Fă cunoștință cu tatăl canabisului, omul care a descoperit de ce te spargi de la iarbă

În 1980, o echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină Santa Casa din Sao Paolo a publicat un studiu care ar fi putut schimba viața a peste 50 de milioane de epileptici.

Rezultatele cercetărilor desfășurate alături de Universitatea Evreiască din Ierusalim au fost cel puțin încurajatoare. Oamenii de știință au administrat zilnic, unui grup de opt pacienți epileptici, câte 300 mg cannabidiol, cea mai importantă componentă non-psihoactivă din marijuana. După patru luni, patru dintre ei au încetat să mai aibă crize, iar la alți trei s-au rărit.

„Și cui i-a păsat de descoperirile noastre? Îți zic eu, nimănui!", spune Raphael Mechoulam încruntat, din vârful canapelei. „Asta în ciuda faptului că majoritatea epilepticilor sunt copii care au între 20 și 40 de crize pe zi. Și ce-au făcut? Nimic! Timp de 30 de ani, nimeni nu a folosit cannabisul în tratarea epilepsiei."

L-am căutat vreun an pe Mechoulam. Ca toți cei interesați de cannabisul medicinal, îmi formasem o imagine mitică despre el. Mi-l imaginam ca pe un fel de Karl Marx sau Syd Barrett: o minte revoluționară care sfidează convențiile prezentului și ne schimbă definitiv percepția asupra lumii. Acum câteva luni, Norton Arbeláez, omul de afaceri care a schimbat legile din Colorado în ceea ce privește cannabisul medicinal, mi-a spus că cercetările lui Mechoulam l-au ajutat să facă lobby în direcția asta. În același timp, senatorul liberal columbian Juan Manuel Galán a călătorit până în Ierusalim pentru a-l cunoaște. Galán lucra atunci la propunerea de legalizare a marijuanei medicinale, care a fost aprobată de senatul Columbiei în decembrie și urmează să fie discutată în martie de către deputați.

Toți cei cu care am discutat despre omul de știință au fost de acord cu o chestie: Mechoulam e părintele cannabisului modern.

Mechoulam, acum în vârstă de 85 de ani, locuiește într-un apartament modest, dar elegant, din vestul Ierusalimului, într-un cartier unde clădirile de marmură și copacii din grădini nu dau senzația unui stat militar în continuă stare de alertă. În fiecare zi, merge cu Peugeot-ul său argintiu spre laboratorul de la periferia orașului. Acolo și-a petrecut ultimii 50 de ani, descifrând misterele marijuanei și, mai mult de atât, modul în care corpul uman reacționează la componentele plantei. Raphie, cum îi spun colegii, a izolat structura moleculară a canabinoizilor. În speță, a tetrahidrocanabinolului (THC), molecula responsabilă pentru starea de euforie, și cannabidiol, compusul principal non-psihoactiv al plantei, care are nenumărate beneficii medicinale.

La începutul secolului 20, odată cu interzicerea marijuanei în SUA, lumea modernă a întors spatele cercetărilor, deși planta asta sacră a fost folosită de doctori, șamani și druizi vreme de vreo trei milenii. Conform farmacopeei Pen-T'sao Ching, cea mai veche din lume, cannabisul se folosea în China pe la 2 700 Î.Hr. ca tratament pentru durerile reumatice, constipație, probleme de reproducție la femei (ca endometrioza) și malarie. În secolul I Î.Hr., părintele chirurgiei chinezești, Hue Tuo, a inventat un anestezic compus din iarbă și vin. Cercetătorul Antonio Waldo Zuardi a relatat povești similare în Revista Brasileira de Psiquiatria, susținute de documente și martori din India, Orientul Mijlociu, Africa și Europa. În 1838, după o serie de experimente pe animale și pacienți, doctorul irlandez William Brooke O'Shaughnessy a publicat o carte numită Despre preparatele din cânepă indiană, sau gunjah. În Tibet, cannabisul era folosit de budiști în ritualurile tantrice ca ajutor pentru meditație, în vreme ce asirienii îl foloseau în sec. VI Î.Hr. ca aromoterapie.

Raphael Mechoulam nu știa nimic din toate astea când și-a început cercetările. A părăsit Europa în 1949, la scurt timp după constituirea Israelului. Era fiul unui cuplu de evrei, persecutat de naziști; tatăl său, doctor distins, a supraviețuit unui lagăr de concentrare. Acolo a studiat chimie și a terminat un master în biochimie, a făcut armata, a cercetat pesticidele și și-a luat doctoratul în 1963 la Instututul Weizmann din Rehovot, același loc unde a descoperit mai târziu secretele cannabisului.

