Am vorbit cu actorul român gay care s-a căsătorit cu iubitul în America

Pe actorul Cătălin Stelian îl cunosc de acum opt ani, de când era cât pe ce să jucăm împreună în același sitcom, Nimeni nu-i perfect.

Eu am dezertat din proiect, lui i-a adus popularitate printre tinerii români.

Între timp, Cătălin a continuat să ducă o viață nomadă de actor independent. Și-a împărțit viața între scenele teatrelor bucureștene și job-ul de asistent universitar la o școală de teatru, iar, de curând, a anunțat pe Facebook că a început o viață nouă la New York, unde s-a căsătorit cu iubitul său.

Dacă ții cont de faptul că la noi există trei milioane de cetățeni care vor interzicerea căsătoriilor LGBT, ai să-nțelegi cum gestul unui român care vorbește public despre faptul s-a căsătorit cu un tip pe malul celălalt al oceanului mi s-a părut un subiect de inspectat.

Imediat după anunț, Cătălin a primit o grămadă de felicitări din partea urmăritorilor lui de pe Facebook, iar câteva tabloide au preluat postarea, pentru nițel trafic.

Săptămâna trecută a avut loc în București marșul diversității și, cam tot de pe atunci, asociația LGBT Mozaiq a început să ceară, pentru prima oară în România, recunoașterea parteneriatelor civile între persoane de același sex.

Evenimentele astea mi s-au părut pretexte bune ca să-l iau la întrebări pe Cătălin.

Am vrut să aflu de la el cum e viața de tânăr însurățel, cum e să renunți la cariera din România, ca să trăiești visul artistului imigrant ajuns la New York, dar și care e atmosfera printre americani în urma atacului sângeros din clubul gay Orlando.

VICE: Cătălin, te-ai îndrăgostit de un american și ți-ai lăsat cariera de actor în România ca să te muți acolo. Cum a fost transmutarea asta pentru tine?
Cătălin Stelian: Recunosc, n-a fost cel mai ușor lucru, pentru că știam că totul va fi diferit, mă temeam că nu mă voi putea integra sau nu voi fi primit cum mi-aș dori, însă până acum e totul ok.

Dar asta am facut și am șocat o mare parte dintre prieteni si cunoscuți. Deși le-am spus de nenumărate ori că voi pleca, nu m-au crezut până în ultimul moment.

Am văzut pe Facebook că știrea nunții tale a apărut într-un tabloid românesc. Cum au reacționat neamurile și cunoscuții care nu știau?
Mi-a plăcut maxim știrea din tabloid și am înțeles că nu a fost singurul tabloid care a scris. Am primit link-ul într-o dimineață de la o prietenă și inițial mi-a fost un pic teamă pentru că nu știam cum va fi percepută știrea, dar mi-a trecut repede.

Feedback-ul a fost surprinzator. Am avut sprijin și înțelegere din partea majorității, însă au fost și niște persoane, pe care până la momentul ăla le consideram apropiate, care s-au declarat ,,șocate".

Mă refer la faze de genul: „Nu pot să cred că am fost prieteni" sau „Nu pot să cred că am stat la aceeași masă". Dar na, dacă ei așa au crezut de cuviință, asta e.

Hai să mergem puțin pe firul discriminării internaționale. Ești gay, ești român și mai ești și actor nevorbitor nativ de engleză care s-a mutat în New York. Cum resimți toate chestiile astea?
Da, le am pe toate. De fapt, nu interesează pe nimeni asta aici. Sunt atât de mulți artiști pe metru pătrat, încât e destul de greu să fii special.

Este într-adevăr dificil să lucrezi ca actor când ai încă probleme cu accentul, dar se poate rezolva, se găsesc soluții.

Ca român am fost discriminat, dar nu la New York, ci în Paris, de exemplu. Însă nu am probleme aici, pentru că toată lumea e politically correct, mai ales că e un oraș compus în mare parte din imigranți.

