Cum va reacționa omenirea când se va întâlni cu extratereștri?

Dacă extratereștrii ar ateriza mâine, în mijlocul unui oraș, cum ar reacționa omenirea? Ne-am îndrepta toate tancurile și armele înspre nava spațială? Sau am fi un pic mai primitori? Ce întrebări le-am pune acestor extratereștri și ce le-am spune despre noi înșine?

The Visit, un documentar realizat de regizorul danez Michael Madsen, prezintă un scenariu ipotetic: Extratereștrii au ajuns pe Pământ și nu le cunoaștem intențiile, ci doar ştim că sunt aici. Madsen stă de vorbă cu experți din partea United Nations Office for Outer Space Affairs (da, chiar există un astfel de birou în cadrul UN), și cu alți oameni de știință, specialiști în etică, oficiali guvernamentali și personal din cadrul relațiilor cu publicul pentru a afla cum ar reacționa la un eveniment de această natură. Rezultatul este un ghid pas cu pas pentru administrarea primului contact al omenirii cu o formă de viață inteligentă, venită din spațiu.

Am vorbit recent cu Madsen despre modul în care i-a convins pe oamenii de știință să se joace de-a extratereștrii, despre ce ar însemna descoperirea altei forme de viață inteligente și despre alegerea celui mai bun purtător de cuvânt pentru umanitate.

VICE: Prima mea întrebare este de ce ai făcut un film despre modul în care omenirea ar răspunde la o invazie extraterestră?
Michael Madsen: Cred că cel mai important eveniment prin care ar putea să treacă specia umană este contactul cu extratereștri, să cunoaștem viață din altă lume. Cred că asta ar pune sub semnul întrebării tot ce considerăm adevărat despre noi înșine și despre locul nostru în univers. Din acest motiv, cred că filmul reprezintă un scenariu unic prin intermediul căruia putem explora capacitatea de înțelegere a omului, percepția de sine și putem să creăm un fel de oglindă. Asta am încercat să fac cu The Visit.

Ce ai vrut să realizezi cu acest film?
Într-un fel, vreau ca publicul să fie personajul principal în film. Prin asta mă refer la faptul că doresc să transpun publicul în papucii unui extraterestru, dacă poartă papuci bineînțeles.

Vreau să folosesc această perspectivă exterioară, a unei creaturi ce vine din altă parte, depășește înțelegerea omenirii și raportarea la sine a oamenilor în ce privește lumea pe care o inhabităm. Presupun că un grup operativ ar fi format în cazul unui astfel de eveniment. Ce ar întreba? Ce ar transmite extratereștrilor despre oameni? Ce trebuie să ştie despre specia umană? Acestea sunt lucrurile care mă interesează. Poți spune că încerc să lansez o discuție filosofică publicului, în funcție de aceste întrebări.

--------------------------------------------
Vezi și: Valea OZN-urilor

---------------------------------------------
Să discutăm puțin despre scenariu în sine. Națiunile Unite nu au un plan propriu-zis, dar filmul prezintă diverși experți care își exprimă opinia asupra modului în care ar reacționa în cazul unei invazii. Îmi poți spune cum a fost formulat scenariul pentru The Visit? Cum ai selectat experții cu care ai vorbit și pașii pe care i-ai inclus în acest scenariu?
Cred că scenariul pentru The Visit poate fi privit doar ca un scenariu ideal. Prin asta mă refer la faptul că lucrurile nu ar decurge ca în The Visit, deși cred că aspectele militare, îndoielile și inițiativele sunt foarte asemănătoare cu ce s-ar întâmpla cel mai probabil. Desigur, filmul este făcut fără un scenariu, pentru că am vrut ca toți experții să răspundă la fel cum ar face-o dacă ar fi confruntați cu o situație reală.

Nu am vrut să creez un scenariu în care ei să fie nevoiți să se conformeze. Totul se bazează pe modul în care au ales să reacționeze. Este un scenariu ideal în ideea că vorbim de experți, dar cât de expert poți fi în acest domeniu? Totuși, mulți dintre ei au contemplat această posibilitate. Cine poate știi totuși dacă vine vreun extraterestru și vorbește cu vacile de pe câmp în locul fermierului?

Să zicem că primul contact are loc cu un copil. Poate ar fi mai bine, dar ar fi un scenariu complet diferit când vine vorba de cum o să decurgă lucrurile. Dar cred că întrebarea referitoare la ce este un om ar intra în discuție în orice scenariu de contact cu extratereștrii, asta pentru că am fi direct implicați.

Să reținem că este un scenariu ideal. Acesta e singurul mod în care am considerat că, într-o oarecare măsura, aș putea crea ceva autentic, în cadrul unei speculații. Adică am selectat persoane cu putere de decizie și oficialităţile din guvern, în acest caz guvernul Marii Britanii, persoane care au cunoștințe ce vor fi folosite pentru a informa publicul despre eveniment și așa mai departe.