„Aveam 34 de ani când am început să caut subiecte de cercetare", mi-a spus atunci când l-am întrebat despre interesul lui în cannabis. Mă așteptam ca răspunsul lui să fie legat de perioada hippie a anilor '60, ceva de genul: „Eram în laborator într-o zi și fumam un cui…". Însă Mechoulam, care a consumat cannabis o singură dată în viață, mi-o trântește direct: „Un om de știință trebuie să aleagă ceva original, la care nu lucrează încă 50 de oameni. Subiectul trebuie să fie atât substanțial, cât și cu impact social. Pe vremea aia citeam multe articole în engleză, rusă, franceză și germană, în încercarea de a descoperi ceva încă neexplorat. Atunci am realizat cât de puține știu despre componentele cannabisului. Mi s-a părut surprinzător: în timp ce morfina era disociată de opiu și cocaina de frunza de coca, nimeni nu se gândise să studieze chimia plantei de cânepă. Ceea ce era destul de ciudat."

Într-o zi, tânărul chimist a intrat în biroul directorului și l-a întrebat de unde ar putea să facă rost de niște iarbă. Directorul nu a stat pe gânduri. A sunat la poliție, care a donat cinci kilograme de hașiș marocan, confiscat în urma unui transport din Liban. Mechoulam povestește cu umor întâmplarea în documentarul biografic The Scientist, în regia lui Zach Klein. După o vreme, a reușit să izoleze toți compușii din plantă, unul câte unul.

Care dintre acești compuși cauzau stimularea mentală care a terorizat guvernele și oamenii de lege în secolul XX? Era doar unul sau combinația tuturor? Pentru a răspunde la întrebare, Mechoulam și echipa sa au făcut teste pe maimuțe. Prima observație interesantă a fost că THC-ul face maimuțele să pară bete și sedate.

Mechoulam descoperise compusul psihoactiv responsabil pentru starea euforică pe care o dă iarba. Ca să confirme teoria, a luat acasă o doză mare de THC și a rugat-o pe soția sa, Dalia, să o adauge în rețeta de prăjitură. În ziua aia, părintele cannabisului s-a făcut praf pentru prima și singura dată. Iar asta l-a ajutat să dovedească un fenomen care astăzi stă la baza cercetărilor despre cannabisul medicinal: faptul că fiecare organism reacționează diferit la THC. Privind în jur, putea observa cum un prieten vorbește încontinuu, altul pare să fie în transă, iar un al treilea chicotește fără oprire. Numai unul dintre ei părea să fie paranoic.

Asta mă face să-mi amintesc de o discuție la care am asistat în cadrul Congresului Național de Psihiatrie din orașul columbian Armenia. Acolo, trei psihiatri se arătau îngrijorați de modul în care mass media pune problema cannabisului medicinal și de legalizarea acestuia de către ministerul de sănătate al Columbiei. În opinia lor, simpatia politică pe care o câștigase îl făcea să pară prea sigur de consumat, prin prisma faptului că media a pus în umbră studii care arată că unul din trei adolescenți ajung să treacă prin episoade psihotice și dezvoltă comportamente vicioase.

I-am întrebat pe Mechoulam ce părere are despre asta.

„Nici THC-ul și nici cannabidiolul nu sunt toxice. Însă știm de prin secolul VI că marijuana poate provoca episoade psihotice. În plus, există dovezi că 10% din consumatori devin dependenți, deși nu se compară cu dependența provocată de morfină. În afară de tulburări psihice și dependență, nu există probe că ar putea provoca vreo boală."

Mechoulam e de părere că discuția se referea la consumul drogului în scop de relaxare. Din punctul lui de vedere, e una să dezbați riscurile fumatului de cannabis și alta să explorezi potențialele aplicații în medicină. Prima ține de sociologi și nu l-a interesat atât de mult. A doua i-a ocupat însă o mare parte din viață; atât lui, cât și colegilor de la Societatea Internațională pentru Investigarea Canabinoidelor, un grup de academicieni care, sub tutela sa, au confirmat motivele folosirii intense a plantei de-a lungul timpului.

E posibil ca THC-ul sau cannabidiolul să nu fie cele mai importante descoperiri ale lui Mechoulam. După o scurtă frenezie prin anii '70, în timpul căreia toți polițiștii de pe planetă au vânat cultivarea, comercializarea și consumul de iarbă, știința și-a pierdut treptat din avânt. Mai puțin Mechoulam. La finele anilor '80, a început să devină interesat de modul în care THC-ul interacționează cu sistemul nervos.

