Nu-s biciclist şi nu că n-aş fi încercat, doar nu m-a prins niciodată ideea de vehicul autopropulsat în echilibru precar, cu care să mă strecor printre maşini şi oameni. Sunt de acord că ar fi frumos să fie piste de bicicletă în Bucureşti, că şi colegii de la VICE UK au tras concluzia, acum ceva vreme, că primul semn al unei capitale europene civilizate e că cea mai mare problemă a oamenilor e furtul de biciclete. Din păcate pentru noi toţi, noi nu trăim în vest, ci în ţara aia cu cel mai mare grad de analfabetism din UE, în care 42% din oameni cred că Soarele se-nvârte în jurul Pământului. Dar, pentru că zilele astea tot a ieşit scandal după ce cei de la DCNews s-au luat aiurea de biciclişti şi au cerut demolarea pistei de pe Calea Victoriei, m-am gândit că n-ar strica să dau câteva argumente la rece de ce Bucureştiul n-o să fie niciodată Copenhaga.

Toată lumea vorbeşte de ţări din lumea a treia în Asia, Africa şi America Latină şi de first world problems în State şi-n Europa de Vest, dar surprinzător de mulţi oameni se întreabă pe Goagăl, „unde naibii găsim lumea a doua?" Păi, noi suntem. Adică o ţară situată undeva între sărăcie şi prosperitate, unde nu faci malarie, nu eşti decapitat şi nu- ţi intră peşti în uretră când îţi faci nevoile-n baltă. Dar şi o ţară unde ai mari şanse să suferi de depresie şi boli mintale, unde mor două mii de oameni pe an în accidente rutiere şi unde ai încredere în sistemul politic, sanitar, financiar şi juridic, cât ai în atacurile de tarantulieni ale lui Lorin Furtună.

În situaţia de faţă, oricât am emula câţiva dintre noi modelele occidentale pe transport eco-sănătos, tot nu o să rezolvăm nimic. Mai ales că, în orice ţară civilizată, nu începi cu infrastructura de transport personal, ci cu cea de transport în comun, pe baza căreia funcţionează oraşele din lumea întâi. Dar eu nu văd pe nimeni care să militeze pentru sacrificarea unei benzi pentru RATB (mă rog, sunt patru linii, dar e ca şi cum n-ar fi) şi servicii de urgenţă, ca să te ducă autobuzul la destinaţie înainte să fii îmbibat de mirosul de naftalină şi de transpiraţie cu care te binecuvântează pensionarii Bucureştiului.

Nu aud de sute sau de mii de oameni care să facă grupuri şi petiţii pe Facebook numite „Prietenii celor care nu put în tramvai" sau „Valida-mi-ar Oprescu călătoria." Şi toţi ne-am resemnat de mult că metroul din Drumul Taberei va fi gata undeva, după ce China inaugurează prima colonie în sistemul solar Alfa Centauri. De ce? Pentru că, de fapt, suntem toţi oribil de egoişti. Atât timp cât şi şoferii, şi bicicliştii cer să li se uşureze lor transportul personal înainte de orice altceva, mi-e greu să-i laud pe unii sau pe alţii c-ar avea vreo urmă de simţ civic real.

Deşi îmi plac bicicliştii de bun simţ, mai ales ăia care fac performanţă, nu suport „cicliştii". În timp ce un biciclist merge de plăcere şi de nevoie pe biclă, un ciclist este un taliban al transportului pe două roţi, dar doar din comoditatea semicursierei sale de 35 de milioane, cu ghidon customizat, cu care merge până-n Grădina Eden şi înapoi. El propăvăduieşte cu suficienţă Evanghelia Spiţelor Rotative. Totul de parcă soluţia universală pentru grosul populaţiei Bucureştiului, formată din pensionare anchilozate, muncitori cu ficatul cât carburatorul şi oameni amărâţi care lucrează la slujbe prost plătite, pe care le detestă, ar putea să-şi lase tot stilul de viaţă din ultimii 25-50 de ani şi să meargă în masă pe biţe ca-n versurile lui Katie Melua.

Să ne înţelegem. Dacă bucureşteanul de rând ar fi Mişcarea Occupy, tu ai fi echivalentul burghezului care face parte din „the 1%", pe care-l huiduie. E bine că susţii multiculturalismul, e bine că susţii transportul ecologic, e bine că ieşi la proteste şi militezi în stradă şi pe internet pentru cauzele în care crezi, dar nu e OK să te aştepţi ca grosul populaţiei Bucureştiului să rezoneze cu gândurile tale. Înţelege că, oricât de boem şi hipiot o arzi şi oricât de socialist te simţi, tu faci parte dintr-un procent foarte redus din populaţie relativ bogată.

Ai beneficiat de studii superioare, excursii în străinătate în alte locuri decât Paralia Katerini şi o doză atât de puternică de influenţă democratică vestică, încât îţi permiţi şi să protestezi împotriva capitalismului pe baza ei. Şi eu la fel. Ei bine, restul lumii trăieşti în Românistan, unde 180 de străzi din Bucureşti nu au apă curentă şi canalizare, unde 16% din tinerii între 18 şi 24 de ani nu fac nici şcoală şi nici nu muncesc şi în care în continuare sunt mai mulţi pensionari decât salariaţi, ceea ce înseamnă că economia noastră funcţionează din aer.

