Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon

Am pornit prin centrul Bucureștiului, ca să găsesc restaurantele cele mai insalubre, urâte sau pur şi simplu proaste. Cum la noi Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nu dă rating-uri, ci doar avize de funcționare, căutarea s-a bazat pe recomandări şi poveşti despre prea multe nopţi pierdute pe wc.

Oricum, avizul de la instituţiile sanitare nu este deloc relevant, pentru că de multe ori se dă şpagă pentru el. Iar eu unul nu pot sa iau în serios regulile unei instituţii care impune spălatul cărnii înainte de preparare, dar nu interzice tocatul amestecat - cea mai sigură metodă de a face salmonella dacă dai de nişte carne de pui tocată în vită. În plus de asta, toate locurile încalcă reguli mai mult sau mai puţin importante, dar pentru control pun totul la punct. Asta se întâmpla mai des în restaurante decât în fast-food-uri sau, în orice caz, în locuri unde bucătăria e deschisă. Te oripilează probabil un pic că tipul de la şaorma îţi asamblează mâncarea cu palmele lui unsuroase şi transpirate, dar acelaşi lucru se întâmplă şi la restaurantul de băşini unde epatează lumea în weekend. Nimeni nu prea poartă mănuşi în bucătărie.

Am ales un catering online, niște restaurante şi niște fast-food-uri şi am menţinut totul cât de cât central, pentru că fiecare cartier are o speluncă unde fie se spală bani ( Colţ de Rai Crangaşi ftw), fie se rezolvă problema câinilor comunitari, dar probabil că nu o să ajungi niciodată acolo, iar gentrificarea la noi mai are cale lungă.

Online, a fost o luptă destul de seriosă între FOODA şi Lingura şi Strachina, însă până la urmă FOODA şi-a câştigat locul aici. Pe lângă faptul că au mâncare proastă, mai e şi scumpă. Am dat 29 de lei pe o porţie de pui cu sos de castraveţi şi smântână, plus o porţie de cartofi gratinaţi „desăvârşit" şi am regretat fiecare moment. Cartofii erau uleioşi, moi şi cu un gust uşor acru, deşi nu aveau vreun sos de lămâie, ci pur şi simplu erau un pic vechi. Puiul a fost aţos, cauciucat şi singurul mod în care puteai să în mesteci OK era dacă-l înecai în sos. Castraveţii au fost OK în schimb. Măcar atât. Sloganul lor este „Bucătărim cu imaginaţie" şi chiar aşa e. Îţi trebuie imaginaţie să maschezi carnea proastă cu diferite sosuri şi să vinzi mizeriile astea la preţuri destul de piperate. Măcar pe casoletă este scris numele bucătarului care ţi-a pregătit mâncarea, ca să ştii pe cine să înjuri.

Fiecare cartier are o şaormerie dubioasă la parterul unui bloc, dar norocul tău că există şi în centru destule pe care să le eviţi. Cum ar fi asta din poză, prin spate la Club A, dar şi toate celelalte pe care le găseşti pe drum înspre Spring Time. Acum vreo șase ani, când eram în facultate, existau cam trei şaormerii care se mândreau cu cea mai bună şaorma: Dristor, Genin şi Melissa. Între timp, toate s-au extins şi Dristor până la urmă s-a pişat pe celelalte două, care şi-au menţinut totuşi o clientelă fidelă. Dintre astea, cea mai proastă e…

Dacă şaormele din noul val – Calif şi Divan - aproape că au renunţat la sosuri, Genin au dus-o la cealaltă extremă, conştienţi că secretul şaormei este în cât mai multe sosuri care să ascundă gustul ăla de carne congelată. Aşa că au vreo şase sosuri speciale, două dintre ele pe bază de curry. I-am spus tipului să bage doar trei, dar până am ajuns la maşină deja mă murdărisem pe pantaloni. A fost o experienţă bizară, mai ales că nu mai mâncasem şaorma de cel puţin un an. Acelaşi gust de rahat, însă curry-ul ăla m-a forţat să arunc şaorma pe la jumătate. Ştiu că e tentant să te opreşti acolo după o noapte în Gaia, dar te rog nu face asta.