Sigur, e mai greu cu localizatul României pe hartă, dar na, nici eu nu știam unde sunt exact toate statele din America până de curând.

Cum stai cu viața socială, te mai lovește din când în când anxietatea, cu mutatul ăsta?
Da, într-adevar, să trăiești în altă țară poate fi uneori greu. E destul de complicat până te acomodezi cu totul și începi să te obișnuiești cu un alt sistem, dar din nou, eu am avut norocul să îl am pe omul pe care îl iubesc alături.

Sunt momente în care îmi e dor de prietenii din România, de spectacolele făcute cu ei, dar știu că atunci când revin în vizită o să îi revăd pe toți.

Viața socială constă în ieșiri cu prieteni, mers la filme, la spectacole de teatru. Ne ținem de mână pe stradă, dar, în afară de asta, lucrurile nu sunt prea diferite față de cum erau în România.

Cu actoria cum merge în New York?
Păi, de la prima audiție la care am fost am avut parte de o întâmplare care m-a lăsat un pic confuz, ca să zic așa.

Așteptam la rând pentru fotografiile clasice de prezentare, când l-am auzit pe tipul care intrase înaintea mea urlând din sala de casting. Apoi tipa care trebuia să-l filmeze, a ieșit în fugă, cu ăla care urla după ea. Tipul a început să spargă niște tablouri de pe pereți și ne întreba, în timp ce zbiera:

„Ce credeți e actorie sau e real?"

Apoi a aruncat cu niște scaune de metal în noi, ceilalți actori care așteptam la rând, și am realizat că partea cu „actoria" s-a cam terminat. Am încercat care-cum să fugim, dar omul amenința că omoară pe oricine vrea să iasă. Un tip care l-a confruntat a fost și pocnit.

A fost un haos total și, la un moment dat, în îmbrâncelile alea am reușit să fugim pe una din scări. Într-un final a venit și poliția care l-a luat. Și cum îl cărau încătușat, înainte să îl bage în dubă, tipul se întoarce și urlă spre noi :

„Do not give up on your dreams".

Cum se resimte în interiorul comunității LGBT din SUA tragedia de la Clubul Orlando, Florida?
E un subiect delicat, foarte delicat. Pentru că sunt implicate multe lucruri, într-un moment în care sunt oameni care încearcă să profite de pe urma acestui masacru. Nu vreau să intru în politică, dar s-a încercat o manipulare cum că „toți cetațenii musulmani ar fi împotriva persoanelor gay", ceea ce nu este adevarat.

Personal, nu văd nicio revoltă a musulmanilor împotriva persoanelor gay, ci doar demența unui om cu probleme, care poate avea acces la arme mult mai ușor decât la antibiotice și care s-a decis că poate omorî oameni pentru că așa vrea el.

În SUA e posibilă căsătoria pentru comunitatea LGBT de anul trecut, iar în România s-au adunat strâns trei milioane de semnături ca să nu permită uniunile civile gay-ilor. Ce simți față de asta?
Știu că a fost un mare scandal cu căsătoria gay în Romania, în principiu legat de problema adopției de copii. Cel mai „pașnic" argument al celor care au fost împotriva adopției de către cupluri LGBT a fost acela că, probabil, copilul va deveni gay și el și îi va fi greu să se integreze în societate, pentru că lumea va face mișto de el.

Cel mai grav mi se pare că unii voiau chiar să pară ok, la modul „noi am fi de acord, dar societatea o să facă mișto de copil, că are doi părinți gay!"

Mi se pare nasol că societatea românească crede că nu e ok ca un copil să crească într-o familie cu o situație materială ok, iubit necondiționat de părinți, dar e ok să traiască într-o familie în care ambii părinți sunt alcoolici, violenți, trăiesc doar din alocația copiilor și din ajutorul de la stat.

Dar, na, e ok, pentru că părinții sunt straight.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre cum e să fii gay în România:
Am vorbit cu primul român care face hip-hop gay
Da, mamă, sunt gay
Cum era să fii gay în orfelinatele românești