Am vorbit cu o fostă sclavă sexuală a Statului Islamic

Când forțele ISIS au intrat în satul Nadiei Murad, din regiunea Sinjar, a fost începutul unor luni dureroase de violuri, abuz și captivitate pentru ea. În prezent, tânara yazidită face un lobby furibund pentru supraviețuirea poporului ei.

Nadia Murad avea doar 19 ani când satul ei din Sinjar, o regiune din nordul Irakului, a fost capturat de Statul Islamic. „Au ajuns pe trei august și liderul lor ne-a spus că, dacă ne convertim, putem supraviețui, dar nimeni nu s-a convertit," povestește ea.

„Pe 15 august, la 11 dimineața, oamenii din zonă au fost îndrumați spre școală, care avea două etaje. Au luat femeile, fetele și copiii și le-au dus la primul etaj, iar bărbații au rămas la parter. Am încercat să-i aducem și pe nepoți sus cu noi. I-au pus pe băieți să-și ridice mâinile. Dacă aveau păr la subraț, trebuiau să stea la parter, dacă nu aveau, puteau merge la etaj."

Murad, mama sa și surorile sale, alături de alte sute de femei și copii din satul Yazidi, au privit de la fereastră cum cei de la ISIS le măcelăreau bărbații și fiii. „Vedeam cum afară… îi împușcau și îi decapitau. Pe unii dintre ei îi duceau în autobuze."

„Așa au fost uciși șase dintre frații mei."

Când îi iei interviu lui Murad, îți dai seama imediat că înregistrezi declarația unor crime de război macabre. Traducătorii sunt, de multe ori, copleșiți de emoții și le vine greu să continue. Cei care vorbesc kurmanji, care este dialectul kurd nativ al lui Murad, fac parte, de obicei, din aceeași comunitatea yazidită care a fost decimată de Statul Islamic.

Pe trei august 2014, trupele kurde au părăsit Sinjar și „ne-au lăsat în voia sorții", după cum spune Oroub Bayazid, prințesa yazidită. În ultimii doi ani, soarta a dus la transformarea a aproximativ șase mii de oameni în sclavi, la execuția în masă a mii de bărbați și o campanie extinsă de violuri și trafic de carne vie. Conform unui raport ONU pe drepturile omului, din martie 2015, aceste acțiuni constituie un genocid împotriva comunității yazidite.

Murad a fost una dintre miile de femei ținute captive ca sclave sexuale de către jihadiști. În prezent, trăiește în Germania și a vorbit în fața Consiliului de Securitate al ONU despre tortura și abuzurile pe care le-a suferit cât timp a fost prizonieră ISIS. În ianuarie, aceasta a fost nominalizată la premiul Nobel pentru Pace datorită efortului depus pentru a atrage atenția asupra suferințelor îndurate de comunitatea yazidită.

Înainte ca ISIS să invadeze Kocho, Murad locuia într-o casă mare din sat, împreună cu mama sa și cei 12 frați și surori. Tatăl său murise în 2003. „Când eram mică, am fost foarte săraci. Traiul nostru s-a îmbunătățit când frații mei s-au apucat de muncă. După aceea am avut o curte mare în spatele casei, dintre care jumătate era pentru noi și jumătate era pentru animalele noastre", își amintește aceasta.

Murad a făcut o pauză de un an de la școală între gimnaziu și liceu, pentru că mama sa nu a vrut să o lase să călătorească singură într-un sat din apropiere în care se afla liceul. Un an mai târziu, s-a deschis o școală cu ciclu liceal și în Kocho, unde Murad a urmat cursuri până la vârsta de 19 ani, când a ajuns în clasa a noua. „Istoria era ora mea preferată. Aveam o memorie tare bună și rețineam ușor lucrurile pe care le citeam. Acum, însă, memoria mea nu mai este ce a fost, au început să mi se încurce amintirile în cap."

Ultima amintire pe care o are cu mama sa este de când se aflau în clădirea vechii sale școli. „Nu mai știu nimic de ea și nici de celelalte 80 de femei mai bătrâne, de când i-au ucis pe bărbați și ne-au separat." Screensaver-ul de pe telefonul său – de care nu pare să se despartă niciodată – este o fotografie cu mama sa, îmbrăcată festiv pentru o sărbătoare yazidită.

