Melodia lui Cedry2k bazată pe versurile comandantului legionar Radu Gyr

Zilele astea, toată lumea era ofticată că s-a anunțat un concert al rapperului reconvertit creștin-ortodox Cedry2k, în Club Control. Problema principală nu e că hipsterilor nu le place rapul vechi, ci faptul că un album mai vechi al lui Cedry2k,Sfinții Închisorilor,era dedicat deținuților politici creștini, dar și legionarilor care au făcut pușcărie politică sub comuniști.

Pe lângă asta, oamenii se iau de versurile din melodii d-ale lui de pe alte albume destul de homofobe și agresive, precum: „Fac presiuni pe clerici şi ne recomandă să primim poponarii în Biserici", care nu prea se pupă cu imaginea tolerantă a clubului. Clubul s-a dezis de versuri și de artist și evenimentul s-a mutat până la urmă în Club A.

Am văzut același val de ultragiere versus comentarii homofobe când rapperul Cheloo a insultat un travestit la X Factor, iar Antena 1 a dat asta pe post, ca să facă scandal. De la un punct încolo, radicalizarea asta, și de o parte și de alta, nu face decât să ducă la ură reală în societate. Ca să înțelegi mai bine cum stă treaba cu muzica de extremă dreapta românească și de ce nu o să dispară prea curând, am adunat tot ce trebuie să știi despre ea.

Rapul românesc s-a născut în zonele urbane marginale ale Bucureștiului, dar nu în ghetouri, cum s-a întâmplat la americani, ci la majoritarii care fac parte din ceea ce snobii ar numi lower middle class. Poți să zici că e o muzică dură, făcută de oameni care nu cresc în condiții ok, dar nu poți să zici că se compară cu minoritarii din pătura cea mai săracă a societății, care sunt ținta multora dintre melodii. Deci o muzică de albi, după cum voia să arate la un moment dat Cheloo prin tricoul său cu „white and proud".

Băiețeala din cultura hip hop românească a încercat mereu să mimeze discursul din lumea interlopă, cu smardoi, șmecheri și fraieri, ca să-ți dea senzația de duritate, cam la fel cum fac gangsta rapperii afro-americani sau maneliștii. În discursul ăla, trebuie să faci orice ca să-ți afirmi masculinitatea constant. Adică să spui că femeile-s curve, să vorbești despre cum îi faci praf pe toți și să râzi de orice alt purtător de penis că e homosexual. E cam la fel cum în serialul Narcos, bazat pe stenogramele agenților antidrog americani, toți traficanții columbieni își zic „poponar" unul altuia, în glumă.

Așa că, înainte să începi să le ții morală ălora de la Control, caută pe Google rapperul tău român favorit, sau ăla pe care-l ascultai în liceu sau generală, alături de cuvinte precum „poponar", „homosexual", „târfe" sau „țigan", ca să vezi cât homofobe, sexiste și rasiste erau versurile.

Uite câțiva, de exemplu: Kazi Ploae („Eşti un poponar scârbos ca Travolta"), Spike („Deci teoretic tu ești un poponar infect"), BUG Mafia („O să-i spui la nevastă că acum eşti poponar"), Dacian („Cocalar, poponar, armăsar mai rar"). E adevărat, la ăștia apare doar câte o mențiune într-o enumerare. Mai sunt și cazuri extreme de creștinopatie, cum e Dragonu AK 47 care face melodii întregi despre cum o să ardă toți homosexualii, lesbienele și transexualii în Iad.

Nici rapperii străini de modă veche nu se dezic de genul ăsta de limbaj. De exemplu, Eminem e acuzat constant de homofobie, pe care o neagă fix cu scuza de mai sus: că-n limbajul de cartier „poponar" e un fel de-a zice „fraier" și el s-a obișnuit așa. De-asta nu prea-l mai ascultă decât oamenii care, la fel ca el, au rămas mental la nivelul ăla de puștan teribilist de 14-16 ani.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulți artiști rap și hip hop internaționali s-au dezis de genul ăsta de limbaj, c-au văzut că nu mai e ok să promovezi ura. La noi mulți n-au depășit faza aia de după blocurile gri, din anii '90.

Dap, așa suna rock-ul industrial extremist de la noi

În rest, stai liniștit, că naționalismul și fascismul nu se rezumă doar la rap. Mișcările de extremă dreapta din jurul lumii mereu au avut un anumit tip de rock asociat lor, care-și zicea rock militar sau chiar rock nazist.