A fost dificil să convingi experții să fie de acord cu filmul? Îmi imaginez că unii dintre ei au fost îngrijorați în ce privește modul în care ar putea fi perceput filmul.
Cred că asta a fost un motiv de îngrijorare pentru toţi. Înțeleg asta foarte bine, pentru că ei își pun reputația profesională la bătaie. Nu există dovezi empirice, deci ca om de știință îți asumi un risc. Din acest motiv, primii pe care i-am abordat să apară în documentar au fost cei de la Biroul Naţiunilor Unite pentru Afaceri Spaţiale. După ce au fost de acord, iar asta a durat aproape un an, le-am vorbit despre asta celorlalți experți pe care i-am abordat. În plus, le-am transmis să vizioneze cel mai recent film al meu, Into Eternity, ca să vadă cum lucrez, iar asta le-a liniștit unele îndoieli. Acesta nu este un film despre OZN-uri, nu este un film de senzație, conspiraționist sau orice altceva de această natură. Sunt interesat doar de acele întrebări filosofice și existențiale pe care o astfel de întâlnire le-ar pune în discuție și pe care le-ar oglindi. Nu este un film despre extratereștri. În final este un film despre noi înșine. Asta au înțeles și experții.

Unii dintre aceștia chiar mi-au spus „e cel mai bun interviu pe care l-am avut vreodată" și cred că asta se datorează faptului că această construcție conceptuală a vorbitului cu camera ca și cum ar fi un vizitator din spațiu i-a relaxat un pic.

Au avut ocazia să se joace cu imaginația.
Da. Chiar s-au cufundat adânc în ea.

Cât de mult din acest scenariu sau din modul în care ne pregătim pentru un astfel de eveniment se bazează pe cultura cotidiană?
Cred că este îmbibat în conștientul de zi cu zi și în imaginarul cotidian. Şi cred că asta poate fi dezastruos. Părerea mea o împărtășește și un antropolog care sugerează că filmele, literatura și așa mai departe s-au confruntat cu invazii, în special ostile, în ultimii o sută de ani, de când cu War of Worlds, ceea ce implică nevoia să reacționăm defensiv, deci ostil. Ni se sugerează că nici nu ar trebui să concepem un gest prietenesc.

Am vrut mereu să întreb experţii: „În ce măsură suntem capabili să înțelegem ceva ce nu ni se aseamănă?" Cum putem vedea ceva ce este complet diferit? Desigur, acest lucru este dezbătut și în privința altor forme de viață. Cum putem detecta viața care nu seamănă cu cea de pe Pământ? La pachet cu ea vin alte mentalităţi, alte feluri de sentimente, alte emoții, alte tipuri de memorie și capacități de percepție. E mult mai dificil. Totuși, e ceva mult mai interesant. Dacă cineva ajunge aici și are o cu totul altă percepție asupra realității, iar noi am putea învăța lucruri care ne-ar putea îmbogăți propria experiență?

În acest caz nu mai vorbim despre scenarii înfricoșătoare. Totuși, din ce știm despre viața pe pământ, cei care gândesc foarte diferit de noi sunt uneori foarte greu de înțeles și acceptat.

Mi s-a părut interesant că unii experți susțin că e posibil să nu fim în stare să detectăm viața extraterestră chiar dacă e printre noi, iar alți fac o presupunere foarte umană conform căreia, noi ca oameni, cea mai inteligentă formă de viață de pe planeta noastră, vom reuși să experimentăm acest eveniment sau să realizăm o conexiune cu alte ființe.
Chestia asta este foarte controversată din punct de vedere filosofic, dar ideea că într-un final putem dobândi acces la orice informație face parte din modul în care funcţionăm în lumea modernă. Aș spune că această concepție ar putea, de altfel, să ne trimită într-un loc foarte întunecat unde totul este înțeles, unde nu mai există mister. Această temere care apare și în film, această pierdere a controlului cred că ar fi unul din rezultatele unei astfel de întâlniri. Mi se pare foarte interesant deoarece ne percem nu doar în centrul universului, dar și ca specia care deţine controlul absolut. Credem că înțelegem realitatea și probabil simpla prezență a altor entități ne-ar demonstra că nu e așa. Pentru un om modern, pentru o epocă ce slăvește individualismul, ar fi foarte înfiorător.

Dacă ar fi să alegem un singur mesaj pe care îl transmite documentarul, acesta ar fi faptul că nu avem nici o idee cum ne-am confrunta cu o invazie extraterestră. Ce rost ar mai avea un plan? Ar fi doar o metodă prin care să ne simțim în control?
Da, este adevărat că armata și presa discută despre acest eveniment ca de o invazie, dar niciodată nu se specifică asta în mod clar în film, e doar o eventualitate. Cred că cel mai dificil lucru este să ne pregătim pentru ceva ce este în fapt o incertitudine, dar în același timp să spunem „Deschide-ți mintea către ce ar putea însemna asta pentru tine."