„După eliberarea Sinjarului, s-a găsit o groapă comună cu 80 de femei, însă nu a fost niciodată investigat cazul. Deci, nu putem ști cu siguranță dacă ea a fost una dintre acele femei." Până acum, un grup de anchetatori format din yazidiți din diaspora și susținătorii lor au reușit să investigheze 19 din 35 de astfel de gropi comune. Se estimează că numai 1 500 din cele șase mii de cadavre au fost identificate sau conservate în mod corespunzător.

Am cunoscut-o pe Murad anul trecut, în luna iulie, după ce a reușit să scape de cei care o țineau captivă în Mosul. A ajuns în Marea Britanie împreună cu alte două foste prizoniere și cu fostul prim-minisru irakian Ameena Hasan Saeed, care au ajutat-o să evadeze din Statul Islamic. Aceasta a făcut o declarație anonimă în care a descris, în detaliu, cum a fost abuzată și vândută soldaților ISIS. A îndurat opt luni de viață în captivitate și 13 stăpâni diferiți care au ținut-o închisă, înfometată și dezorientată.

Tot atunci mi-a arătat cicatrici provenite de la oamenii care luptau pentru comandantul Salman, primul ei stăpân. Aceștia și-au stins țigările pe pielea ei. După prima ei încercare dezastruoasă de evadare, Salman și-a pus oamenii să o violeze în grup. „Găsisem o fereastră mică așa că m-am cățărat și am sărit de la etajul doi, dar una dintre gărzile lui Salman m-a găsit și m-a dus la el. Puteam să mor de la săritura aceea, iar după aceea îmi doream să fi murit."

Murad a evadat când ultimul său stăpân, un șofer de autobuz ISIS, a plecat să îi cumpere o abaya [pelerină] ca să poată călători alături de el, la casa sa din afara orașului Mosul. Murad s-a folosit de această oportunitate ca să fugă. A bătut la toate ușile până ce a reușit să găsească o familie care a primit-o în casă. Aceștia au adăpostit-o timp de două săptămâni și au ajutat-o să treacă punctele de control și să părăsească regiunea. Apoi, a reușit să treacă de granițele teritoriului controlat de ISIS cu feribotul și a ajuns în Tel Afar, în nord-vestul Irakului, unde s-a întâlnit cu fratele său.

După fuga sa, Murad a locuit într-una dintre numeroasele tabere de refugiați supraaglomerate de lângă Duhok, Kurdistan. Cu ajutorul unui program de cote de imigrație derulat de guvernul federal al landului Baden-Wutenberg din Germania, a obținut, în septembrie anul trecut, o viză rezidențială germană. În prezent, locuiește împreună cu una dintre surorile sale într-o casă confortabilă dintr-o locație secretă din Stuttgart. Programul include și terapie voluntară post-traumatică pentru foștii prizonieri, dar Murad s-a lăsat după doar două ședințe.

„Nu mă va ajuta nici pe mine, nici pe familia mea, să vorbesc singură într-o cameră", explică ea. „Cealaltă soră a mea și cei trei frați încă în viață au rămas în tabăra de refugiați. Condițiile de acolo sunt la fel de rele ca atunci când am plecat – mâncare uscată și stricată, apă insuficientă, fără electricitate. Patru dintre nevestele fraților mei, împreună cu copiii lor, sunt încă în teritoriul controlat de ISIS. Nu se va schimba cu nimic asta dacă vorbesc c-un terapeut."

În schimb, călătorește de trei luni cu Murad Ismael, care este co-fondatoarea și directorul organizației Yazda, ca să-și spună povestea în fața liderilor politici și să atragă susținerea lor. Datorită acestui lucru a devenit purtătorul de cuvânt pentru genocidul din Yazidi și o figură importantă în mișcarea care cere eliberarea celor aproximativ 3 500 de femei și copii care încă trăiesc ca sclavi sub controlul steagului negru al celor de la ISIS.

Săptămâna trecută am acompaniat-o în Westminster unde și-a spus povestea în fața unui grup de parlamentari șocați și înlăcrimați. „Am decis să vorbesc public despre acest lucru, pentru că doresc să îmi spun povestea și să informez asupra situației în care se află toate femeile care sunt încă în mâinile mebrilor ISIS", continuă Murad. „Mi s-a întâmplat acest lucru. Am fost supusă acestor atrocități și, oriunde mă duc, oamenii îmi simpatizează cauza, dar nu există niciun fel de tentative de eliberare sau vreun alt fel de progres."

