Decapitările au făcut Statul Islamic să fie ceea ce este

Decapitarea occidentalilor e cocaina jihadului global. Execuţiile sângeroase nu doar că răspândesc moarte şi teroare în rândul victimelor, dar mai şi radiază a forţă divină şi fanatism şi asta îi activează atât pe jihadiştii care pun totul în scenă cât şi pe „aspiranţii" din afară care sunt impresionaţi de baia de sânge.

Pe 9 iulie 2005, Ayman al-Zawahiri, pe atunci secundul Al Qaeda, i-a scris lui Abu Musab al-Zarqawi, liderul Al Qaeda din Irak de la acea vreme. Zawahiri l-ar fi sfătuit pe Zarqawi să reducă actele de violenţă şi să reconsidere dacă decapitările regizate sunt o idee bună. Cu un an în urmă, reţeaua lui Zarqawi, cunoscută ca Tawhid şi Jihad, făcuse publice peste zece înregistrări video cu decapitări, inclusiv cea care se presupune că-l înfăţişează pe însuşi Zarqawi cum decapitează un afacerist american numit Nicholas Berg.

În ultimele săptămâni, scrisoarea lui Zawahiri a ajuns din nou în atenţia media. Pe de-o parte, presa se foloseşte de scrisoare ca să pună în context acţiunile recente ale Statului Islamic, iar pe de alta, pentru a amplifica, dacă mai era nevoia de asta, barbarismul grupării extremiste. Mia Bloom a punctat foarte bine acest fapt într-un articol pentru The Washington Post, intitulat „Even Al Qaeda denounced beheading videos" („Chiar şi Al Qaeda a denunţat înregistrările cu decapitări").

Bineînţeles, scrisoarea lui Zawahiri nu avea nimic de-a face cu preceptele morale ale Al Qaeda. Motivaţia ei era pur strategică. Însuşi Zawahiri avertiza că înregistrările cu decapitări strică imaginea organizaţiei şi îi îndepărtează pe musulmani de cauza jihadistă. „Suntem într-o cursă pentru minţile şi inimile semenilor noştri(umma)," susţinea Zawahirişi avertiza că tipul de jihad sângeros practicat de Zarqawi şi „scenele cu decapitarea ostaticilor" nu vor fi niciodată pe gustul musulmanilor „de rând."

Se pare că Zawahiri n-a avut întru totul dreptate. Pentru unii, decapitările regizate nu sunt respingătoare, ci dimpotrivă. În consecinţă, Statul Islamic mai are mult până să piardă „bătălia media" pentru „minţile şi inimile" susţinătorilor. De exemplu, unele surse susţin că Statul Islamic a reuşit să atragă peste cinci mii de tineri occidentali în rândurile sale după publicarea clipurilor cu decapitări. Ca să-l parafrazez pe jurnalistul Charles Krauthammer, „cel mai bun instrument de recrutare" al Statului Islamiceste propriul său barbarism.

Statul Islamic înţelege pe deplin lucrul ăsta. Dovadă stă faptul că ramură Statul Islamic care se ocupă de media, Al Hayat, a făcut din clipurile cu decapitări o marcă proprie.

„Ne folosim de această ocazie ca să avertizăm toate guvernele care intră în alianţa diabolică formată de Statele Unite pentru a lupta împotriva Statului Islamic să se retragă şi să ne lase semenii în pace," declară ucigaşul din clipul cu decapitarea jurnalistului americano-israelian Steven Sotloff. Acesta e raţionamentul din spatele înregistrărilor cu execuţiile lui James Foley, Sotloff, David Haines şi, de curând, Alan Henning.

Numai că-i greu de crezut. Statul Islamic nu regizează decapitări pentru că vrea ca America şi aliaţii săi să „se retragă," ci tocmai pentru că vrea ca aceştia să facă următorul pas şi să intre în luptă împotriva Statul Islamic. După cum remarca David Carr în The New York Times, „E doar o provocare din partea unui adversar care are multe de câştigat dacă reuşeşte să determine America să intre în luptă pe teren ostil unde inamicii ei sunt peste tot." Până acum, a funcţionat; Occidentul a reacţionat. Înregistrările Statul Islamic sunt peste tot. Au ajuns chiar şi în prime-time la televiziunea naţională, deşi într-o formă editată. Odată cu asta, pornografia gonzo jihadistă a reuşit să iasă din nişa ei „virtuală" subterană şi să intre în mainstream.