La noi, mișcările astea fasciste legate de cultura rock erau un lucru specific copiilor teribiliști în anii '90 și se bazau strict pe ura românilor față de etnia romă. Pe la 13 ani, și eu mă băgasem în ceva de genul ăsta printr-un chat de pe mIRC. Fusesem jefuit în drum spre școală de doi romi, așa că hotărâsem, cu mentalitatea idioată de atunci, că toată etnia era de vină. M-am și văzut o dată cu grupul ăla de copii supărați neonaziști, în Springtime-ul din Victoriei. Am mâncat pizza, am făcut schimb de muzică străină și am vorbit despre cum etnia romă era plaga României, că nu știam cum altfel să ne vărsăm frustrarea că nu era păzită curtea școlii sau că nici autoritățile, nici părinții nu ne luau în seamă plângerile.

Îmi imaginez că era la fel de penibil cum sunt ședințele Noua Dreaptă în zilele noastre. Pe la 14-15 ani, deja îmi trecuse faza asta, cum trec majoritatea peste faza emo. Realizasem că era stupid să dai vina pe o etnie întreagă pentru propriile tale frustrări și slăbiciuni.

Nici nu știam în perioada aia, dar exista un curent local de rock extremist prin București, iar cel mai celebru exponent al mișcării era Liviu Hoisan. Tipul e cunoscut ca inventatorul thrash metal-ului în România prin trupa Tectonic (inițial Teutonic), dar și pentru ceea ce numea el rock industrial marțial sau militar în trupa Comandorul Hoisan. Comandorul avea de toate: geci de piele, simboluri ale gărzii de fier, videoclipuri cu el cu mască de gaze și versuri în germană care spuneau chestii de genul „Puterea, rasa ariană, lovitura albilor lumii".

Apropo, tipul nu era tratat ca un marginal pe vremea aia. A avut concerte prin cluburi bucureștene studențești neboicotat de nimeni timp de vreo 15 ani. În 2012, puteai să-l prinzi în Club A sau în The Bluzz și nu protesta nici dracul, chit că erau destui tineri impresionabili și p-acolo.

Pe lângă el, în anii 2000, și-au format și ăia de la Noua Dreaptă propria lor trupă de rock naționalist (care suna a punk), unde falsa chiar liderul de azi al partidului, Tudor Ionescu. Ei au trecut direct peste subtilitățile lui Hoisan, care spunea chestiile dure în germană, și au lansat melodii precum „Urâm Ciorile".

Deși băieții de la Noua Dreaptă nu au reușit să aibă mare impact cu trupa, au convins totuși niște trupe străine de profil să aducă niște elogii lui Codreanu. Așa au apărut melodiile „Sun of Romania", a finlandezilor de la Svensk Ungdom, sau „Il Capo di Cuib", al italienilor de la Ultima Frontiera.

Aici e cumva marea problemă, aia de unde-și trag și rapperii și rockerii xenofobi toată seva. Legionarii au fost hăituiți, întemnițați și executați de primii comuniști sovietici, pentru că erau filogermani. Dar Nicolae Ceaușescu, care își consolida regimul prin naționalism, în opoziție cu direcția sovietică, era un mare fan de Mareșalul Antonescu și se folosea de imaginea lui în mesajele sale de propagandă.

Direcția asta naționalistă era consolidată de fratele dictatorului, generalul Ilie Ceaușescu, care este responsabil pentru toate conspirațiile stupide dintre daci și legionari, pe care le găsești azi pe internetul românesc.

Și uite așa, muzica aia populară, dar și cea ușoară, pe care părinții tăi visează să danseze la nunta ta au ajuns pline de elogii dedicate Mareșalului Antonescu, că asta îi era de folos regimului comunist. Din păcate, și acest lucru, la fel ca protocronismul, au rămas neschimbate din perioada lui Ceaușescu și motivele de acolo sunt preluate și-n zilele noastre de diverși promotori ai urii din România.

N-am făcut articolul ăsta doar ca să-ți arăt cât de răspândit e fascismul de la noi, ci ca să vezi și cât de inofensiv e. Faptul că toți oamenii ăștia-și exprimau convingerile obtuze de copii de 14 ani, de dinainte de Revoluție, și continuă s-o facă fără niciun efect e cel mai bun motiv pentru care să-i lași să moară pe limba lor, marginalizați și nebăgați în seamă.

Față de alte țări din regiune, nu am avut mișcări extremiste pe bune, în care să umble hăndrălăi paramilitari să bată minoritari pe stradă, cel mult incidente izolate odată la câțiva ani. Să fim serioși, până și ăia din patrula Vlad Țepeș nu fac decât să se plimbe aiurea și să-și facă poze în care o ard duri, iar ăia de la Noua Dreaptă bocesc la filme de Sergiu Nicolaescu. Decât să-i transformi în martiri pentru mesajele lor cretine, mai bine învățăm cu toții să-i ignorăm, că asta îi doare cel mai tare în foamea lor tristă de atenție.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre muzică:
Toate tipurile de muzică dacică pe care le găsești pe internetul românesc
Am învățat cum gândesc șmecherii și interlopii din România din muzica lui Dani Mocanu
Ce muzică ascultă luptătorii de MMA și kickboxing din România