„A devenit faimoasă și oamenii de pretutindeni o susțin", spune Maher Nawaf, un activist Yazda din Marea Britanie, „a trecut prin atâtea încercări anul acesta, la fel ca noi toți din comunitatea yazidită. Nu știu cum poate să fie atât de puternică, dar se află în inimile noastre și suntem incredibil de mândri de ea."

Murad a devenit chiar un fel de erou popular astfel încât putem găsi fan art cu ea pe internet și sub formă de grafitti în mai multe locuri din Irak. Sute de mii de oameni au urmărit clipuri virale cu discursul său din fața Consiliului de Securitate ONU. În comunitatea yazidită, mulți simt că ea a trecut prin toate dimensiunile traumelor suferite de această minoritate religioasă.

„Nepotul său – mi-a arătat o fotografie cu el – are opt ani", spune Nawaf. „ISIS i-au spălat creierul în taberele lor, unde ne manipulează copiii. Amenința că își va ucide propriul tată. El a trecut prin tot ceea ce am trecut și noi: mama și frații lui au fost omorâți, cumnatele lui bsunt încă prizoniere, iar băieții din familia sa au fost răpiți de ISIS și au fost antrenați să devină criminali."

În ciuda faptului că activiștii yazidiți oferă informații detaliate asupra locației în care se află mai mulți ostatici, cu care încă țin legătura uneori pe net sau pe mobil, nu a existat niciun fel de tentativă de eliberare din partea forțelor internaționale, ale trupelor irakiene sau peshmerga.

În acest context, activiștii și-au creat propriile rețele formate din șoferi de feribot sub acoperire, care își asumă riscuri mari pentru a trimite femei și copii cu barca în afara teritoriilor controlate de ISIS și ale căror servicii nu sunt deloc ieftine. Este puțin probabil că nepotul spălat pe creier a lui Murad va fi ajutat să scape, însă aceasta insistă că sunt multe alte rude mai îndepărtate și alți membri ai comunității care ar putea fi salvați.

Imaginile sfâșietoare ale celor din captivitate, trimise de către soldații ISIS către familiile acestora pentru a le dovedi că sunt încă în viață, o fac să continue. „Mi-a fost arătată ieri fotografia unei fete de 13 ani", a spus aceasta în discursul către parlamentari, „pe care o îmbrăcaseră într-un fel în care îi era arătată sexualitatea."

„O iau ușor", îmi spunea ziua următoare, când mâncăm un kebab în centrul Londrei, iar ea dădea scroll pe telefon printre pozele celor dragi care se află în captivitate. Spunea că îi place să își scrie discursurile în timp ce se relaxează cu echipa Yazda, dar mi-a mărturisit că încă îi vine greu să își găsească cuvintele cu care să descrie prin ce a trecut. Chicotim la gama largă de desene care îi sunt dedicate.

„Mă simt foarte bătrână acum. Am 21 de ani… da, știu că sunt tânără. Dar simt că fiecare bucată din mine s-a schimbat în mâinile lor. Fiecare fir de păr, fiecare parte a corpului mi-a îmbătrânit. M-au secat de viață prin ceea ce mi-au făcut, iar acum sunt cu totul și cu totul schimbată. Nu mi-am imaginat niciodată că astfel de lucruri se pot întâmpla și nu prea pot să le descriu într-un fel în care să le înțelegi în totalitate."

Acum este nominalizată la Premiul Nobel împreună cu Papa Francisc, echipa de ciclism afgană și economista de dezvoltare sustenabilă, Herman Daly. Nu este chiar în stadiul în care se poate închipui câștigătoare, dar vorbește grațios de nominalizare și zâmbește sfios când o felicit pentru reușită.

„Am multă susținere din toată lumea. Și știu că, pentru mulți oameni, să fii nominalizat la un Premiu Nobel este extraordinar. Și, desigur, știu că această nominalizare este folositoare în scopul meu de a obține eliberarea celor aflați în captivitate. Însă, dacă o să câștig Nobelul, o să îl primesc cu inima frântă."

Traducere de Alex Țibu

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre violuri:
Cum era viața româncelor în Evul Mediu, între bătăi, urzeli și violuri
Între două violuri și un furt de porci beți: interviu cu un polițist din satul Vaslui
Germania a avut o cultură a violului cu mult înainte de agresarea femeilor din Koln