La răcoare nu e locul ideal să iei o doză de acid. Închisoarea conține majoritatea lucrurilor pe care oamenii le asociază cu tripurile proaste: spații închise, gardieni, celule urâte și o atmosferă sinistră – în plus, oameni violenți care s-ar putea să profite de mintea ta influențată de psihedelice. E mai mult pe filmul Shawshank Redemption decât pe Alice în Țara Minunilor .

Dar deținuților le plac, totuși, drogurile. Când ești închis, vrei să evadezi din realitate prin toate modalitățile posibile, iar drogurile sunt o metodă eficientă pentru a face asta. Mulți se mulțumesc cu iarbă sau legale, dar într-o închisoare se poate introduce orice altă substanță, indiferent cât de sigură e instituția.

Eu am fost arestat din cauza unei conspirații cu LSD și am cunoscut, în spatele gratiilor, o mare varietate de oameni pasionați de substanțe psihedelice. Am găsit o metodă de a face rost de niște acid cât timp am fost în închisoare și a fost o experiență nasoală. Pentru unele persoane, acidul nu doar că deschidea mințile, ci extindea zidurile închisorii. O astfel de experiență îți poate schimba viața. Iată trei povești despre tripuri pe acid într-o închisoare de maximă securitate. Voi începe cu propria mea experiență.

Aș putea spune că sunt un veteran al acidului. Înainte să petrec douăzeci de ani după gratii în urma unei condamnări pentru vânzarea de LSD, am luat mii de doze. După ce am ajuns la închisoare, nu m-am gândit prea mult la droguri psihedelice, pentru că tocmai drogurile mă băgaseră acolo. Dar am devenit fan iarbă. O aduceam în închisoare, o vindeam, o fumam ; n-am lăsat o sentință de 25 de ani să mă oprească să vând droguri în niciuna dintre cele șapte închisori unde am trăit. Indiferent unde eram închis, reușeam să introduc iarbă cu ajutorul unor baloane pe care le înghițeam.

Peste vreo doi ani, am început să mă gândesc să-mi schimb perspectiva asupra vieții în închisoare. O doză de acid mi s-a părut remediul necesar. Când ești în închisoare, e ca și cum ai trage obloanele asupra realității și uneori simți nevoia să deschizi ușile percepției. Era timpul să-mi extind conștiința în afara celulei în care eram închis.

În 2005, eram în Instituția Federală Corecțională Fairton, New Jersey, iar iubita mea trebuia să aducă niște baloane pline cu iarbă pe care să le înghit în timpul vizitei. Am rugat-o în avans să-mi aducă și niște acid.

Când am ajuns pe ringul de dans, cum numesc deținuții camera de vizite, fata mea a venit cu vești proaste. Nu reușise să facă rost de iarbă la timp, dar avea un timbru de acid „Blue Unicorn " pentru mine. S-a dus la tonomat, mi-a cumpărat un hamburger, l-a pus la microunde și a pus doza de acid în muștarul pe care l-a întins pe chiftea. Am devorat hamburgerul cu lăcomie, sperând să mă tripez un pic și cât eram cu iubita în sala de vizită. Dar lucrurile au decurs altfel decât mă așteptam.

Adusesem multă iarbă în Fairton, dar tocmai în ziua asta, un nenorocit m-a pârât ofițerilor. N-a trecut nici o oră din vizită că gardienii au sărit pe mine, au scos-o afară pe iubita mea (după ce au percheziționat-o bine) și m-au târât în celulă. Hamburgerul abia mi se instala în intestinul mare când au făcut prima mișcare.

În timp ce pupilele mi se dilatau și începeam să văd lucrurile altfel, m-au dus într-o celulă de pedeapsă: fără apă, fără saltea, fără pernă, fără budă, nimic. M-au dezbrăcat la piele și mi-au verificat orificiile să se asigure că nu ascundeam nimic, după care mi-au dat un cearșaf și niște chiloți. În fața celulei era o fereastră mare prin care mă puteau observa și sus pe tavan era o cameră de supraveghere. Nu știu la ce se așteptau să vadă gardienii care s-au uitat la filmare, dar probabil au văzut un deținut îngrozit care se tripa de-i săreau capacele. Mă simțeam ca într-un film, dar a fost o experiență psihedelică existențială îngrozitoare.

