Vreau să lucrez la Antena 3 de când mă știu. Sunt o fire competitivă, care-și dorește să fie întotdeauna printre cei mai buni. Iar în presă, liderii de audiență sunt Antena 3. D-aia zic că vreau să lucrez la ei.

Din păcate, viața nu a fost mereu corectă cu mine. Am lucrat în multe locuri în presa românească, printre cei mari, dar niciodată cu giganții. N-a fost să fie: Antenele n-au avut nevoie de mine.

În toți anii ăștia, m-am gândit mult la locul ăla. Cum arată el, cum sunt oamenii de acolo. Ba chiar am încercat să-mi fac prieteni acolo, doar-doar mă cheamă pe la ei, într-o zi, să intru și să văd cum arată totul. N-am reușit.

Ieri, visul mi-a fost îndeplinit. Antena are probleme, din nou: nenorociții rămași din regimul dictatorial Băsescu vor să închidă postul! Ziariștii de la Antena 3 au procedat corect: au dat cu ei, corupții, de pereți. Ieri, la emisiunea 100 de minute au venit toți ziariștii mari din România: Mihai Gâdea, Mircea Badea, Adrian Ursu, Radu Tudor. I-am ascultat. Toți aveau dreptate.

Dar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult au fost legăturile în direct către Dana Grecu. Doamna de fier a presei românești s-a plimbat prin redacția Antenei 3, într-o încercare disperată de a sensibiliza ANAF-ul și a le transmite că oricine crede că o redacție poate fi mutată în cinci zile e un bou. Așa mi-am văzut visul transformat în realitate. Am văzut cum arată Antena 3. Pe dinăuntru.

Dana Grecu intră în forță. Primele minute sunt foarte orale, cu mai puțină acțiune propriu-zisă. După principiul radiourilor comerciale din România, în care nu contează ce spui, cât timp spui mult, umpli minute, Dana Grecu izbește telespectatorii cu un intro uriaș, însoțit de gesturi ample din mâini. Toată desfășurarea astea de forțe este creată pentru a susține o idee: nu ne putem muta în cinci zile.

În spate se pot vedea câteva plasme suspendate. Oamenii de la Antene lucrează în hale corporatiste, cum se-ntâmplă pe la majoritatea instituțiilor de presă cu mai mult de 20 de angajați. Ce mi-a plăcut au fost chiar oamenii, angajații: majoritatea dintre ei se făceau că muncesc. Chestia asta m-a mai liniștit. Deci e ca peste tot în presă.

Fetele își mai aruncă părul pe spate, ca să fie frumoase, unele se mai uită la televizoare sau mai vorbesc cu colegii de lângă. Am mai remarcat un tip care e îmbrăcat la sacou, ceea ce m-a pus pe gânduri: UNDE MERGE PRESA DIN ROMÂNIA, CÂND ANGAJAȚII VIN LA SERVICIU ÎN SACOU?

Însă atingerea de geniu din hala asta e steagul României. Îl vezi, e mic, în fundal, agățat cumva între plasmele alea uriașe. Tronează deasupra angajaților. Cum o fi să lucrezi lângă steagul țării tale? Zi de zi? Mă uit fascinat la el, la culoarea galbenă din mijloc, plasată lângă blondul auriu din părul Danei Grecu. Simt cum mi se face pielea de găină.

Dana se întoarce și anunță că sunt sute de colegi care lucrează acolo. „Sute de colegi!‟, repetă ea, la granița cu isteria. „Enorm, Dana‟, mă surprind, urlând către televizor. Parcă mă aude. Vrea să-și susțină punctul de vedere, cumva. Se-ndreaptă spre primul calculator ieșit în cale, ca să explice cât de greu va fi să muți sute de computere în numai cinci zile. Calculatorul e pe modul screen saver. Dana îl aprinde cu o mișcăre măiastră, semn că este o bună profesionistă. Întotdeauna e bine să lucrezi alături de profesioniști adevărați, de oameni de la care ai ce să-nveți.

Între timp, observ că sacoul tipului are și petice la coate. Peticele sunt maro, o culoare care se potrivește perfect cu nuanța sacoului. E mișto de tot. Mă întreb de unde l-a cumpărat și cât o fi. Din păcate, Dana Grecu îl acoperă și sunt nevoit să privesc doar la mișcările ei din mâini și la repetițiile ei verbale. Mă gândesc că aș vrea să lucrez alături de colegi care cred în cochetărie, așa, în general.

„Haideți să vă arăt un pic în redacție‟, zice Dana Grecu, și inima-mi zvâcnește de emoție. O să văd, în sfârșit, unde lucrează oamenii ăștia. Sunt distras puțin de faptul că vocea Danei se aude cu ecou, semn că televizoarele din redacție sunt pornite tot pe Antena 3.