Filmuleţele au reuşit să deranjeze chiar şi Scotland Yard-ul, care a avertizat publicul că vizualizarea, descărcarea sau diseminarea clipului cu execuţia lui Foley în interiorul Regatului Unit constituie un act criminal conform legislaţiei care vizează terorismul. Şi, mai important, Statele Unite şi-au schimbat abordarea faţă de Statul Islamic de la „nicio strategie", la atacuri aeriene împotriva grupării în Siria, acolo unde e cel mai bine îndiguită. Intervenţia militară a SUA a adus beneficii enorme Statul Islamic, transformându-l în avangarda mişcărilor jihadiste, statut pe care doar reacţia Statelor Unite i-l putea conferi.

Dar ăsta nu e singurul scop pe care îl urmăresc jihadiştii. Clipurile cu decapitări se adresează atât mişcării jihadiste globale, cât şi numărului necunoscut de aspiranţi care se gândesc serios să se dedice cauzei. Înregistrările sunt o demonstraţie de forţă brută şi fanatism. „Suntem pe bune. Nu ne călca pe bătături. N-o să arătăm pic de milă. Iar Dumnezeu e de partea noastră." Cam ăsta e „firul narativ" care reiese din înregistrări.

În mod clar, nu este o coincidenţă faptul că ucigaşul mascat din cele patru clipuri făcute publice până acum are accent britanic sau se pricepe foarte bine să imite accentul sud-londonez. Lucrul ăsta e menit să răspândească nelinişte în rândul occidentalilor, tocmai pentru că evocă tema „inamicului din interior." Dacă Abdel Majed Abdel Bary, tânărul britanic de 24 de ani, suspectat de serviciile secrete că ar fi călăul din clip, a putut fi convins să adere la cauza Statul Islamic, atunci ce i-ar împiedica pe alţi britanici să-i calce pe urme? Pe lângă asta, originea occidentală a ucigaşului transmite un mesaj atât adepţilor Statului Islamic, cât şi grupărilor rivale: „Suntem atât de puternici încât până şi cetăţenii ţărilor necredincioase din Vest îşi părăsesc vieţile confortabile ca să ni se alăture." E un mesaj de răzbunare, gândit să-i motiveze pe luptătorii Statul Islamic şi să-i facă pe alţi jihadişti rivali să li se alăture.

Charles Krauthammer a pus punctul pe „i" când a afirmat recent că „lupta Statului Islamic e una internă" şi trebuie înţeleasă în acest context. „Strategia Statul Islamic îşi propune să-i depăşească şi să-i înlocuiască pe rivalii săi jihadişti, indiferent care sunt aceştia: de la Al Qaeda în Pakistan, la Jabhat al-Nusra în Siria, la diferitele grupări jihadiste din Nordul Africii. Scopul final al Statul Islamic este să se erijeze în singurul purtător al jihadului adevărat." Mia Bloom numeşte fenomenul ăsta „supralicitare", adică un proces în care grupurile jihadiste rivale care se luptă pentru supremaţie se întrec în organizarea de atacuri cât mai spectaculoase. În ultimele luni, Statul Islamic şi-a eclipsat competiţia din Siria, pe cei de la Jabhat al-Nusra, la capitolele agresivitate şi putere militară, ambele la niveluri nemaîntâlnite până acum în analele jihadismului global. Clipurile cu execuţii sunt proiecţia acestei puteri şi dovada concretă ca Statul Islamic este singurul grup jihadist care nu se joacă când vine vorba de fapte.

Documentarul VICE News „Statul Islamic"

Clipurile Statul Islamic cu decapitări sunt rudimentare şi, tehnic vorbind, nu se ridică la nivelul altor producţii ale grupării. Dar cu siguranţă transmit un mesaj puternic şi sunt destul de elaborate faţă de primele înregistrări neclare şi sângeroase cu execuţii produse de strămoşul Statul Islamic, gruparea defunctului Al Zarqawi. Clipurile recente sunt filmate în high definition,în deşert, pe fundalul unui cer de o nuanţă puternică de albastru. Ucigaşul mascat, îmbrăcat în negru, îşi domină victima îmbrăcată în salopetă oranj, o aluzie conştientă la prizonierii de la Guantanamo. Primul e înarmat cu un pistol şi poartă un pumnal mic. Asemenea lui Zarqawi, ucigaşul face o mişcare lentă de tăiere, dar secvenţa nu durează decât câteva secunde şi imediat după asta urmează o tranziţie către ecranul negru.

