De când cu 50 shades of grey, BDSM-ul a ajuns mainstream. Nu ăla real, ci ăla din fanteziile gâsculițelor naive, care au impresia că, dacă iubitul le controlează telefonul și le ordonează cum să se îmbrace și când să vorbească, ca unor sclave, e dragoste și BDSM. Apar și articole de păreriști salvatori, gen: Scrisoarea unui psihiatru către tineri despre filmul Fifty shades… - în care se confundă violența domestică cu un joc sexual și se termină apoteotic cu: „Nu te lăsa manipulat!". Dramă, nu vrăjeală. Eu nu cunosc fenomenul din auzite. După șapte ani de practică sado-maso, nu am ajuns la nicio concluzie definitivă, în schimb m-am distrat maxim.

Am descoperit jocul în Berlin, unde am ajuns fugind de o depresie existențială made in Romania. În țară mă chinuiam să am o viață normală, să fiu normală. Nu știu de ce. Poate pentru că așa mi s-a spus și eu am crezut. Eram angajată într-o corporație care mă exploata pe bani puțini. Un fel de sado-maso în care doar ei se distrau. Ca să compensez, dădeam petreceri cu drogați în apartamentele lor de lux, pe care le aveam în grijă când erau plecați în Haifa. Eram omul lor de încredere. Pe de altă parte, mă aflam într-o relație vanilla cu un tip care mă înșela fără să-mi spună. Prietenii mi se păreau odioși. Aveam senzația că toți vor să mă fută. Maică-mea cerea prea multă atenție. Mă urmărea peste tot și genul ăsta de control abuziv și fără acordul meu mă enerva cumplit. Pe scurt trăiam o depresie. Aveam totul, dar nimic. Așa că am decis să rup brusc toate poveștile fatidice și să plec undeva singură. Fără destinație.

Absolut întâmplător am ajuns în Berlin. Orașul m-a iubit din prima zi. Mi-am găsit repede o chirie ieftină și foarte spațioasă și un iubit frumos, dar un pic nebun, care locuia la un etaj mai jos. Cu el am experimentat pentru prima dată altfel de relație, după câteva luni de flirt și tatonări. La început ne jucam de-a animalele. Pur și simplu. Inocent și uneori nu prea. Exista atracție și s-a creat automat o legătură puternică. Mă simțeam în elementul meu. Liberă. Făceam muzică împreună, găteam, descopeream locuri noi în Berlin, inventam performance-uri pe la petreceri care secvențial includeau și sex.

Uneori ne filmam: beți, drogați, machiați, tembeli. Lui îi plăcea să se îmbrace în rochii, să poarte mărgele și accesorii de tot felul. Arăta fantastic când se împopoțona. Uneori eram geloasă. Atrăgea atenția mai mult decât mine. Își accepta feminitatea și, mai mult decât atât, se juca cu ea. Nu falsificam niciodată intențiile. Făceam ce simțeam și cum simțeam (atunci când era vorba doar de noi) fără să ne mai gândim, să analizăm sau să ne judecăm. Și asta cred că a fost cel mai important. Am ajuns în scurt timp membri ai comunității BDSM din Berlin, una dintre cele mai mari din Europa.

În fiecare lună mergeam la petrecerile lor, unde jucam de fiecare dată un alt role-play. Uneori el era stăpânul și eu animalul de companie. Era foarte important pentru el ca jocul să respecte câteva reguli. Cele mai importante erau: consensul și în siguranță. Stabileam de comun acord jocul și tipul de pedepse (bice, ace sau cârlige). Asta era baza. Restul era imporvizație și adrenalină. Era important să fiu de acord să joc rolul de pisică sau de câine. Să mă simt confortabil cu asta, să descopăr animalul din mine. Exista și o perioadă de dresaj, în care stăpânul mă învăța câteva comenzi de bază: să stau la comandă, să merg, să mănânc de pe jos (fără mâini), să dorm la locul meu (pe jos sau la picioarele lui), să merg la pas când mă plimb și să-l deschid la prohab cu gura.

Bineînțeles că puteam să-i pasez mingea când aveam chef sau alte jocuri cretine de animal, care se transformau în scene delirante. Făceam asta doar ca să ne amuzăm. Nu luam în serios rolurile. Mi-am dat seama că puteam să-l manipulez afectiv și fără cuvinte, dacă eram suficient de expresivă. Rolul submisivului în principiu este să se supună, dar nu tot timpul. Are un rol mai anarhic, de clovn. Oricând se poate revolta. Pe scurt, când nu te supui, o faci pentru că vrei ceva foarte mult: să-ți distrezi stăpânul sau să-l enervezi. Rezultatul va fi invariabil: un futai strașnic!

Nimic nu se compară cu adrenalina pe care ți-o dau bicele pe spate în timp ce stai capră sau când stăpânul tău te supune în locuri publice, riscante.

Mi-a făcut asta odată. Era noapte. Mi-a strâns mâinile la spate, m-a întors cu fața către un semafor, mi-a ridicat fustița și m-a atins foarte delicat cu două degete. Știa exact unde. Avea control și răbdare și-i plăcea să-mi simtă fiecare vibrație. Aș fi fost în stare de orice. Îmi tremurau picioarele de emoție, dar a fost doar un teasing scurt până la culoarea verde. A prelungit momentul într-un bar, unde nu s-a atins de mine. Stătea în fața mea, bea shoturi și povestea chestii din alt film. Nu-mi venea să cred că se detașase atât de repede. Mie-mi fierbea capul și-mi pulsa pizda în continuare.