Cred că ceea ce îi împinge pe oameni în spațiu este curiozitatea. În realitate, am parcurs distanțe mici, dar ceea ce ne îndeamnă mai departe este curiozitatea. Asta ne-ar putea ajuta într-o întâlnire cu extratereștrii. Ar trebui să luăm în considerare faptul că și cealaltă formă de viață inteligentă este curioasă. E posibil ca și ei să cutreiere spațiul pentru a afla dacă mai există viață în altă parte. Ar putea să fie la fel de speriați ca noi când vin aici să ne cunoască.

Să sperăm că va exista și această fascinație. Poata acesta ar putea fi terenul comun. Nu știu ce să zic, dar asta ar fi o speranță.

O remarcă mi-a rămas bine întipărită în minte și anume când unul din experți spune că omenirea ar lua-o razna dacă extratereștrii apar la un moment dat și apoi pleacă.
Cred că asta are legătură cu ceva profund uman și cu motivul pentru care ne uităm la stele și contemplăm dacă mai există viață în spațiu. Cred că e vorba despre speranța sau ideea de a fi văzut de altcineva. Dacă ești remarcat, mai ales de ceva superior ție, ți se justifică existența pentru că ești băgat în seama.

Probabil că dacă ar veni cineva pe pământ și ar pleca fără să zică nimic și fără să știm de ce au venit, cred că am intra toți într-o depresie colectivă, pentru c-am crede că nu reprezentăm nimic. Nu a meritat să piardă timpul cu noi. Ar fi ca și cum s-ar fi oprit din drum și nu era nimic special de văzut, așa că au plecat mai departe. Asta ne-ar da un sentiment de inferioritate, pe care s-ar putea să-l avem deja.

În timpul unei discuții recente, un om de știință din conducerea NASA a spus că vom avea o idee destul de clară asupra vieții din afara Terrei în aproximativ zece ani și dovezi definitive în 20-30 de ani. A subliniat faptul că aceste dovezi nu sunt „omuleți mici și verzi", ci mai degrabă microbi. Ar fi un pas imens înspre găsirea vieții în spațiu, dar dacă asta ar fi tot ce găsim, mulți oameni ar fi foarte dezamăgiți.
Pentru mine, e o afirmație destul de stranie, pentru că nu poți ști sigur că nu va fi vorba de „omuleți mici și verzi". Da, da, sunt de acord. Poți găsi bacterii fosilizate și alte forme de viață similare pe Marte, dar cred că motivul pentru care discuțiile sunt doar despre bacterii e datorat faptului că e mult mai dificil să decizi ce vei face dacă vei descoperi forme de viață mai dezvoltate. Mai ales dacă ar fi vorba de extratereștrii la fel ca noi, atunci ar fi vorba de niște întrebări de etică și morală total diferite.

Putem ateriza pe această planetă? Să zicem că am putea. Putem să ne amestecăm, să contaminăm, această lume? Deci e vorba de niște probleme de morală și etică mult mai complexe. Întrebări care nu mai țin doar de știință, ceea ce ar însemna că NASA nu poate decide singură cum să taie tortul, sau cum spuneți voi în engleză.

Acest film tratează totul, de la cum să faci o declarație publică, până la întrebarea dacă ar trebui să le spunem extratereștrilor despre trăsăturile cele mai urăte ale omenirii. Întrebarea care m-a luat prin surprindere a fost însă „Cine ar trebui să fie purtătorul de cuvânt al oamenilor?" E amuzant pentru că filmele m-au învățat că întotdeauna președintele american are de-a face cu relațiile cu extratereștrii. Când a fost sugerat Sir David Attenborough mi-am zis, Ah da, bineînțeles. Mai sunt și alte posibilități! În final, cine crezi că ar fi un purtător de cuvânt bun pentru omenire?
Cred că, în prezent, singura entitate super-națională este ONU. Există desigur opinia conform căreia ONU e înecat în birocrație, dar dacă aceste entități gândesc la fel ca noi, atunci vor aborda cea mai puternică forță de pe Pământ, iar momentan aceasta ar fi Statele Unite ale Americii, pentru că sunt ce mai potriviți pentru negocieri. Dacă putem să cădem de acord cu ei, atunci toată lumea va putea face asta. Dar dacă se vor adresa vacilor, desigur, e cu totul alt scenariu. Poate că dacă vreun extraterestru va veni, va avea un impact atât de mare încât oamenii vor gândi altfel. Nu știu. Avem exemplul astronauților care au ieșit în spațiu și după ce au văzut Pământul și-au schimbat sistemul de valori și modul de a percepe lucrurile.

Desigur, toate aceste scenarii science-fiction vin de la Hollywood, iar percepția americanilor este cea de superioritate, cel puțin după al doilea Război Mondial. Dacă te uiți însă la filmele japoneze atunci poate armata lor are grijă de aceste lucruri. În fine, e vorba de perspective.

Acest interviu a fost scurtat și editat pentru claritate.

Urmărește-l pe Regan Reid pe Twitter.

Traducere de : Adrian Puha

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre extratereştri:
Sunt pisicile spioni extratereştri? Am vorbit cu o tanti care crede că centrul Pământului e gol şi plin de extratereştri Omul care locuieşte în Barba Dragonului rupe tăcerea