Şi, mai important, clipurile cu execuţiile recente sunt mult mai elaborate faţă de ultima înregistrare publicată de Zawahiri, în care ţineaun discurs de vreo oră despre crearea unei noi ramuri Al Qaeda în Asia de Sud. Lui Zawahiri clar îi lipsesc planul şi charisma. Aşa a fost dintotdeauna. Dar ascensiunea Statului Islamic a făcut din asta un fapt şi mai evident. Dacă, aşa cum spunea Peter Bergen la o lună după moartea lui Bin Laden, dacă „centrul" Al Qaeda, miezul organizaţiei din regiunile tribale ale Pakistanului, este „cinemateca jihadului global", atunci Statul Islamic reprezintă Instagramul subculturii jihadiste, un fel de start-up de succes care şi-a asigurat un public de câteva milioane.

Putem să ne imaginăm că ucigaşul mascat n-ar fi fost nici pe departe aşa sigur pe sine dacă prizonierul lui ar fi avut mâinile dezlegate. Dar contrastul dintre imaginea ucigaşului mascat şi figura îmbătrânită a lui Zawahiri este limpede pentru toată lumea. Vocea lui Abdel Bary, jargonul lui jihadist de maidan, postura sa, fiecare detaliu al corpului lui emană putere şi siguranţă de sine, pe când fiecare detaliu al lui Zawahiri emană exact opusul: impotenţă, declin, irelevanţă.

Luptători Statul Islamic. Captură din documentarul VICE news „The Islamic State"

În scrisoarea sa către Zarqawi, Zawahiri îi sugera primului că un ostatic poate la fel de bine muri şi de glonţ, nu doar de lamă. Fără nicio îndoială, comandanţii Statul Islamic sunt de acord cu Zawahiri: gruparea a executat deja prin împuşcare sute de prizonieri lipsiţi de apărare. Dar comandanţii Statul Islamic par convinşi că nimic de genul ăsta nu se compară cu decapitările, ca simbol al puterii brute.

În investigaţia lui Mark Amis asupra lumii întunecate şi din ce în ce mai violente a pornografiei americane, John Stagliano, un fost actor din industria porno, îi spune lui Amis că „Pizda e vrăjeală" şi că sexul anal e în centrul atenţiei acum. „E mai visceral, e mai animalic," zice el. În ultimele săptămâni, Statul Islamic i-a demonstrat lui Zawahiri că n-are dreptate. Gloanţele, deşi nu-s chiar „vrăjeală", n-au acelaşi efect dramatic de propagandă precum cuţitul. Acel cuţit care, cu simbolismul lui visceral şi brut, a propulsat Statul Islamic către nivelul următor.

Spre sfârşitul peliculei Seven din 1995 a lui Dave Fincher, este o scenă în care detectivul veteran jucat de Morgan Freeman primeşte o cutie, într-o zonă pustie şi aridă. Detectivul deschide cutia cu grijă şi se îngrozeşte de ce e înăuntru: capul tăiat al soţiei partenerului său. Nu vedem capul în sine, dar vedem în schimb şocul şi repulsia cum se accentuează pe faţa lui Freeman. „John Doe deţine avantajul," zice el în staţia radio. Filmul Seven, care atinge punctul culminant odată cu execuţia în aer liber a unui bărbat ras în cap în salopetă oranj, este un film despre cele şapte păcate capitale: mânia, avariţia, lenea, mândria, desfrânarea, invidia şi îmbuibarea. Succesul de care se bucură Statul Islamic se datorează îndrăznelii cu care acesta din urmă a căutat să transforme cel mai rău dintre păcatele capitale, mânia, într-ovirtute.

Dr. Simon Cottee este lector în criminologie la Kent University, Regatul Unit. Cartea sa The Apostates: When Muslims Leave Islam(Apostaţii: Când musulmanii părăsesc islamul) apare în noiembrie, publicată la editura Hurst & Co.

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre Statul Islamic:
Documentarul Statul Islamic
Statul Islamic a ameninţat America printr-un videoclip de căcat
Recruţii Statului Islamic sunt înarmaţi cu arme americane într-o filmare dintr-o bază din Irak