mamaia după.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599716

Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

8. Aici ai crede că era tot la carnaval. Dar nu. La Romexpo, la târgul de turism. Cu privirea tulbure, regele sau gen ne arată cam cât îi place lui să fie liniuța. În grosime.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599728

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

7. Sultanul Suleyman, gata să tragă pe cosor oricare batalion din armata lui de animatoare. Voi vă dați seama că, dacă îl bagă pe ăsta la pârnaie, sute de mii de animatoare, dansatoare la bară și maseuze din Constanța o să moară de foame?

Publicitate
10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599776

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

6. Rege zulu gata să tragă în țeapă orice afacerist din județ care nu și-a plătit taxa de protecție. Nu, ochii pictați peste pleoape nu fac parte din costum. Așa își face el când se duce la primărie, ca să poată dormi la ședințe.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599754

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

5. Combinație între Ludovic al XIV-lea și Snoop Dogg, Mazăre și-a scos fetele la aer și și-a luat și bastonul de pimp cu el, să le croiască peste fese, în caz de uită cine-i șeful.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599789

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

4. Mi-e lene să-mi dau seama ce vrea Mazăre să fie în această poză, dar pot să-ți spun ce-mi văd ochii. Un păcălici. Un păcălici bufant argintiu sclipicios cu guler ca prepuțul, vesel că poate să ascundă mult, mult drog în gogoșari.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599800

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

3. Îmbrăcat în mare futador, Mazăre ne amintește că, cu 0,1% din banii încasați pe la spate într-o zi, poate dresa o turmă de vițele să-i intre cu capul în prohab. Ole!

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599812

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

2. 2011 era un an bun. Pe atunci Mazăre era anchetat în ultimul hal de la mișto și își permitea să se costumeze în criminal comunist, ca să impresioneze puțele care nu știu nimic despre nimic, dar au auzit că Che Guevara era un băiat cool.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599823

Fotografie de Cristi Cimpoes / Mediafax Foto

1. Nici aici nu e carnaval. Și nici cosplay Village People. Așa s-a dus el la un congres PSD-PC. Ca să le arate colegilor că el, atunci când numără banii pe care i-a făcut, are nevoie de o lopată. Deja a trecut de punctul în care îi poți întoarce cu mâna. Nici casca nu e la mișto. Când stă să-ți pice un munte de bani în cap, protecția e necesară.

10-costume-ridicole-ale-lui-radu-mazare-de-care-nu-o-sa-ne-mai-bucuram-daca-intra-la-parnaie-524-body-image-1426599833

Fotografie de Ștefan Ciocan / Mediafax Foto

Bonus: Un moment rar în care Radu Mazăre se îmbracă în personajul lui preferat istoric: baronul de legendă Radu Mazăre. Un primar răsvotat de un oraș de proști și săraci, gata în orice moment să se care în Brazilia și să încingă o horă cu localnicii de bucurie că are atâți fraieri care-i dau bani, în costumul lui de personaj negativ de benzi desenate. Unde naiba e Batman, să-i alunece un bocanc în mandibulă, nu știu.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre primarul de la Marea Neagră:
Am fost la Carnavalul de la Mamaia și l-am văzut pe Mazăre într-un coșciug La carnavalul de la Rio am dat peste fantoma lui Radu Mazăre Super-eroii campaniei electorale