Duminică, în curtea Centrului Dansului din București era super înghesuială. Am stat la o coadă imensă și era să nici nu mă lase să intru cu fotograf, pentru că nu mai erau locuri - de-abia i-am convins. Băi, ești nebun? Și eu care credeam că nu mai merge lumea la teatru, darmite la dans.

În seara în care am fost eu era avanpremiera spectacolului La Institutul Schimbării. Atenție, avanpremieră, deci o să ai ocazia să-l tot vezi - du-te la dans, îngroașă rândurile tineretului interesat de chestii, nu mai sta în casă să trolezi pe internet. Spectacolul, a cărui coregrafie e realizată de activistul și artistul queer Paul Dunca, are ca bază „investigarea, documentarea și arhivarea unor povești personale, din realitatea locală, cu preponderență vizând comunitatea transgender românească", conform site-ului CNDB.

Practic, Paul și performerii lui au cunoscut șase persoane din comunitatea transgender din România (trei băieți trans și trei fete trans), au stat de vorbă cu ei despre viețile lor și apoi au încercat să le transpună într-un spectacol din care să înțelegem și noi, cei mai puțin informați, cu ce obstacole te confrunți când te-ai născut într-un corp pe care nu-l simți al tău.

Deși mizează mult pe diferențele dintre masculin și feminin, spectacolul are numai performeri de sex feminin („ca să se simtă și bărbatul alb heterosexual exclus de la ceva", a explicat, mustăcind, Paul Dunca). Trei dintre ele jucau rolul de băieți trans și trei dintre ele jucau rolul de fete trans.

Spectacolul ăsta a fost una dintre cele mai bune introduceri în problema transgender. Practic, dacă nu știai nimic sau mai nimic despre oamenii ăștia, uite aici cinci lecții pe care le-au putut auzi toți cei prezenți la avanpremieră.

Prima lecție: băieții trans sunt persoanele care trec de la sexul feminin la cel masculin, iar fetele trans sunt persoanele care trec de la sexul masculin la cel feminin. Pun pariu că nici măcar asta nu știai. Nici n-ai de unde să știi, pentru că nimeni nu vorbește despre asta.

Și probabil nu știi nici ce nasol e să fii hărțuit toată viața din cauză că oamenii nu te pot accepta așa cum ești. Nu poți înțelege cum e să te străduiești să faci rost de un tratament hormonal super scump, care-ți mai și dă tot sistemul peste cap. Și așa ajungem la…

Lecția numărul doi: bărbații care au început să ia estrogen au zis că au simțit, în scurt timp, cum devin mai irascibili dar, în același timp, mai empatici, iar femeile care au început să ia testosteron au zis că nu mai plâng la filme, ba nici chiar la dramele persoanelor apropiate, pe care reușesc să le gestioneze cu mai multă nepăsare. La chestia asta sala a râs, normal: ni se confirmă ce știm deja despre rolurile de gen și ne plac confirmările.

Lecția numărul trei: înainte, transsexualismul era privit ca o tulburare mintală, acum i se zice „disforie de gen". Așadar, cum spune unul dintre personaje, „înainte eram nebuni, acum suntem triști". Și cum spune altul:

Ce zic părinții lor? Unii nu mai vorbesc deloc cu părinții, alții au norocul de părinți deschiși la minte, la alții în familie se nasc conflicte pentru că unii membri ai familiei sunt de acord cu schimbarea și alții nu. E complicat să ai senzația că trăiești în corpul greșit toată viața.

Lecția numărul patru: Ca persoană transgender, o să ai mereu probleme cu actele peste tot unde mergi. Cum adică? De ce te cheamă așa? De ce arăți așa? Ce ești tu, de fapt? Femeie sau bărbat? Pentru că, pe planeta Pământ, trebuie să știm dacă să-ți zicem „sărumâna" sau „să trăiți". Lucrurile astea sunt esențiale.

Lecția numărul cinci: Anumite persoane transgender nu țin neapărat să-și facă schimbarea de sex, se mulțumesc doar să fie lăsate să-și aleagă stilul de viață pe care și-l doresc și nu au nevoie să-și ducă schimbarea până la capăt. Asta îți poate da de gândit. Te poți gândi, de exemplu: „Aha, deci până la urmă îi interesează să-și trăiască viața conform unor stereotipuri de gen, nu neapărat să-și schimbe și sexul. O fi doar un moft".

Noroc că nu ai tu de ce să-ți bați capul cu asta, pentru că nu e problema ta, așa că poți să te oprești chiar acum din făcut presupuneri. Ai două opțiuni:

De exemplu, poți să-ți faci de acum rezervare la următorul spectacol. Ia-o și pe maică-ta. Erau câteva mame în sală și păreau foarte impresionate, la fel ca și mine, care mi-am șters, pe furiș, o lacrimă. Era de la estrogen, probabil.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre transgender:
Fotografiile astea îți arată că transsexualii sunt la fel ca mine și ca tine
Am vorbit cu oamenii normali de la Marşul Diversităţii
Iran va supune jucătoarele de fotbal unor teste pentru verificarea genului