Aş menţiona aici şi şaormeria asta de la Gara de Nord, care arăta într-adevăr decrepită, însă aveau mâncare OK. Din păcate acum s-a închis, însă există o întreagă varietate de opţiuni pentru tine, dacă vrei să faci toxiinfecţie alimentară acolo.

La o aruncătură de băţ, înspre Victoriei/Romană, găseşti dubioşeniile din Piaţa Matache. Aici era un grătar de piaţă oldschool, unde îşi duceau veacul vreo doi beţivi, probabil din zonă. Mă bucur totuşi că nu mai aveau nimic de mâncat când am ajuns, pentru că pâinea aia şi restul ingredientelor ţinute în casolete lângă grătar păreau destul de dubioase, deşi, până la urmă, era frig afară şi n-avea ce să se strice. Grătarul însă, probabil nu mai fusese curăţat din vremuri de mult apuse, când pieţele chiar aveau o relevanţă pentru români şi cârnaţii polonezii erau prânzul oricărui beţiv.

De fiecare dată când am mâncat aici, am regretat experienţa amarnic. Locul arată drăguţ, însă mâncarea a fost mereu infectă. Prima oară am luat un burger cu textura de cauciuc şi gust de chiftea reîncăzită, iar apoi nişte penne cu pui şi sos carora le lipsea puiul. Recent, o prietenă mi-a spus că ea şi încă o persoană au făcut o mini-toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat ceva pui de acolo, aşa că m-am dus şi eu să verific.

Am ajuns cam târziu, aşa că au trebuit să îmi pună comanda la pachet. Mâncarea a fost fadă şi destul de proastă, însă nu atât de proastă pe cât ţineam minte. Bonus, am scăpat şi fără toxiinfecţie alimentară, dar tot rămâne un loc unde se mănâncă prost. Mai bine decât să mănânci la Journey - un rahat poleit frumos cu tot felul de chestii strălucitoare -, încearcă un loc care nu arată deloc idilic din exterior: Bistro Tormen, de pe Elisabeta. Sigur, n-au paste, tapas sau nu-știu-ce alte şmecherii, dar mâncarea e cam la fel de OK/proastă la gust, însă la juma' de preţ. Sau du-te la Primus, că-i aproape. Dar orice ai face, evită Journey.

Art Café este împinge-tava-ul pe unde ajungea lumea după o noapte în Twice. Acum e Kulturhouse-ul lângă şi autoservirea e în competiţie cu şaormeriile din zonă, dar se pare că a pierdut, pentru că e deschisă doar până la 12 noaptea. Locul e sărăcăcios, însă era destul de plin la ora prânzului, atât de oameni, cât şi de icoane. Clienţii păreau în mare parte muncitori; cam dubios, pentru că mâncarea nu era foarte ieftină.

Mi s-au cerut 18 lei pe o porţie de vită în sos şi cartofi prajiţi reci (am fost întrebat dacă îi vreau reîncălziţi la vreunul din cele șase microunde care tronau pe tejghea). Vita era exact cum mă aşteptam - tare, fără gust şi înecată în sos pentru a masca asta, dar cartofii erau destul de OK, deşi am găsit o bucată de folie de aluminiu prin ei.

Bucătaria arata cât de OK putea să arate o bucătarie cu o singura persoană care gătea la șase ochiuri. În schimb, hota nu avea filtre, motiv pentru care locul cam mirosea a mâncare. M-am hotărât că nu mai are rost să stau să mânânc pe acolo, aşa că mi-am luat meniul acasă. A fost singurul loc care mi-a dat un pic de indigestie, dar după două vizite scurte la toaletă totul a revenit la normal.

