​Fotografiile astea cu cea mai mare bandă din Noua Zeelandă o să-ți dea insomnii

În anii 1960, în Hawkes Bay, Noua Zeelandă, s-a înființat o bandă de tineri tulburați. Nu mergeau pe motoare, dar au deprins rapid toate regulile unei găști de golani motocicliști: insigne, culorile clubului și un proces de inițiere groaznic de violent. Au devenit cunoscuți ca Mighty Mongrel Mob, iar astăzi sunt cea mai mare bandă din țară.

Presa are foarte rar acces la ei și tocmai de aceea e atât de valoroasă seria asta de fotografii ale lui Jono Rotman. Jono, un fotograf originar din Wellington care locuiește în New York, a surprins, la începutul carierei, închisorile și spitalele psihiatrice din Noua Zeelandă, după care, prin 2007, a devenit interesat de viața bandelor. L-am întrebat cum i-a convins pe membrii găștii să stea cuminți la fotografiat și ce a învățat de la ei.

VICE: Salut, Jono. Cum ai obținut acces la tipii ăștia?
Jono Rotman: Inițial, l-am sunat pe ofițerul de poliție care îi supraveghea și am primit o listă cu intermediarii dintre găști și poliție. Inițial, voiam să acopăr toate bandele din Noua Zeelandă, dar până la urmă m-am concentrat pe Mongrel Mob.

Cum i-ai convins că e o idee bună?
Le-am explicat că nu voiam să le spun povestea sau să-i expun, ci voiam doar niște portrete marțiale. Și oricum ar fi ei văzuți în ierarhia socială, să știi că bărbații aceștia sunt devotați unei credințe și au luat parte la multe lupte, uneori pe viață și pe moarte. Practic, cu cât li s-a părut mai onest, cu atât au înțeles că vreau să produc ceva mai complex decât o carte poștală culturală. Apoi au fost chiar bucuroși să coopereze.

Te-ai simțit intimidat?
Bineînțeles. Istoria lor e foarte sângeroasă, știam că au omorât mulți oameni. A existat un fel de înțelegere tacită între noi. Știam că mă puteau omorî dacă mă puneam nasol cu ei.

Care a fost primul portret pe care l-ai făcut?
Prima oară am mers în Porirua să-l fotografiez pe Denimz, tipul cu câinii tatuați pe obraji. E o zonă insulară maură. Denimz are o casă drăguță și o familie iubitoare. E un tip foarte organizat. Am impresia că, cu cât îmbătrânesc, cu atât sunt mai interesați de binele comunității în care locuiesc. Când ne-am întâlnit, am încerca să vorbesc cu el cât mai direct. În etapa aceea, nu știam cu cine am de-a face, așa că i-am spus doar ce vreau să fac, iar el mi-a spus ce nu vrea să facă.

Cum arată casele lor?
Au case curate. Mulți dintre ei au soții și mulți au fost la închisoare, de unde au venit foarte disciplinați în privința curățeniei. M-am concentrat în special pe tipii mai în vârstă, să văd dacă membrii găștii reușesc să ajungă la un echilibru la bătrânețe. În general, nu sunt bogătani, nu-i dau banii afară din casă. Dar o duc bine.

Și cum sunt ca oameni, când îi cunoști față în față?
Sunt personaje deosebite, modelate de greutățile vieții. Sunt fotograf de multă vreme și am întâlnit multe persoane faimoase, dar mulți dintre Mobsteri mi s-au părut niște ființe cu totul impresionante. Am făcut vreo două sute de portrete de când am început proiectul. N-am avut experiențe negative, doar mici obstacole la început, până le-am câștigat încrederea.

Ai văzut ceva ce te-a șocat?
Ok, am o anecdotă. Am fost cu ei într-un tur memorial, o excursie în care își vizitează frații căzuți la datorie din toată țara. Conduc Forduri clasice V8. Eram un grup de vreo treizeci de mașini din astea și am trecut printr-un oraș care era pe teritoriul găștii rivale, Black Power.

Tipii din Black Power au văzut cârdul de mașini care intrau în oraș și au dat de știre tipilor de la celălalt capăt al orașului. Când am ajuns acolo, au apărut câteva zeci de tipi cu cărămizi și bâte de baseball care ne-au atacat mașinile. Apoi au apărut tot mai multe mașini din Mob. S-a iscat o bătaie mare în mijlocul străzii. Din fericire, a apărut șeful Mob și i-a oprit, altfel ar fi ieșit un măcel, pentru că cei din Black Power erau total copleșiți numeric.

Când te uiți în urmă la cei opt ani petrecuți cu gașca Mob, poți zice că ai învățat ceva?
Am descoperit o altă Nouă Zeelandă – unii dintre tipii ăștia provin din medii sărace și dificile. Chestia asta m-a ajutat să-mi înțeleg țara. Nu intri într-o gașcă pentru că ai acces la școlile bune sau ceva de genul.

Ca artist, sunt interesat de distilarea condiției umane, iar pentru mine, bandele de acest gen reprezintă un set de instincte umane duse la extrem. Au o anume puritate. Asta am vrut să explorez, dar lucrurile s-au complicat odată ce i-am cunoscut mai bine. E minunat să cunoști oameni care provin dintr-un mediu cu totul diferit și să te simți binevenit printre ei.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe proiecte foto din medii despre care habar nu ai:
Fotografiile astea nu țin cont de gen sau sex O zi din viața unui luchador pitic din Los Angeles Am fotografiat virginele la balurile purității din America