M-am întins pe cearșaf în patul de metal, sub luminile puternice. Știam de celulele de pedeapsă, dar nu mai fusesem niciodată într-una. În următoarele 48 de ore – tripul n-a durat chiar atât – gardienii m-au obligat să defechez de cel puțin cinci ori într-un bol de plastic căptușit cu o pungă transparentă, ca să-mi caute droguri în căcat.

Când l-am văzut pe locotenentul închisorii cum scormonește în căcat, m-a apucat panica, deși eram curat de data asta. Dacă îmi găseau baloane în căcat? Dacă rămăsese un balon care ieșise cu întârziere? Mi-am pierdut mințile. Simțeam că și creierul meu fusese pus la microunde alături de hamburgerul ăla. Experiența a fost un iad.

M-am mai liniștit un pic după ce s-a dus efectul halucinogenului, dar nu poți ieși prea ușor dintr-o stare atât de intensă cum e aia. În majoritatea timpului, am stat cuminte pe patul rece de metal și am încercat să nu mă lichefiez în timp ce camerele îmi urmăreau orice mișcare și luminile fluorescente îmi băteau în cap.

Îmi imaginasem că prima mea experiență psihedelică în închisoare va fi o evadare dincolo de zidurile cu sârmă ghimpată, dar m-a dus și mai adânc în abisul încarcerării. Evident, de atunci n-am mai luat acid niciodată.

Vezi documentarul nostru „Crime, Haos și Meditație", despre viața în închisoare:

Înainte să intru la închisoare eram un hipiot inofensiv pasionat de yoga, marijuana și LSD. Dar am avut de-a face și cu heroina și așa am ajuns într-o închisoare federală cu o sentință de 16 ani pentru un jaf la bancă pe care l-am comis ca să-mi pot hrăni dependența. În închisoare am fumat tone de iarbă și am băut cantități enorme de alcool, dar n-am pus mâna pe niște acid decât după opt ani de sentință.

Cred că LSD-ul e o experiență mistică. Ar trebui să fie un instrument care deschide mintea, dar locul în care ajungi depinde de perspectivă. Eram închis în Penitenciarul Pollack din Statele Unite când am avut ocazia să fac această călătorie psihedelică. Aveam un prieten care făcuse închisoare și știa câte ceva despre contrabandă. Dar când mi-a trimis o doză zdravănă de LSD prin poștă, mi s-a părut cel mai evident gest: era o felicitare pe care scria „ohooo, pe unde o să mai călătorești! ", cu o pată imensă în locul în care pusese acidul. Încercase să mascheze pata desenând cu niște markere colorate în jurul ei, dar părea și mai ostentativă. Și totuși, a trecut de pază și a ajuns în mâinile mele.

În Pollack, violența era la ordinea zilei și nu prea era recomandat să umbli tripat pe acid în timpul zilei. Se zice că poți să te întorci cu spatele la un om, dar nu și la un drog. În închisoare, nu voiam să mă întorc cu spatele la niciuna dintre astea. Așa că am făcut planuri în avans și am adunat un grup de colegi de închisoare de încredere și am stabilit unde să luăm drogul. Gașca îl includea pe colegul meu de celulă, care tocmai intrase pentru trafic de droguri, și pe un tânăr de douăzeci și ceva de ani care nu luase acid în viața lui, dar vrusese dintotdeauna să încerce. Am plănuit să luăm acidul noaptea, după ce ne-au închis într-o unitate sigură.

Pe la ora 9 seara, drogurile au început să-și facă efectul. În celulă aveam două chitări acustice, un bas și un sistem de sunet cu boxe furate din spălătorie. Cum acidul ne curgea prin vene, am simțit nevoia de atmosferă mișto.

Am stins luminile și am aprins lumânări și bețișoare parfumate în celulă. Apoi am început toți trei să cântăm cântece punk la nivel minim, ca să nu fim prinși. Următoarele două ore, am cântat încetișor. Ne simțeam minunat.