Dana îmi prezintă redacția. Închid ochii și parcă simt că vorbește direct cu mine, îmi prezintă locul unde o să muncesc: „Uite, urmează desk-ul, secția Corespondeți, secția Eveniment‟. Sunt în reverie.

Apoi Dana intră într-un birou, unde spune că a mai intrat o dată, dar că mai intră încă o dată, dacă vreau eu așa. Sincer, îmi e indiferent, dar, na, dacă tot a ajuns până acolo, zic să intre. „Apune soarele frumos în acest birou‟, spune Dana Grecu. „Aici intru să fac pozele pe care le postez pe Facebook‟, completează ea. Și are dreptate. Apusul soarelui de acolo te lasă fără cuvinte.

Din păcate, operatorul panoramează puțin camera, suficient cât să văd fețele dezaprobatoare ale angajaților. Nu știu de ce a fost nevoie de asta, sincer. Au stricat totul.

„Mii de metri de căblăraie‟, o aud pe Dana Grecu și sunt impresionat. Mii de metri. Trece pe lângă un dozator de apă. E d-ăla nasol, fără butoi deasupra. Am avut așa ceva, pe vremea când lucram la Adevărul. Ei spuneau că bagă apă filtrată, dar mințeau. Cu toții știam că mint. Era apă de la chiuvetă.

Dozatorul ăsta de la Antena a fost un punct în minus.

Dana trece printre rândurile de scaune și oftează prelung. Intră într-o cameră unde lucrează doi nefericiți. Stau spate-n spate și montează. E ceva trist acolo, așa mi s-a părut. Despre ce vorbesc oamenii ăștia toată ziua? Cum e să stai închis acolo, în timp ce auzi zumzetul redacției, de afară?

Din fericire, Dana se întoarce lângă tipul în sacou. Apuc să-l mai admir puțin. În plus, următoarea oprire are loc în „creierul Antenelor‟, unde văd, în sfârșit, doi oameni, un el și o ea, în timp ce zâmbesc. Din păcate, nu mă pot bucura până la sfârșit. Dana o caracterizează pe Simona Gherghe ca fiind „un ziarist agreabil‟. Mă fac că n-am auzit nimic. Nu vreau să-mi pierd visul dintr-o prostie.

Intrăm în Master Control Room. „Aici e un ventilator foarte mare, căci practic nu trebuie să se-ncingă‟, spune Dana Grecu, în timp ce vocea-i e acoperită de sunetul care provine de la jetul de aer al aparatului. Locul ăsta o face pe Dana să devine emotivă:

Prezentatoarea aproape că urlă. E un moment foarte intens. Simt și eu frica. Starea asta e accentuată și de aparatul de aer condiționat din spatele ei, pe care scrie „Mor‟. O iau ca pe un semn, normal.

Din fericire, momentul ăsta durează puțin. Dana Grecu se mută în regia Observatorului de la Antena 1. Văd cărți poștale prinse pe pereți. Mă gândesc la oamenii care muncesc acolo, cum privesc la pozele astea și se visează prin nu știu ce paradis tropical. Mă emoționez, din nou.

Dana Grecu iese pe hol și intră în camera unde vin invitații la emisiunile grozave, pe care le poți vedea pe Antena 3, în fiecare zi. „Profesorul Șerbănescu!‟, strigă Dana, fericită, către profesorul Ilie Șerbănescu.

Cei doi se pupă pe obraji. În fundal, se mai văd câțiva invitați, care se mișcă lent, aproape în cercuri, prin cameră. În jurul lor, pe toți pereții, sunt postere ale starurilor postului. Într-o bună zi, am să ajung și eu acolo. Și dacă va fi ultimul lucru pe care îl voi face, tot îl fac. Promit.

Voi fi invitat acolo. Am să mă plimb și eu prin camera aia. Voi atinge posterul cu Gâdea. Voi fi chemat, mai întâi la machiaj, apoi în emisie. Voi auzi: „Cinci, patru, trei, doi, unu, emisie!‟. Apoi, voi deschide ochii fericit. Am să vorbesc. Am să fiu critic, acid, așa cum trebuie să fie un invitat adevărat. Ziua aia va veni. Curând.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte texte despre Antena 3:
Fă cunoștință cu avocatul Antena 3, care a făcut mișto de Julio Iglesias, Jr.
Ce să fac cu maică-mea? Pentru ea Antena 3 este Europa Liberă
Ce s-a văzut din filmul cu consiliera lui Oprescu și toată lumea se face că nu înțelege