Nu te lăsa păcălit de copăceii din macheta 3D cu Piaţa Romană, că erau unii şi-n cea pentru zona de lângă statuile din Piaţa Universităţii şi nu s-a pus niciunul. Îmi zicea un amic de la Arhitectură că ăia care au bani de copăcei de plastic, iau mereu note mai mari pe machetele lor, că profii punctează şi pe estetica generală a proiectului, nu doar pe execuţia corectă şi pe funcţionalitate. Probabil că sistemul se aplică şi la arhitecţii care lucrează pentru Oprescu.

În numele sfintei fluidizări a traficului, o să se facă pasaje în Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Presei Libere, Piaţa Sudului şi sub Arcul de Triumf. Dă click pe ele şi oripilează-te, că eu nu văd nici treceri de pietoni, nici piste de bicicletă pe ele, deşi ca om care merge mult pe jos, prima problemă mi se pare cea mai oribilă. Şi noi trebuie să ne împăcam cu asta, c-aşa funcţionează democraţiile.

Încă am prieteni şi cunoştinţe care-s destul de ignoranţi, încât atunci când aud că se scumpeşte benzina, zic că-i doare-n fund, că ei merg cu bicla. Proviziile tale de quinoa, hainele tale, laptopul pe care scriu articolul ăsta şi da, chiar bicicleta ta, sunt aduse la periferia Bucureştiului cu tirul, care consumă benzină. De acolo sunt luate cu dube şi sunt duse la magazinele de unde le cumperi, ceea ce iarăşi consumă benzină. Şi, până o să avem trenuri TGV care să traverseze Bucureştiul, benzina şi maşinile care merg cu ea rămân baza transportului în comun care face orice brumă de circulaţie posibilă în oraş.

Apoi ai industria naţională de producţie de maşini de la Dacia Renault, care anul trecut a vândut de 56% de ori mai multe maşini ca-n 2013 şi e probabil între puţinele companii care aduc profit țării și ne ajută să nu ajungem să ne gândim că ieşim din UE ca Grecii. Pe lângă asta, şi alte companii auto se descurcă din ce în ce mai bine cu vânzările, ceea ce aduce bani la buget prin căcălăul de impozite asociate cumpării şi deţinerii unei maşini.

Asta, într-adevăr, dintr-o mentalitate simplistă a românului, care din educaţia de formă de care s-a bucurat, îşi afirmă valoarea în ochii săi şi ai altora prin maşină şi alte bunuri. Pe de altă parte, toţi bicicliştii bucureşteni pe care-i ştiu merg cu taxiul în prostie, mai ales când au ceva de cărat, că nu-ţi arde mereu să mergi cu laptopul în spate şi nici nu-i face prea mult bine la hard. Deci dependenţa de maşini a pătruns destul de adânc şi-n generaţia care clamează că nu le suportă. Din nou, n-am auzit nici pâs pe Facebook când RATB-ul a rărit anul trecut liniile de noapte, şi ca orar, şi ca traseu.

Serios, hai să ne amintim de cum au apărut pistele de biciclişti, în Bucureşti. Prima a fost mizeria aia de la Operă la Calea Victoriei, făcută-n 2006, aia pe care pietonii nu prea au cum s-o evite şi pe care din când în când mai era parcată şi o maşină. Apoi a urmat aia din jurul Parcului IOR prin 2007, care avea aceeaşi problemă, zero spaţiu pentru pietoni pe trotuar. Apoi s-au tot făcut prin parcuri, că acolo deranjau mai puţini oameni şi oricum erau de prisos, că parcurile bucureştene sunt pline de biciclişti de când era mama fată mare, dar au apărut şi câteva mai practice prin centru.

Asta până în 2012, când Poliţia le-a desfiinţat pe majoritatea, cu excepţia celor din parcuri, pentru că erau făcute de-a-n boulea, din birou, cu pixul pe hartă. De fiecare dată când bicicliştii fac gură şi vorbesc de norme europene, Primăria o să le facă câte o pistă pe care o s-o desfiinţeze după o vreme, când anul electoral e departe. Şi chiar şi pista de pe Calea Victoriei, care pare mai durabilă, este doar ceva simbolic, după cum explica Nicuşor Dan. Tot el a spus că Oprescu s-a folosit de promisiunea unei piste de biciclişti pe bulevardele Buzeşti şi Berzei, ca să demoleze clădirile istorice pe care ONG-ul său încerca să le protejeze. Practic, motivul principal pentru care cicliştii nu-şi vor avea niciodată pistele, e pentru că acceptă orice pistă li se flutură în faţă, în loc să milităm toţi împreună pentru schimbări serioase în infrastructura oraşului ăstuia infect.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre biciclete:
Bicicliștii le-au arătat celor de la DCnews cum s-o lase mai moale cu petițiile idioate Fabrica de biciclete Pegas de la Zărneşti Biclele personalizate îți fac mârțoaga să arate ca un prototip din Tour de France