La un moment dat, colegul meu de celulă a căzut în depresie pentru că și-a amintit că era condamnat la închisoare pe viață. Eu am început să mă gândesc că mai am opt ani de stat la pârnaie. Pentru prima oară de când fusesem închis, am înțeles cât de real era ce mi se întâmpla. Eram blocat în penitenciar, dar măcar nu pentru totdeauna. Închisoarea nu-mi va defini toată viața – revelația asta mi-a schimbat cu totul perspectiva.

Restul tripului a fost lin, dar experiența a fost un punct de turnură pentru mine. restul timpului pe care l-am avut de petrecut acolo mi s-a părut mai scurt. Când oamenii mă întrebau cât mai am de stat, le răspundeam că o să plec acasă în curând. Râdeau de mine. Când faci atâția ani de închisoare în tinerețe, sentința pare nesfârșită. Dar eu am suportat-o mai bine datorită unei felicitări psihedelice.

În 1993, eram în închisoarea locală și așteptam să primesc sentința pentru trafic de LSD. Eram în închisoare de șase luni și dormeam 22 de ore pe zi și mâncam bomboane ca să suport depresia severă în care căzusem din cauza sentinței. În mai puțin de șase luni la închisoare, m-am îngrășat cu 25 de kilograme.

Știam că dacă aș face rost de niște acid, aș avea ocazia să mai trăiesc un pic înainte să mă trimită la închisoarea de maximă securitate. A venit ziua mea și prietenii din afara închisorii mi-au trimis treizeci de doze de acid prin poștă. În noaptea aceea, am luat trei doze.

În timpul tripului, mi-am imaginat o scenă imensă pe care cânta trupa Grateful Dead alături de un bărbat pe care l-am identificat mai târziu ca fiind președintele Obama, fie că mă crezi sau nu. asta era înainte să fie președinte și nici măcar nu știam cine e, dar persoana din tripul meu era el sau cineva care semăna perfect cu el. Mi-am imaginat că am urcat pe scenă și i-am strâns mâna. A fost o experiență care mi-a deschis ochii și m-a scos din depresia în care mă înecam. În ziua următoare am început să fac sport și am hotărât că vreau să trăiesc din nou, în ciuda sentinței pe care o primisem.

Când am ajuns într-o închisoare mai sigură din Atlanta în 1994, un prieten a primit o bucată de hârtie plină cu acid, pe care gardienii închisorii o rataseră. Cred că erau vreo mie de doze acolo. Din momentul acela, eu și prietenii mei din închisoare ne tripam tot timpul, simțeam că sunt în turneu cu Grateful Dead.

Am luat LSD în închisoare mai mult ca să-mi amintesc trupa asta care îmi plăcea atât de mult și să folosesc drogul ca instrument spiritual. Dar, o dată, prietenii m-au convins să iau la 7 dimineața. Bineînțeles, soarta a vrut să fiu chemat în biroul locotenentului la ora 9. Luasem trei doze și simțeam că zbor. Am încercat să fiu cât mai relaxat, dar m-a făcut să gândesc de mai multe ori înainte să iau acid la orice oră a zilei.

La mai mulți ani după ce m-am tripat în închisoare locală, am primit o carte presărată cu zece doze de acid de ziua mea de naștere. Când am luat acidul, am văzut aceeași scenă cu președintele și Grateful dead pe care o văzusem cu două decenii înainte. De data asta l-am recunoscut pe Obama și am ajuns la concluzia că el trebuie să fi fost și în primul trip din închisoare. Poate s-a întâmplat datorită fanteziilor mele că Obama mă va pardona și voi scăpa de sentința la închisoare pe viață, pentru că asta e singura mea șansă. Dacă n-aș fi luat alea trei doze ascunse în plic cu atâția ani în urmă, nu cred că aș fi reușit să supraviețuiesc atâta timp.

Urmărește-l pe Seth pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre LSD pe VICE:
Steve Jobs nu lua orice fel de LSD
Ghid cu avantajele și dezavantajele LSD-ului
Vrăjitorul drogurilor psihedelice, care a avut cel mai mare laborator de LSD
A apărut primul spectacol de operă despre LSD, din lume