Nu auzeam nimic. Visam cu ochii deschiși și-mi făceam scenarii. Mă ținea în tensiune, deși era relaxat. Era un rebel. Făcuse doctoratul în filosofie politică la Paris, dar studiase muzica, artele în Berlin. Mereu complotam ceva cu iz politic, filosofam, visam și apoi ne-o trăgeam. Când am ajuns acasă, am reintrat în scenariu. Eram femeia din casă. Mi-am luat șorțul și am început să pregătesc ceva. Înainte de cină, m-a legat și m-a suspendat un pic deasupra patului. Voia să mi-o tragă într-un leagăn improvizat. Mi-a înroșit fundul cu cateva palme sănătoase și când să se întâmple, am oprit jocul. Am spus: FISH! (my safe word).

Surprinzător, acest joc Dominant/Submissive devine și mai plăcut când există multe reguli. Contractele sunt delicioase. Perioada este limitată, iar dead-line-urile fac minuni. Jocul poate dura o săptămână sau cât se convine de comun acord. Mi se pare romantic când cineva îți acordă atenție și exclusivitate pe o perioadă limitată. E excitant să știi că cineva se gândeste la noi scenarii și metode de a te aborda pentru a-ți îndeplini fanteziile. „Înșelatul" poate deveni o regulă cu o persoană care te poate iubi, respecta și aprecia mai mult decât ți-ai putea imagina. E adevărat că uneori legătura devine extrem de puternică, pasională sau obsesivă, dar mai bine riști să trăiești ceva autentic, de care îți vei aminti poate toată viața, decât să cauți ceva neutru și sigur.

Odată am mers în club îmbrăcați free style: tricouri găurite, arse, pene, colanți, face painting de câine (eu) și o sforicică la gât aurie. Mă ținea în lesă și mă făcea să mă simt cea mai fericită femeie din lume. Când a mers la bar, m-a legat de un stâlp din apropiere. Eu am luat poziție de repaus. Puteam oricând să fug cu altcineva. Cu fața mea de copil abandonat atrăgeam atenția multor bărbați. Nemții sunt foarte frumoși, înalți, sexy și manierați. Își cereau voie pentru orice: „Can I lick you pussy?", m-a întrebat unul cât stăteam în așteptare. Aș fi vrut, dar pentru că știam că pot, l-am refuzat. Mi se parea cool să nu mă poată atinge nimeni decât EL.

M-am mulțumit să privesc în schimb cum două dominatrix îl torturau pe unu' cu mască de oțel și gag. E bila aia pe care dacă ți-o pun în gură, s-a terminat cu libertatea ta de exprimare. Fără safe word. În caz că nu știi, safe word se zice la cuvântul de siguranță ales de către sclav, cu care poate opri oricând jocul. Nu se discută, nu se negociază. Nu prea se folosește decât când s-a ajuns la o limită psihologică sau fizică extremă sau la un grad de disconfort. Este foarte important să nu-l folosești aiurea. Să nu strici un moment bun, doar pentru că poți. Când nu există safe word, înseamnă că ești extrem sau că ești îndrăgostit în felul ăla în care-ți abandonezi cu adevărat voința. În cazul tipului din club, era doar ceva extrem de nebunesc și de curajos. A acceptat absolut orice: ceară fierbinte, bice, ace, taieturi, electro-socuri, urină. Am avut senzația că a leșinat la un moment dat. N-a mai scos niciun sunet.

Mie îmi plăcea să simt că aparțin cuiva care nu-mi dă ce vreau. Cuiva care creează așteptare, dorință. De multe ori eram controlată de la distanță. Când ieșeam cu fetele, uneori aveam misiuni. Să-i comunic despre bărbații care mă atrăgeau, eventual să-i trimit poze. El decidea, în funcție de inspirație, ce să fac. Odată mi-a poruncit să flirtez cu primul bărbat care-mi iese în cale, să-l masturbez la baie, să-și dea drumul pe rochița mea și apoi să vin acasă. Evident că trebuia să-l plac pe respectivul. Era un joc hedonist. Acasă mă aștepta EL, care m-a dezbrăcat și mi-a gustat rochița, apoi m-a împins pe pat și m-a lins în pizdă cu poftă. Am făcut ce trebuia și era mândru de mine. Îmi recompensa ascultarea. Era generos. Îmi arăta mereu ce simte. După care m-a spălat și mi-a dat de mâncare.

Genul ăsta de relație mi s-a părut atât de vie. Nu jucam roluri ipocrite, cum joacă cuplurile plictisite după 2-3 ani de relație, care ajung inevitabil la acel „înșelat", unde te bucuri doar tu și ții pentru tine, apoi te simți ireversibil vinovat, ca apoi să strici tot ce-ai construit în timp. N-am să înțeleg niciodată genul ăsta de acțiune. E foarte simplu să vorbești despre ceea ce simți și să faci propuneri poate chiar de la început. Îmi vine să râd acum.

Am dat peste unul ca mine, în București, care mi-a propus din start să ne înșelăm, dacă el se va îndrăgosti, dacă vom avea o relație, dacă… dacă. Numai condiționări. Mă enerva teribil, dar mă și atrăgea ideea. Când ne-am văzut prima dată, consumasem deja toate scenariile, îl înșelasem ca nimeni alta, divorțasem, ne reîmpăcasem, l-am futut în cur. Din păcate, pentru că verbalizasem prea mult virtual, când ne-am văzut prima dată, n-am mai putut vorbi. Nu se lega nimic, deși exista o legătură energetică foarte puternică, însă lipsită de substanță. Nu toate relațiile sunt așa și nici eu nu sunt la fel în toate relațiile. La fel de bine cum am fost supusă, am fost și stăpână. Poate vă povestesc data viitoare mai detaliat.