„După ce am descoperit THC-ul, am început să studiem metabolismul și modul în care corpul uman reacționează la acest compus. O echipă din Oxford susținea că THC-ul funcționează aleatoriu. Alături de o tânără cercetătoare, am demonstrat contrariul."

E vorba de Allyn Howlett, doctor în neuroștiință, care a descoperit în 1988 că majoritatea animalelor au în sistemul nervos al creierului un receptor destinat în mod specific interacțiunii cu THC-ul. L-a numit CB1. Decoperirea lui a fost o piesă importantă a puzzle-ului și a ridicat o întrebare tulburătoare: cum e posibil ca sistemul nervos să aibă un receptor proiectat special pentru un compus al marijuanei? Se poate spune că organismul uman a evoluat ca să interacționeze cu o plantă anume? Oare Dumnezeu (sau Darwin) a dat de înțeles că omul și marijuana sunt create unul pentru celălalt?

Răspunsul lui Mechoulam a generat o adevărată frenezie în lumea științei, în care industria farmaceutică investește în prezent miliarde de dolari.

„Sistemul nostru nervos dispune de mulți receptori neuronali, conectați la substanțe produse de corp, precum dopamina sau serotonina. Și nu au fost creați în conexiune cu un arbust. Dacă era așa, am fi avut milioane de receptori, câte unul pentru fiecare specie de plantă de pe planetă."

Cu alte cuvinte, organismul își produce singur receptorii canabinoizi.

În decembrie 1992, Mechoulam descoperea încă un compus produs de corpul uman, localizat în creier și în jurul acestuia și într-o legătură strânsă cu CB1. A fost încă o piesă esențială din puzzle. Descoperirea a fost atât de importantă încât molecula merita un nume demn. Un membru al echipei, pasionat de hindusă, a botezat-o Anandamida; în sanscrită, „ananda" înseamnă „fericire supremă".

Odată cu descoperirea CB1 și a anandamidei (și, mai târziu, a CB2), a devenit evident că organismul uman dispune de un sistem de receptori și compuși foarte similari celor din marijuana. A primit numele de sistem endocanabinoid. De atunci, interesul lor s-a concentrat în două direcții: ce funcție îndeplinește sistemul în echilibrul fragil al sănătății umane și cum poate fi folosită marijuana pentru a trata boli.

„Sistemul endocanabinoid e extrem de important. Toate bolile de care suferim sunt legate de el într-un fel sau altul, iar asta e foarte bizar. Nu dispunem de multe sisteme care sunt conectate cu fiecare maladie.", spune Mechoulam, explicând răbdător ceva ce cu siguranță a repetat de nenumărate ori.

Despre ce maladii vorbim?

„De toate felurile! Boli de plămâni, de inimă, de ficat și de rinichi… depinde de intensitatea cu care sunt stimulați receptorii. Dopamina, spre exemplu: o cantitate prea mică poate duce la Parkinson, iar una prea mare – la schizofrenie. Se întâmplă la fel cu canabinoizii. Receptorul CB2 protejează corpul de multe chestii. CB1 funcționează în feluri diferite, în funcție de dozaj. Altfel spus, dacă nivelul de anandamide rămâne stabil, organismul uman funcționează corect. Dacă se creează un dezechilibru, oamenii de știință pot folosi THC și cannabidiol, care se regăsesc în cânepă, pentru a trata o sumedenie de afecțiuni."

Profesorul m-a asigurat că există și câteva argumente cum că sistemul ar fi legat de unele tipuri de cancer.

„Nu suntem siguri, însă. Ne lipsesc dovezile pentru că studiile nu s-au concretizat încă. Cunoaștem consumatori care susțin că s-au vindecat de cancer, dar cam atât. Avem nevoie de mai multă cercetare și studii clinice!"

E o părere susținută la fiecare discuție, interviu sau curs pe care îl ține. Mechoulam e un activist al cannabisului medicinal, un bătrân înțelept care, în ciuda faptului că e ignorat de decenii, insistă că umanitatea nu merită beneficiile canabinoizilor. Astăzi, interesul sporit al academicienilor și companiilor farmaceutice pare să-i fi ridicat moralul.

„Sunt curios… Cum se face că industria farmaceutică, o mașină de făcut bani dealtfel, a ignorat toate descoperirile astea?", îl întreb la final de interviu.

„E simplu. Cine ar vrea ca pe prima pagină din The New York Times să scrie că Merck a produs milioane de dolari din marijuana?"

Traducere: Alexandra Andrieș