Situat în mijlocul parcului Cişmigiu, Monte Carlo este genul acela de loc care parcă nu s-a schimbat din vremea comunismului. Totul arată ca acum 30 de ani, la fel şi ospătarii. De îndată ce păşeşti înauntru, te simţi transpus în vremea aia sau cel puţin într-un hotel postdecembrist de la mare. Am fost de vreo patru ori la Monte Carlo şi mereu am văzut grupuleţe de moşi care-şi serveau berea de dimineaţă.

Preţurile sunt destul de mari, însă parcă ospătarii au devenit oleacă mai amabili. Acum îţi povestesc cu mândrie că au şi ei site şi un tur virtual foarte trippy. Îmi aduce aminte de adventure-urile point&click de pe la sfarşitul anilor '90 şi mă gândesc că ar merge făcut un joc din asta. Un point&click în care investighezi ce dracului s-a întâmplat cu locul ăsta de e părăsit mereu. Iar la sfârşit afli că răspunsul era foarte simplu: mâncarea e de căcat, decorul la fel şi singurul moment când merită să-i calci pragul e vara, când mai vezi o raţă subnutrită pe lac.

Am luat un Cordon Bleu (tipic românesc) şi cartofi ţărăneşti, pentru care a trebuit să dau cam 34 de lei. Destul de mult pentru ceva semipreparat cu o prezentare mediocră. Cartofii au fost OK, probabil pentru că aveau bacon. Orice e mai bun cu bacon. Dacă vrei şi altă bombă în Cişmigiu, poţi merge La Bibliotecă, un pic mai în nord.

Cercul Militar este un loc care arată extrem de opulent în interior. Clădire veche, camera înalte, candelabre, vibe-ul ăla de palat, dar în rest este ca Monte Carlo – o relicvă a comunismului (de stat, de data asta), cu bucătărie tradiţional românească (adica cordon bleu, caşcaval pane şi chestiile ălea furate de prin balcani – sarmale şi mici), pe care o găseşti şi în alte locuri.

Eu mi-am luat nişte clătite, că nu mai puteam să bag carne şi mi-au cam venit pe gât. Cel mai bine e să aştepţi vara, să bagi vreo patru beri la șapte lei la bord şi apoi să o tuleşti în Control.

Încet-încet, lumea face pasul către localuri mai bune, iar vestigiile comuniste (de stat sau private acum) şi bodegiile de gară devin din ce în ce mai puţine. Din păcate, şi multe locuri noi care se deschid sunt proaste pentru că suntem praf în tot ce ţine de domeniul alimentar: atât cei ce prepară mâncarea, cât şi cei care o consumă şi se îndoapă ca vitele. Până la urmă, nu am murit în experienţa asta şi doar mâncarea de la Art Café m-a supărat un pic la stomac. Însă peste tot mâncarea a fost departe de a fi bine. Şi asta e valabil pentru multe locuri din Bucureşti sau din România. Mâncarea e proastă. Nu e neapărat vina bucătarilor, cât mai mult vina patronilor, a consumatorilor care se complac şi a lipsei unei industrii de distribuţie dezvolatate.

Prin lipsa de carne şi legume bune produse la noi, singura opţiune rămâne importul, care e de multe ori destul de scump. Aşa că restaurantele cumpără chestii ieftine, le ţin pe stoc şi abia aşteaptă comanda ta pentru friptură bine făcută, ceva scârmâz cu multe sosuri sau orice poate masca gustul ăla de talpă în descompunere. Din punctual ăsta de vedere, eşti mult mai OK dacă mergi într-un restaurant vegetarian. Dacă îţi place genul ăsta de mâncare, pentru că va dura ceva până vei vedea vreun restaurant cu stea Michelin în România.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre mâncarea din România:
La cămin, orice pui în farfurie devine mâncare Mâncarea românească e ca atunci când un înger îţi urinează pe limbă Am mâncat burgeri 18 zile în cinstea Americii E sinistru să fii vegetariană la un Crăciun tradiţional românesc