E ora 12 și tocmai se strigă catalogul în clasa I din Școala Profesională Specială Craiova, din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Craiova. Adică în locul unde ajung tinerii care au încălcat legea atunci când încă nu aveau vârsta necesară nici să conducă o mașină. Anul acesta, din cei 243 de tineri cărora li s-a aplicat „metoda educativă a internării", 129 elevi s-au înscris să meargă la școală.

În România există două penitenciare pentru minori și tineri, în care se pune accentul pe reabilitare prin educație: cel de la Craiova și cel de la Tichilești. Ambele au în incintă și câte o școală administrată de către Ministerul Educației. Cu toate acestea, cu sau fără școală la închisoare, riscul recidivei în România continuă să fie de peste 40%. Am fost la Craiova, la deschiderea anului școlar. Eram curioasă să văd cum e să începi școala după gratii.

„Băieții, ca să știm cum stăm: cât mai aveți până la eliberare?", întreabă Marius, cel care va fi învățător la clasa I. Elevii răspund la grămadă: trei luni, trei ani și jumătate, o lună până intru în comise. Asta înseamnă că majoritatea nu vor termina nici de data asta clasa I.

În România, învățământul este obligatoriu pentru minori, până la vârsta de 17 ani. Însă, majoritatea celor de aici au trecut de 18 ani, așa că nimeni nu îi poate obliga să meargă la școală. Câțiva, aleg totuși opțiunea asta.

După ce se strigă catalogul, se trece la chestii administrative. Cine e din Craiova și cine e vizitat. Legea prevede existența unor părinți în consiliul administrativ, însă chestia asta pare complet inutilă aici, cât timp majoritatea deținuților nu prea sunt vizitați.

Cu părinții rămâne nestabilit, deci, pentru că „Da, normal, mă vizitează mama, dar…". Așa că se trece la votarea șefului clasei. Unul dintre băieți urlă direct: „Eu nu știu să scriu!" I se spune că nu trebuie să știe să scrie, ci este nevoie un fel de reprezentat al clasei. Băiatul se dumirește: „ Aaaa, un sifon!".

Clasa întâi e la etajul al doilea al unei clădiri de un verzui decolorat de timp. Școala funcționează după prevederile Legii Naționale a Educației, Legea nr.1/2011, și este încadrată la categoria de Școli Speciale. Ceea ce înseamnă că există clase de la a întâia, până la a 11-a, cu grupe formate din 6-12 elevi și cursuri școlare de câte 45 de minute.

Pe bănci se află câte un caiet Tip I, manualul de limba română și un pix. În sistemul educațional din penitenciar, un pix poate deveni și o armă, de aceea cei care aleg să meargă la școală primesc totul odată cu locul în bancă. La finalul orelor pleacă la fel cum au venit. Cu mâna goală.

Cei veniți anul ăsta în clasa I nu au fost niciodată la școală, atunci când se aflau în libertate. Acum s-au decis pentru că, „Doamnă, știi vorba aia, ai carte, ai parte. Vrem să avem și noi parte". Îmi zic asta în timp ce ochii îmi fug de pe îmbrăcămintea unuia, pe a celuilalt. Aici, fiecare arată deosebit. Pare ciudat, mai ales dacă te gândești că te afli într-un loc sinonim cu ideea de uniformă, dar uite că nu-i deloc așa: unul e în cămașă călcată, altul îmbrăcat mai sport. Ba chiar un altul a venit direct în slapi.

În clasa a I-a din școala de după gratii sunt prezenți șapte elevi. În catalog apar nouă. Cei doi absenți sunt ori la muncă, ori la instanță, ori au ezitat încă o dată să meargă la școală. Cel mai mic dintre cei prezenți are 15 ani și cel mai mare 24. Niciunul dintre ei nu știe să scrie sau să citească. Cu socotitul se mai descurcă, fiindcă e ceva cu care se întâlnesc zilnic, la schimb de țigări sau de obiecte.

… și curg, după cum urmează:

1. Din clasă nu se fură nimic.

2. Dacă se leagă cineva de voi pe hol, nu vă apucați să vă faceți singuri dreptate.

3. Se pun absențe, dar se motivează dacă nu ai putut veni din cauză că ai fost la instanță.

4. Programul la clasa I este de la de la 8 până la 12:10.

Toți șapte elevi prezenți sunt de acord cu aceste reguli, însă au două întrebări. Ce să aleagă, mersul la muncă sau venitul la școală? Asta și, poate chiar mai important, se poate fuma, în pauză, pe hol?

Școala și mersul la muncă, alături de participarea la câteva activități și ateliere sunt momentele în care tinerii ies din celulă. În același timp, frecventarea acestor activități echivalează cu dorința de schimbare, atunci când se ajunge în fața comisiei de eliberare condiționată. Profesorii sunt și ei conștienți că majoritatea elevilor vin la școală ca să le treacă timpul mai repede, să dea bine în fața comisiei de eliberare condiționată, dar se bucură atunci când îi ajută să scrie măcar o scrisoare sau când întâlnesc câte un elev motivat.

În plus, toți cei care s-au prezentat astăzi au posibilitatea, cel puțin teroretic, să-și continue educația și după eliberare, la o instituție de învățământ de tipul „A doua șansă‟ sau la seral. Numai să se țină de treabă.

Tibi, de exemplu. Are 24 de ani și e pentru prima dată într-o bancă. În sală, mesele sunt aranjate în semicerc, nu există prima sau ultima bancă. Tibi nu a mers până acum la școală, pentru că nu avea cine să îl ducă.

Părinții lui sunt plecați în străinătate de pe vremea când el trebuia să învețe afabetul. Acum a „picat la pușcărie" și s-a înscris ca să învețe să scrie și să citească. Să numere mai știe, a învățat afară, cu banii. Acum speră să se elibereze cu alfabetul învățat. Măcar să rămână cu ceva de pe urma ăstora trei ani, pe care-i mai mare de executat, dintr-un total de cinci.

Tibi e un tip din Cluj, super mare de fel, cu tatuaje pe brațe, îmbracat sport. Îl întreb dacă îi place aici, la școală. Îmi răspunde atât: „Eu promit să refuz munca pentru școală. O să vin tot mereu. Atât poate când am vizită, să nu vin‟. După care iese și se întoarce în celulă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre deținuți și închisori:
Am făcut rost de ultima scrisoare a lui Gigi Becali și e fix cum îți imaginezi
Gardienii din penitenciare văd o groază de rahaturi
Deținuții comentează cărțile mai bine decât le scriu politicenii